Deşi a comunicat Ministerului Sănătăţii că are nevoie de aproape 22.000 de doze de vaccin antigripal, pentru a-i imuniza pe bihorenii din categoriile de risc, Direcţia de Sănătate Publică Bihor n-a primit încă nicio doză, ba chiar nicio veste de la Bucureşti.
"Nicio ştire"
"Anul trecut, 8.600 de doze de vaccin au fost repartizate DSP Bihor. În acest an, s-au solicitat 21.891 de doze, dar deocamdată nu ştim nimic, nu avem nicio ştire", a declarat dr. Mariana Fericean, specialist în epidemiologie, într-o conferinţă de presă susţinută joi la sediul DSP Bihor. Cu aceste doze ar urma să fie imunizaţi bihorenii cu boli cronice, gravidele, medicii, cadrele sanitare medii şi personalul auxiliar din spitale şi ambulatorii, rezidenţii instituţiilor de ocrotire socială şi persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.
Potrivit dr. Fericean, ca să fie eficient, vaccinul ar trebui administrat în a doua jumătate a lunii octombrie. Dacă DSP Bihor va primi până atunci dozele de vaccin sau nu, este imposibil de spus. De altfel, luna trecută, la începutul unei şedinţe de Guvern, premierul Mihai Tudose l-a criticat vehement pe orădeanul Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, tocmai pentru că a întârziat achiziţia de vaccinuri.
De asemenea, nu se ştie dacă vor fi trimise de la Bucureşti toate cele aproape 22.000 de doze, dat fiind că şi anul trecut necesarul a fost similar, şi totuşi DSP Bihor a primit doar 8.600 de doze.
"Populaţia care doreşte să se vaccineze şi îşi permite, să se ducă să achiziţioneze vaccinul din farmacii", a fost sfatul oferit de dr. Fericean (foto), pentru toţi bihorenii, indiferent că sunt sau nu în categoriile de risc. Altfel spus, să nu aştepte după Ministerul Sănătăţii. Deocamdată, însă, nici în farmaciile din Bihor nu este disponibil vaccinul. Farmaciştii ştiu că vaccinul ar urma să ajungă, dar nimeni nu ştie cu exactitate când.
Risc major
Dr. Fericean a precizat şi că este importantă imunizarea cu vaccinul tetravalent, care conţine două tulpini din virusul B. În nordul şi vestul Europei, în acest an, este o epidemie de gripă de tipul B, iar foarte multe persoane, îndeosebi bătrâni, au murit. "În 2016-2017, noi în Bihor am avut 16 cazuri de gripă, toate de tip A", a spus Mariana Fericean.
Ţinând cont că în emisfera sudică, îndeosebi în Australia şi Noua Zeelandă, face ravagii o epidemie de gripă tip B, peste 100 de persoane cu vârste de peste 65 de ani decedând din această cauză, Organizaţia Mondială a Sănătăţii se aşteaptă la o epidemie de anvergură. "Sperăm că s-a învăţat o lecţie din epidemia de rujeolă şi nu vom avea refuzuri la vaccinare", a mai spus medicul.
Sfatul specialiştilor
Totodată, specialiştii DSP Bihor au transmis publicului o serie de sfaturi, întrucât prevenţia este foarte importantă în sezonul rece, atât împotriva îmbolnăvirilor de gripă, cât şi împotriva infecţiilor acute de căi respiratorii superioare (IACRS).
Pentru întărirea organismului, se recomandă consumul de fructe şi legume proaspete, bogate în vitamina C, consum zilnic de lichide, evitarea consumului de alcool şi tutun, evitarea stresului şi petrecerea timpului liber în aer curat.
De asemenea, medicii recomandă să purtaţi îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată sezonului, evitarea expunerii la frig timp îndelungat, evitarea locurilor aglomerate, aerisirea zilnică a spaţiilor de locuit şi de muncă, respectarea regulilor de igienă individuală, evitarea contactului cu persoane bolnave, a vizitelor la domiciliu şi în spitale, respectarea regulilor de igienă colectivă (nefrecventarea colectivităţilor de către persoanele bolnave până la vindecare totală, neacceptarea în colectivităţi a persoanelor bolnave), evitarea automedicaţiei.
Sfaturi pentru toţi
Dr. Nicolae Sonea, medic-şef în cadrul DSP Bihor, a precizat, în aceeaşi conferinţă de presă, că cea mai importantă regulă este autoizolarea, la domiciliu. "E Toamna Orădeană, toată lumea ar dori să iasă, dar trebuie respectate regulile de igienă colectivă", a spus ea. Medicul a mai precizat că aerisirea spaţiilor interioare, îndeosebi a sediilor de firme, unde vin mai mulţi angajaţi, este extrem de importantă.
Pe de altă parte, dr. Mirela Florea, specialistă în Medicina muncii, a subliniat că angajatorii trebuie să fie atenţi la condiţiile de muncă în sezonul rece, să scurteze timpul petrecut afară şi să asigure curăţarea filtrelor sistemelor de ventilaţii. Florea a mai opinat că patronii ar putea chiar să cumpere pentru angajaţii lor vaccinul antigripal.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.