În vreme ce mediul privat luptă să supraviețuiască, mai ales în vreme de pandemie, bugetarii o duc bine în România. Fostul ministrul al Muncii Violeta Alexandru a făcut public un centralizator al sporurilor din domeniul bugetar, care scoate la iveală privilegiile pentru aceste categorii.
Violeta Alexandru a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a identificat deocamdată şapte familii ocupaţionale de funcţii bugetare: învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie şi Curtea Constituţională, apărare, ordine publică şi securitate naţională, administraţie.
Sporuri pentru condiţii vătămătoare, pentru munca pe ture, spor de izolare, spor de consemn la domiciliu sau de suprasolicitare neuropsihică sunt câteva dintre adaosurile de care au parte angajaţii la stat. Persoanele care lucrează în instituţiile de cultură, de exemplu, primesc sporuri pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă, iar judecătorii de la Curtea Constituţională beneficiază şi ei de sporuri pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică sau spor pentru păstrarea confidenţialităţii, notează HotNews.ro.
„Peste 50 de tipuri de sporuri (încă mai documentez) - de la spor pentru condiții de stres/suprasolicitare neuropsihică, la spor pentru munca în ture, spor pentru gestionarea informațiilor clasificate sau pentru păstrarea confidențialității. Și vechimea în muncă aduce o majorare a salariului la nivelul posturilor cu aceleași cerințe/responsabilități. Și dacă ești nominalizat în proiecte din fonduri europene ești avantajat - primești o majorare a salariului de până la 50%. Personalul bugetar beneficiază și de indemnizație de hrană (347 lei/lună) și, desigur, de vouchere de vacanță”, scrie Violeta Alexandru pe Facebook.
De exemplu, angajaţii de la Curtea de Conturi au spor de periculozitate, în timp ce angajaţii din administraţie beneficiază de spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.
"Cu câteva excepţii, sporurile în sistemul public au apărut precum am văzut că au apărut şi pensiile speciale. Cine s-a descurcat să prindă un moment prielnic şi a fost aproape de decident a obţinut un spor. De ce credeţi că am insistat anul trecut ca absolut toate veniturile din sistemul public - de la funcţionari la personal contractual, până la indemnizaţiile celor care conduc companii de stat - să fie toate, TOATE, într-o singură bază de date? Pentru o imagine completă, disponibilă dintr-o singură sursă de date", a scris Violeta Alexandru.
Câteva sporuri acordate celor din administraţie, potrivit datelor prezentate de fostul ministru al Muncii:
- condiţii periculoase sau vătămătoare - 15% (pentru personalul contractual din administraţia publică)
- spor pentru izolare - 20% - pentru personalul contractual din administraţia publică, încadrat în anumite instituţii)
- spor pentru izolare - 20% (personal contractual din administraţia publică locală cu locul de muncă în localităţile din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării
- 15% pentru personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, serviciilor Parlamentului, Consiliului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale
- 15% pentru complexitatea muncii (funcţionarii din aparatul ministerelor Finanţelor, Muncii, Mediului, Dezvoltării, Fondurilor Europene, Sănătăţii, Educaţiei, CNAS şi din instituţiile subordonate, funcţionarii din Administraţia Prezidenţială, SGG, ministerelor Apelor şi Justiţiei, ANRP, Agenţia de Achiziţii Publice, funcţionarii publici parlamentari, funcţionarii din instituţiile din subordinea ministerelor mediului, Sănătăţii, Educaţiei, Muncii, Agenţia de Cadastru şi ANI)
- 10% pentru complexitatea muncii (Consiliul Concurenţei, Oficiul de Prevenire şi Combatare a Spălării Banilor)
- 15% spor pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate (Consiliul Concurenţei, Oficiul de Prevenire şi Combatare a Spălării Banilor, ANI)
- 15% spor de condiţii vătămătoare de muncă (Consiliul Concurenţei, Curtea de Conturi)
- 35% pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare / periculoase (instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor)
- 75% spor pentru condiţii deosebit de periculoase precum TBC, bruceloză, gripă aviară, febră aftoasă (instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor)
- 100% pentru munca în zilele de repaos/sărbători legale (în instituţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor)
- 12,5 - pentru activitatea în structurile de inspecţie şi control (în instituţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor)
- 10% pentru antrenorii cu studii superioare (în unităţile sportive)
Cultură:
- 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare
- 15% condiţii grele
- 50% asigurare cazare (managerul care nu îşi are domiciliul în localitatea în care îşi are sediul instituţia)
Sporuri pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate din venituri proprii subordonate Guvernului sau aflate sub control parlamentar:
- 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare
- 15% pentru condiţii grele de muncă
- 20% pentru personalul care lucrează în zone izolate unde atragerea personalului se face cu greutate
- 15% pentru consemn la domiciliu
- 20% pentru siguranţa navigaţiei, siguranţa feroviară, rutieră şi aeronautică
Justiţie şi Curtea Constituţională:
- 15% condiţii grele, vătămătoare sau periculoase
- 25% risc şi suprasolicitare neuropsihică
- 5% păstrarea confidenţialităţii
- 15% titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent
- 20% judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate sau alte categorii de personal, delegate sau detaşate sau care îşi desfăşoară activitatea în sistemul penitenciar
Aceste categorii beneficiază şi de majorarea indemnizaţiei în funcţie de vechime:
- de la 3 la 5 ani - 10%
- de la 5 la 10 ani - 15%
- de la 10 la 15 ani - 20%
- de la 15 la 20 de ani - 25%
- peste 20 de ani - 30%
Diplomaţie şi Ministerul Afacerilor Externe - o parte din sporuri:
- 15% la data acordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, eliberată în condiţiile legii
- 15% pentru personalul care lucrează cu cifrul de stat
- 15% condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase
- 20% pentru personalul care lucrează în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate
- 5% pentru personalul încadrat pe funcţia de ministru-consilier sau ministru plenipotenţiar sau consul general de carieră când se află în misiune permanentă în străinătate
- 10% pentru personalul încadrat pe funcţia de consilier diplomatic când se află în misiune permanentă în străinătate
- 15% pentru personalul încadrat pe funcţia de secretar I, II sau III, consul ori viceconsul când se află în misiune permanentă în străinătate
- 10% indemnizaţie lunară pentru şefii de misiune acreditaţi în mai multe state (misiune permanentă în străinătate)
- 5% pentru îndeplinirea atribuţiilor de prim-colaborator (misiune permanentă în străinătate)
- 25% din salariul lunar în valută al soţului/soţiei pentru soţia/soţul neîncadrată/neîncadrat pe timpul cât aceasta/acesta se află în întreţinere permanentă în străinătate
HotNews mai notează că Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care ar urma să fie eliminate o serie de sporuri, subvenţii şi indemnizaţii acordate angajaţilor din sectorul bugetar.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.