URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Februarie 2014, 13:08

Do you tango? Doi dansatori din Budapesta îi invită pe orădeni să înveţe tango argentinian

Do you tango? Doi dansatori din Budapesta îi invită pe orădeni să înveţe tango argentinian TANGOU DE ORADEA. Foşti campioni naţionali ai Ungariei la tangou salon, Csontos Katalin şi Szeghalmi Endre, orădeni de origine, vor să promoveze dansul de care s-au îndrăgostit atât de mult şi în oraşul lor natal
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Nu există greşeli în tango. De aceea este atât de minunat!". Replica a spus-o Al Pacino în celebrul "Parfum de femeie", şi aşa cred şi instructorii care vor ţine în Oradea, la sfârşitul acestei săptămâni, un curs intensiv de tangou argentinian pentru începători.

Dansul acesta, spun ei, e pasional şi instinctiv, pentru că bărbatul îşi conduce partenera ţinând-o mereu îmbrăţişată. Iniţierea în secretele acestui stil inconfundabil, originar din Buenos Aires, poate fi şi un cadou inedit, chiar dacă timpuriu, de Valentine's Day.

15_katalin_csontos_bihoreanul.jpgRitmul pasiunii

Muzica de tangou a apărut la sfârşitul secolului XIX în Buenos Aires, urmată imediat şi de dansul specific acesteia. Era un dans popular, al muncitorilor şi imigranţilor din Argentina şi Uruguay. Pasional şi fără reguli stricte, nu a fost bine primit în societate. "Se dansa pe stradă, la petreceri, chiar şi în bordeluri, aşa că nu era acceptat de înalta societate a epocii", spune Csontos Katalin (foto), dansatoare şi instructoare de tangou argentinian, născută în Oradea, dar stabilită de mai mulţi ani în Budapesta.

În timp, tangoul a devenit tot mai popular, intrând şi în sălile de dans din Europa, ce-i drept cu reguli mai stricte. Spre deosebire de acesta, stilul original argentinian se bazează în primul rând pe improvizaţie şi pe comunicarea non-verbală dintre parteneri. "Postura tangoului se numeşte abrazo, adică îmbrăţişare. Ea poate fi una închisă, în care piepturile şi capetele partenerilor se ating, ori una deschisă, în care partenerii stau la o anumită distanţă, dar braţele li se ating strâns", explică specialista. Explicaţia apropierii neîncetate? Aşa îşi "spun" partenerii, cu ajutorul mişcărilor, ce urmează să facă.

Campioni

Csontos Katalin şi Szeghalmi Endre, tot orădean la origine şi partener de dans al tinerei, stabilit de asemenea la Budapesta, vin în acest weekend la Oradea pentru a ţine un curs intensiv de tangou argentinian pentru începători. S-au cunoscut în capitala Ungariei, unde au câştigat în 2009 Campionatul Naţional de Tangou Salon, secţiunea începători, urmând de atunci numeroase cursuri de perfecţionare, chiar şi în Argentina.

Lecţiile lor, împărţite în patru şedinţe a câte 85 de minute, se vor desfăşura în sala de concerte a clubului Moszkva Caffe, sâmbătă între orele 11 şi 14, şi duminică între 14-17. Aici, orădenii vor putea învăţa postura abrazo, plimbarea (caminata), pasul în cruce şi alte mişcări specifice tangoului.

Instructorii nu pretind că într-un timp atât de scurt cursanţii vor deveni maeştri, dar garantează că măcar o parte dintre ei se vor îndrăgosti de acest dans. "Un curs mai lung de tangou argentinian se face la clubul Feeling Dance, iar uneori se mai organizează seri specifice la cafeneaua Bookafe. Aşadar, pasionaţii vor avea unde să-l practice mai departe", spune Katalin.

Dans şi sentimente

Spre deosebire de tangoul standard, specific competiţiilor de dansuri sportive, tangoul argentinian este liber, fără combinaţii de paşi prestabilite. "Totul se bazează pe improvizaţie, pe ceea ce simt cei doi parteneri să facă în timpul dansului. Nu sunt de acord că tangoul argentinian este erotic, cum zic unii, ci doar pasional", spune Katalin. Instructoarea afirmă că dansatorii de tangou îşi dezvoltă automat abilitatea de a comunica cu partenerul. "Bărbatul conduce, iar partenera îi urmează mişcările. De aceea trebuie să fie apropiaţi, pentru a se sincroniza", explică orădeanca.

Pentru a se înscrie la cursul din 8-9 februarie, doritorii se pot adresa în fiecare zi, între orele 16 şi 22, personalului de la Moszkva Caffe, unde vor achita şi taxa de participare. Pentru o persoană aceasta este de 70 lei, iar pentru perechi de 130 lei. Cei care vor menţiona la înscriere că au aflat despre curs din BIHOREANUL vor beneficia de reduceri: pentru ei taxa va fi de 60 lei, respectiv 110 lei, până pe 7 februarie. "Încurajăm doritorii să vină în perechi. Altfel va fi mai dificil să le formăm noi", precizează Katalin.

Odată ajunşi pe ring, iubitorii tangoului mai trebuie doar să se lase purtaţi de muzică. Îmbrăţişaţi, fireşte...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
In Ungaria nu mai au voie sa danseze ca nici un tango nu e pur maghiar ...
... iar in preajma alegerilor organizate de Orban nici nu vor avea voie sa aduca cuiva aminte de alte dansuri in afara de "czardas" ...
Postat 05 Februarie 2014, 16:06 de Busy
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON