URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Martie 2015, 12:17

Din Salonta la New York: Un designer bihorean şi-a prezentat creaţiile la cea mai recentă ediţie a New York Fashion Week (FOTO)

Din Salonta la New York: Un designer bihorean şi-a prezentat creaţiile la cea mai recentă ediţie a New York Fashion Week (FOTO) (foto - Jonathan Pease) PREMIERĂ. Pe 15 februarie, pe podiumul instalat în Lincoln Center din New York, un designer bihorean, salontanca Rozalia Bot (foto), şi-a prezentat, în premieră, creaţiile în cadrul New York Fashion Week
Din Salonta la New York: Un designer bihorean şi-a prezentat creaţiile la cea mai recentă ediţie a New York Fashion Week (FOTO) Din Salonta la New York: Un designer bihorean şi-a prezentat creaţiile la cea mai recentă ediţie a New York Fashion Week

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

New York Fashion Week. Evenimentul în jurul căruia, de două ori pe an, gravitează cele mai importante case de modă şi cei mai în vogă designeri, precum Valentino, Stella McCartney, Marc Jacobs ori Ralph Lauren, stilişti de modă, vedete şi o întreagă presă de specialitate.

La cea mai recentă ediţie a NYFW, alături de greii modei internaţionale şi-a prezentat colecţiile şi o educatoare din Salonta. După mai bine de un deceniu în învăţământ, Rozalia Bot a decis să-şi urmeze visul din adolescenţă şi, în doi ani, a ajuns să-şi vândă creaţiile atât în ţară, cât şi în mai toată lumea.

Educatoarea

Rozalia Bot a avut mereu înclinaţii artistice, dar de asemenea învăţa foarte bine, aşa că părinţii ei, oameni simpli, au îndrumat-o spre şcoală şi spre o carieră stabilă. În 1999 a absolvit Liceul Pedagogic Iosif Vulcan din Oradea, deşi în clasa a IX-a se gândea să se transfere la Liceul de Artă, datorită pasiunii pentru pictură. După absolvire, a obţinut un post de educatoare în Tămaşda, apoi a urmat Facultatea de Psihologie şi a devenit psiholog şcolar în Salonta, oraşul natal.

Deşi a lucrat 13 ani în învăţământ, visul ei era totuşi altul, acela de a-şi pune la treabă creativitatea, moştenită în parte de la mama ei, recunoscută în zonă pentru broderiile sale. A avut o primă încercare atunci când s-a înscris la secţia de Design Vestimentar a Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea. "Am renunţat înainte s-o termin, căci rămăsesem însărcinată", povesteşte Rozalia. În 2010, când fiul ei avea un an şi trei luni, salontanca s-a decis să se "joace" cu pasiunea ei închiriindu-şi un mic spaţiu pe care l-a transformat în atelier. "Era o bucătărioară mică într-un fost restaurant, ce-a fost mai ieftin...", îşi aminteşte ea. Câteva luni a testat modele de rochii, dar a renunţat după ce a rămas din nou însărcinată, cu cel de-al doilea copil.

O romantică

Deşi avea programul plin şi doi copii mici de crescut, la jumătatea lui 2012, încurajată de soţul ei, Rozalia a hotărât să încerce "pe bune" să se afirme în lumea modei. Până atunci prea îşi lăsase visul pe ultimul loc. "N-a fost o decizie uşoară. Renunţam la o carieră şi la un venit sigur", povesteşte tânăra. Ştia, deci, că are o singură şansă, aceea de a deveni rapid un designer de succes. "Nu mai aveam vârsta la care să fac pe croitoreasa. Ştiam că trebuie să fac ceva la nivel înalt...".

Cu câteva rochii din prima colecţie, realizată din mătăsuri şi detaliată cu broderii ţesute cu migală chiar de propria mamă, salontanca s-a înfiinţat la Bucureşti, la criticul de modă Alin Gălăţescu. Acesta a văzut imediat că Rozalia are talent şi i-a deschis porţile unor evenimente naţionale de profil, precum "Soiree de la mode" (Bucureşti) şi "Feeric Fashion Days" (Sibiu).

Salontanca a continuat să creeze, lansându-şi rând pe rând trei colecţii - "Lunatico", "Sin City" şi "Hibernus Queen" - cu rochii de seară şi câteva paltoane, toate caracterizate de accente romantice şi diafane. Şi, culmea, deşi în Oradea nu le-a întrecut în popularitate pe colegele ei de breaslă, Rozalia a reuşit să-şi vândă creaţiile în străinătate, având cliente din Italia, Anglia, Germania, Statele Unite, Australia şi chiar Arabia Saudită.

Succes... by Rozalia

În luna februarie a acestui an, Rozalia Bot a fost selectată de agenţia italiană FTL Moda, recunoscută la nivel internaţional, să-şi prezinte creaţiile la unul dintre cele mai importante evenimente fashion din lume: New York Fashion Week. "Mi s-a împlinit un vis. Am avut trei săptămâni la dispoziţie să mă mobilizez. De altfel, nici nu aş fi putut să ajung acolo dacă n-aş fi fost ajutată de Fundaţia Pro Salonta, de Primăria oraşului şi de alţi sponsori", recunoaşte creatoarea.

Rochiile Rozaliei, din colecţia Hibernus Queen, au fost prezentate pe podiumul din Lincoln Center, una dintre cele trei locaţii tradiţionale ale defilărilor din cadrul NYFW, şi fotografiate de zeci de reprezentanţi ai blogurilor şi revistelor de modă. "L-am cunoscut şi chiar ne-am împrietenit cu directorul creativ al revistei de modă Nr. 3 Magazine din New York, Warrent Satt. În rest am fost în culise, n-am avut timp să socializez", povesteşte salontanca.

Vis împlinit

Creaţiile Rozaliei se vând, pe site-ul personal, la preţuri începând cu 1.100 lei, dar pot depăşi 2.500 lei. "Aproape toate materialele pe care le folosesc sunt mătăsuri. Nu prea-mi place să-mi comentez preţurile, clientul e liber să aleagă. Cert este că o piesă de la mine nu se devalorizează în dulap, ci capătă tot mai multă valoare", spune creatoarea, sigură pe sine.

Pe viitor, salontanca se visează şi la alte evenimente internaţionale de modă şi speră să ajungă chiar un brand cunoscut în lumea modei. "Cei care nu mă cunoşteau cu adevărat se miră că acum sunt designer vestimentar. Prietenii mei dintotdeauna îmi spun, însă, «bine că ţi-ai împlinit visul!»", zice Rozalia. Căci, până la urmă, ce trăieşte acum nu e decât ce-a visat când era mică...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON