URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Aprilie 2020, 11:57

Dezinfecţie pe repede înainte: Orădeni din Piaţa Bucureşti reclamă că au rămas pe-afară, din cauza lucrărilor făcute în scările de bloc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dezinfecţia celor 2.600 de scări de bloc din Oradea, comandată de Primărie firmei Coral Impex, a născut şi nemulţumiri.

Orădeni care locuiesc în Piaţa Bucureşti au reclamat că n-au ştiut orele la care se vor face aceste lucrări, astfel încât cei care au fost plecaţi de-acasă au constatat la întoarcere că nu pot intra în imobile, dacă vor să-şi protejeze sănătatea.

„Am ştiut că în oraş se fac astfel de lucrări, dar n-am ştiut când vor ajunge la noi în bloc, pentru că nimeni nu ne-a anunţat. Eu am plecat pe la ora 14.30 la cumpărături, iar când m-am întors, după aproximativ 30 de minute, am văzut un afiş lipit la intrarea în imobil, că s-a făcut dezinfecţie şi nu trebuie să trecem prin scara blocului cel puţin 2 ore, respectiv 4 ore pentru cei bolnavi de astm sau cu afecţiuni cardiace. Eu de unde era să ştiu asta, când am plecat de-acasă?”, a reclamat BIHOREANULUI un orădean care locuieşte în zonă.

Mai mult, pe afişul lipit nici măcar nu era trecută ora la care s-a făcut dezinfecţia, astfel încât oamenii să ştie momentul la care să se raporteze. „Ne-au anunţat că s-au făcut lucrările, dar nu ne-au spus la ce oră, ca să ştim când expiră cele 2 sau 4 ore. Nu e normal aşa ceva”. Cel mai probabil, din grabă sau neatenţie, muncitorii pur şi simplu au uitat să noteze ora la care au terminat dezinfecţia.

Afiş dezinfecţie Oradea

Bărbatul a reclamat situaţia şi Primăriei Oradea. „Am vorbit cu cineva la Direcţia Tehnică, mi-a spus că am dreptate şi atât”, a spus el.

Viceprimarul Florin Birta a declarat joi BIHOREANULUI că procedura prevede că, în ziua anterioară dezinfecţiei, angajaţii Primăriei anunţă preşedintele de asociaţie cu privire la ora aproximativă la care se vor face lucrările, iar acesta trebuie să informeze locatarii. "Ulterior, după ce se fac lucrările, angajaţii Coral Impex trebuie să pună acel afiş, în care precizează ora la care s-au făcut. Într-adevăr, în Piaţa Bucureşti a fost o scăpare, dar pe care angajaţii Coral Impex au remediat-o rapid, s-au întors şi au notat ora. Este important ca oamenii să ştie că substanţa folosită, peroxid de hidrogen, adică apă oxigenată, nu este toxică, dar se iau, într-adevăr, nişte măsuri de precauţie", a declarat edilul.

Birta a mai spus că alte incidente nu au fost semnalate în oraş. "A fost un caz izolat. Mâine (vineri - n.r.) vom finaliza dezinfecţiile în scările de bloc, iar în două săptămâni nu am avut nicio altă reclamaţie”, a declarat edilul.

Citeşte pe această temă şi articolul: "Dezinfecţie generală: Toate scările de bloc din Oradea sunt dezinfectate cu apă oxigenată. Ce părere au locuitorii"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
NU ESTE CAZ IZOLAT
Nu este un caz izolat cum spune PRIMARIA, si pe strada Simion Barnutiu la fel au facut si probabil peste tot, dar nu a raportat nimeni. Nu ii intereseaza pe cei de la ASOCIATIE sau PRIMARIE, ce si cum, DOAR BANII SA CURGA.
Postat 16 Aprilie 2020, 12:36 de Pitbulul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON