URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 August 2015, 14:59

Deputatul UDMR Szabo Odon îi vrea mai departe în funcţii pe aleşii locali condamnaţi "doar" cu suspendare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, primarii, consilierii judeţeni şi locali care au fost condamnaţi la inchisoare cu suspendare nu-şi vor mai pierde mandatul, potrivit unei propuneri legislative de modificare a Statutului alesilor locali, semnată de un grup de 16 parlamentari de la toate partidele, între care şi un bihorean, deputatul UDMR Szabo Odon. Modificarea a fost iniţiată de 6 deputaţi PSD, tot 6 ai UDMR, 2 de la PNL, unul de la minorităţi şi unul de la ALDE, şi se află în dezbatere pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Proiectul celor 16 ar urma să modifice articolul 9 şi articolul 15 din Statutul aleşilor locali, în sensul că îşi vor pierde mandatele doar aleşii condamnaţi definitiv la inchisoare cu executare, fie că au comis infracţiuni de drept comun, fie că este vorba despre infracţiuni de corupţie.

Legea aflată în vigoare prevede că aleşii locali îşi pierd mandatele în cazul unei "condamnări, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate", actul normativ nefăcând distincţia între pedeapsa la închisoare cu suspendare şi cea cu executare.

Iniţiatorii susţin că aplicarea acestei prevederi în corelare cu prevederile noului Cod Penal a condus la o practică judiciară neuniformă, astfel încât, pentru cazuri similare, legea a fost interpretată diferit.

"Astfel, în unele cazuri interpretarea a fost strictă şi orice condamnare, cu sau fără executare, la o pedeapsă privativă de libertate s-a soldat cu emiterea de către prefect a ordinului de constatare a încetării mandatului sau cu adoptarea hotărârii de încetare a mandatului de consilier. Ca efect, chiar şi pentru delicte minore, comise fără intenţie şi fără legatură cu exercitarea atribuţiilor ce le revin, aleşilor locali condamnaţi la executarea pedepsei cu suspendare le-a încetat mandatul. În alte cazuri, instanţele au ales interpretarea în spirit a prevederilor legii şi, drept consecinţă în urma condamnării la o pedeapsă cu suspendare, cei vizaţi şi-au putut exercita în continuare atribuţiile de aleşi locali", au susţinut iniţiatorii, în expunerea de motive.

Cei 16 parlamentari mai susţin că decizia instanţelor de a nu dispune încetarea mandatului pentru cei condamnaţi cu suspendare este "soluţia echitabilă, deoarece pe de-o parte nu aduce atingere legitimităţii aleşilor locali asigurată prin votul cetăţenilor, iar pe de alta parte conduce la armonizarea prevederilor Statutului aleşilor locali cu prevederile noului Cod Penal".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Suspendare=executare???
Daca e cu suspendare, fapta e mai putin grava decat daca ar fi cu executare??? Dosarul e la fel de penal si cu suspendare, si cu executare...
Postat 19 August 2015, 15:11 de ChrisRock
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON