Dictatura lui Bolojan

Eu unul sunt bucuros că Ilie Bolojan candidează la șefia Consiliului Județean. Și, fără să fiu vreun fan taliban al lui, căci îi găsesc destule defecte, sunt ferm convins că o va și obține. Realistic vorbind, nu există vreun contracandidat care să-i ridice o cât de mică problemă, iar proiectul său electoral e greu de bătut.

M-am convins de la primul său mandat de primar - s-a convins și el, apoi i-a lămurit și pe „dinozaurii” din partid - că o listă de realizări palpabile, fie ea și împănată cu erori, va conta oricând mai mult, la urne, în fața oricăror promisiuni ademenitoare ale unor concurenți care n-au demonstrat nimic la viața lor.

Orădeanul de rând s-a convins că „bolovanul” clădește cu încăpățânare, împinge lucrurile înainte, schimbă fața locului și nu fură, cum în mod evident o fac alții (sau, dacă are totuși bănuielile lui, se consolează cu ideea - atât de răspândită la români - că „măcar lasă ceva în urmă”). De aceea, un candidat ca Ioan Mang, construit numai pe combinații, șmecherii și trucuri de imagine, după care mai strigă și nepoții acasă, se va umple de ridicol contracandidându-l.

I-am zis-o, încă din faza în care încă oscila (sau nu voia să confirme ce plănuiește), că e condamnat să candideze la Consiliul Județean. La Oradea nu mai are ce și cui demonstra, proiectele gândite de el sunt puse pe direcție. Iar lumea Bucureștiului nu i se potrivește, e prea „ardelean” pentru ea și s-ar dovedi o prea mare bătaie de cap, în schimbul unui profit incert.

Or, orice se poate spune despre Bolojan, dar nu și că nu e un tip calculat, un politician care a transformat pragmatismul în obsesie. Însuși felul în care a folosit și își folosește conexiunile din Capitală în interesul orașului o arată. Este, cred eu, unul din „provincialii” cel mai bine racordați azi la factorii de decizie centrali, prin relații construite pe propriul „brand”. Fără a fi un baron local, precum monștrii PSD-ului care făceau și desfăceau guverne, aidoma nașilor sicilieni.

Bolojan era condamnat să preia Județul fiindcă doar el poate să repare, într-un timp record și cu barda, ceea ce au stricat acolo o serie de nepricepuți, corupți și ticăloși, dintre care nu cei din urmă sunt chiar înaintașii săi liberali (liberali după carnetul de partid, căci nu aveau decât anvergura unor popi de țară).

E nevoie de forța unuia ca Bolojan pentru ca, în sfârșit, la CJ să se instaureze dictatura pragmatismului și a eficienței, după zeci de ani irosiți cu fraudarea banilor, în locul realizării de proiecte, cu băltirea în pomeni în locul focusării pe dezvoltarea comunităților locale, cu racordarea slugilor de casă și a curvelor de partid la țâța bugetului, în locul instaurării profesionalismului și a performanței ca și criterii de selecție a personalului...

Știu câteva din ideile cu care Bolojan atacă CJ, cu ambiția de a „upgrada” majoritatea liberală la nivelul județului. Le vom auzi cu toții în săptămânile următoare și, vă asigur, sunt interesante. Pentru unii, chiar înspăimântătoare...