Colegiul „Unirea” din Ştei are conducere nouă, după ce o comisie de disciplină a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor l-a găsit vinovat pe fostul director, Lucian Cernea (medalion), de nereguli în organizarea examenului de Bacalaureat la sesiunea din vara acestui an.
„Inspectorul şcolar nu a minţit”
La acea vreme, deficienţele au fost semnalate public de şeful IŞJ Bihor, Virgil Blage (foto mare), care a declarat atunci că, în mod suspect, şcoala a rămas fără energie electrică şi fără apă în timpul probelor, deşi în Ştei nu erau avarii.
În plus, a spus Blage atunci, directorul a trimis şoferul şcolii să verifice candidaţii care intră la examen, fără explicaţii, dar şi că elevii care au mai susţinut Bacalaureatul în trecut au plătit, nejustificat, o taxă dublă. În urma acestor acuzaţii, Cernea a declarat la rândul său că, de fapt, Blage ar fi în căutarea unei răzbunări personale.
„În urma acestor acuzaţii, am sesizat comisia de disciplină, care şi-a desfăşurat lucrările, conform prevederilor din Codul Muncii şi Legea Educaţiei, şi a stabilit că inspectorul şcolar general nu a minţit şi, în concluzie, persoana care minţise a fost domnul director. Concluziile au fost prezentate în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, iar hotărârea în CA a fost de demitere a domnului Lucian Cernea”, a declarat Blage, vineri, într-o conferinţă de presă.
Potrivit şefului IŞJ Bihor, comisia de disciplină a confirmat cele spuse de el, vizavi de condiţiile suspecte în care s-a desfăşurat Bacalaureatul la această şcoală. „Dosarul este foarte stufos, au fost audiaţi martori, s-au solicitat probe, s-au discutat nu numai problemele legate de organizarea Bacalaureatului. Toate deficienţele şi concluziile sunt cuprinse în actul de demitere şi în răspunsul trimis Avocatului Poporului, care ne-a solicitat un punct de vedere”, a spus Blage.
După ce lui Cernea i s-a desfăcut contractul de muncă, inspectorul şcolar general l-a numit director pe profesorul Ioan Gruie, cadru didactic al Colegiului „Unirea”, care n-a mai deţinut această funcţie, dar, spune Blage, se califică şi este susţinut de colegi.
Schimbări printre directori
La finalul acestei luni, şi alţi directori de şcoli din Bihor ar putea să-şi piardă funcţiile. Şeful IŞJ Bihor trebuie să decidă dacă le prelungeşte contractele de management celor care deţin conducerea unităţilor de învăţământ prin numire, deci nu au câştigat posturi în urma concursurilor organizate în 2016, şi cărora le vor expira mandatele pe 31 august.
Potrivit lui Blage, în această situaţie sunt 35 de directori (din care şase din Oradea, unul din Valea lui Mihai şi 28 din mediul rural) şi 30 de directori adjuncţi (20 de la şcoli din mediul urban şi 10 din mediul rural).
„O bună parte din aceşti directori îşi vor continua activitatea. Alţii însă vor fi schimbaţi, iar unii s-au pensionat sau intenţionează să se pensioneze. Modificările nu sunt spectaculoase şi vă vor fi comunicate nominal când se vor produce”, a declarat Blage.
Şeful IŞJ Bihor a spus că îşi vor pierde funcţiile directorii care nu au dovedit că sunt buni manageri. De altfel, după anunţarea rezultatelor examenelor naţionale din această vară, Blage a anunţat că va face o evaluare serioasă a tuturor şefilor din şcolile bihorene, pentru a vedea dacă au luat măsurile necesare ca elevii să aibă parte de o pregătire temeinică.
Al doilea val de „remaniere” a directorilor va fi în ianuarie 2021, când vor expira contractele directorilor care au câştigat postul prin concurs. Deocamdată, Ministerul Educaţiei nu a anunţat organizarea de competiţii pentru ocuparea acestor funcţii, aşa că, cel mai probabil, tot şeful IŞJ Bihor va decide dacă îi va numi în continuare la conducerea şcolilor sau îi va înlocui.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.