URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 06 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
12 Martie 2016, 10:07

DJ Huszár: Fiul viceprimarului Huszar Istvan promovează Oradea prin muzică, inclusiv în Ungaria (VIDEO)

DJ Huszár: Fiul viceprimarului Huszar Istvan promovează Oradea prin muzică, inclusiv în Ungaria (VIDEO) TRIO ÎN... PATRU. Huszár Csongor (mijloc), Döbröndi Lóránt (stânga) şi Lengyel Levente (dreapta) au fondat WHODO vara trecută, în august, iar luna trecută au lansat primul lor videoclip, filmat în Oradea, având protagonistă încă o concitadină, pe multipla campioană la dans Bonni Bogya
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De câteva zile, pe Viva, post din Ungaria specializat în muzică, rulează un videoclip filmat exclusiv în Oradea. E filmul piesei "We are", semnate de trio-ul orădean WHODO, o trupă de muzică electronică întemeiată de trei tineri porniţi să-şi facă un nume în industria de profil.

Unul e chiar fiul cel mare al viceprimarului oraşului, Huszár István, care le-a şi sugerat băieţilor câteva locuri pe care să le promoveze.

O familie, mai multe pasiuni

Viceprimarul Huszár István are patru copii şi fiecare are pasiunea lui. Mezinii, doi gemeni, un băiat şi o fată, fac baschet, respectiv înot, băiatul mijlociu învaţă să devină hair-stylist, iar cel mare, Csongor, de 23 de ani, are fire de artist. Anul trecut a şi înfiinţat o formaţie de muzică electronică, WHODO, împreună cu doi prieteni, tot orădeni - Döbröndi Lóránt şi Lengyel Levente.

"Am vrut ca numele trupei să fie simplu de reţinut şi să aibă impact", explică Csongor. Colegii săi simţeau de mult că pentru ei muzica e mai mult decât un hobby, aşa că au decis să treacă la, cum ar spune ei, "the next level". Cei trei au prestat ca DJ la diverse petreceri din oraş şi chiar au studiat muzica electronică la un curs de specialitate în Budapesta. Apoi, s-au simţit în stare să iasă în faţă cu propriile creaţii. De la înfiinţare, WHODO a lansat trei piese, două proprii şi un remix, îmbinând house-ul progresiv cu stilul electro. Evident, totul a fost realizat exclusiv pe calculator.

Scoateţi măştile!

Piesa cu care tinerii se mândresc cel mai mult e şi cea mai recentă - "We are" (n.r. - Suntem). De la postarea ei pe canalul de Youtube al trupei, pe 13 februarie, a adunat 60.000 de vizualizări şi numeroase laude de la amatorii genului. Deşi nu are versuri, creaţia are un mesaj pe care cei trei au încercat să-l transmită printr-un videoclip filmat în Oradea de Amazing Visuals: în lumea de astăzi, explică tinerii, oamenii se ascund "în spatele confortului oferit de o mască", pe care doar curajoşii o scot.

În clip, orădenii pot recunoaşte diverse locuri din oraş - teatrul, podul peste liniile ferate de lângă Gară, fostul cinema din Pasajul Vulturul Negru, pe scena căruia actriţa din rolul principal are un moment impresionant de dans. Şi ea este, fireşte, tot orădeancă - Bonni Bogya, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi multiplă campioană la dans modern şi show-dance. "Dansez de la 3 ani şi am încercat mai toate stilurile, dar acestea două mi-au plăcut cel mai mult. De altfel, şi numărul din videoclip îmbină ambele stiluri", spune tânăra.

Debut la "export"

Piesa de debut a WHODO s-a dovedit a fi un succes şi peste graniţă, videoclipul fiind preluat din 3 martie de postul Viva Music Channel din Ungaria. "Suntem prima formaţie din Oradea care a reuşit acest lucru", zic băieţii, a căror muzică poate fi descărcată şi de pe site-uri specializate, precum iTunes, Apple Music ori Amazon.

Conştienţi că muzica electronică e tot mai gustată, inclusiv în ţară, orădenii noştri speră să-şi facă un nume în această industrie. "Lucrăm la piese noi şi pe viitor dorim să concepem un show pe care să-l dăm în Oradea", spune Huszár.

Huszar Istvan, viceprimar UDMR de OradeaSe poate baza şi pe susţinerea tatălui său (foto), chiar dacă viceprimarul recunoaşte că nu ştie prea multe despre această muzică. "Am văzut "The wall" al lui Roger Waters, iar dacă voi apuca şi un concert U2 voi putea spune că sunt împlinit din punct de vedere muzical. Am văzut ce fac băieţii şi chiar mi se pare interesant, ceva nou", spune edilul, îngăduitor. "Nu am o problemă dacă băiatul nu se face inginer sau doctor, important e să-i placă ce face", zice Huszár sr. Altfel spus, fiecare să-şi urmeze pasiunea. Dacă a lui duce spre Primărie, a fiului poate merge spre club.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Dupa muzica asta precis ca vicele isi zugraveste iar biroul
La asa oras, asa promovare. Tot zabaucul oradean se crede muzician.
Postat 13 Martie 2016, 13:43 de SirmaGhipata
Pacat....
Oare,unde a disparut sistemul de cinema JBL care a fost montat cu cativa ani inaintea inchiderii salii ??? Numai daca sala va fii cumparata de Teszari,sau sponzorizat de catre el va fii reabilitat....
Postat 12 Martie 2016, 12:10 de Citizen
DA
@AgentulTermic : Subscriu ! Daca PSD nu vine cu Superman , asta am sa fac ! 1. Votez Huzar ( sper sa nu sara apoi...calul ) 2. Presimt ca voi provoca un mic scandal in momentul in care se va incerca sa mi se inmaneze Buletinul de referendum !
Postat 12 Martie 2016, 12:08 de TDS
poate reusim...
...sa uitam de "diferente" (care nici nu exista, de altfel !) si sa-l alegem pe Huszar primar ! Adica pe tata, nu pe fiu ! :D :D Un om care are 4 copii si nu si-a parasit familia pentru una mai tanara, io zic ca ar fi mult mai bun decat Balbajan !!!
Postat 12 Martie 2016, 12:02 de AgentulTermic
GYORSAN , GYORSAN
@ Bun , bun de tot Csongor ! Muzical vorbind ! Dar urmarind clip-ul am ramas cu un gust amar : asa arata acum superba sala a cinematografului Oradea ? Nu stiu in proprietatea cui se afla sala ! Dar municipalitatea trebuie sa faca ceva in privinta ei ! S-a dus naibii Piata Unirii , e dat dr...Corso-ul , Muzeul nu e nicicum , SALVATI SALA " ORADEA " ! OK , cinematograf nu mai poate fi dar ceva , ceva ! Halod , Pystikem ?
Postat 12 Martie 2016, 11:46 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6099 RON
  • 1 EUR = 4.9633 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON