Nu ne lăsaţi pradă alergiilor! Deputatul liberal Florica Cherecheş a făcut un apel către conducerea Consiliului Judeţean Bihor să dispună stârpirea ambroziei de pe marginea drumurilor judeţene şi să ceară primăriilor bihorene să ia măsuri pentru distrugerea plantei.
"Vă cer să dispuneţi stârpirea ambroziei de pe marginea drumurilor judeţene şi totodată să solicitaţi primăriilor din judeţul Bihor să informeze cetăţenii şi să le solicite să întreprindă acţiuni de curăţare a terenurilor avute în proprietate", se menţionează într-o adresă trimisă de Florica Cherecheş conducerii Consiliului Judeţean. Cherecheş a expediat adresa, spre ştiinţă, şi prefectului de Bihor, Ioan Mihaiu.
Să facă regulamente!
Iniţiator al unui proiect de lege care prevede măsuri pentru distrugerea plantei puternic alergene, deputatul liberal spune că, până la adoptarea normativului, la recomandarea Consiliului Judeţean, primăriile bihorene ar putea lua singure măsuri de stârpire.
"Până la adoptarea legii de către Parlament, consiliile locale ar putea emite hotărâri care să le confere dreptul şi autoritatea de a avertiza, verifica şi sancţiona cetăţenii care îsi păstrează terenurile neigienizate", a transmis Florica Cherecheş.
"Foarte multă lume suferă..."
Ambrozia este cea o plantă puternic alergenă care poate constitui factorul declanşator al astmului bronşic. Ajunsă la maturitate, planta poate peste 2 miliarde de grăuncioare de polen şi peste 30.000 de seminţe, care îşi păstrează puterea germinativă timp de 40 de ani.
"Foarte multă lume suferă din cauza acestei alergii, care le afectează grav atât calitatea vieţii cât şi capacitatea de muncă", a declarat deputatul liberal.
Florica Cherecheş a depus în toamna anului trecut în Parlament un proiect de lege privind stârpirea ambroziei, care a fost însă clasat de Senat ca fiind insuficient de important. Astfel, în primăvara acestui an deputatul liberal a depus un nou proiect de lege pe aceeaşi temă care nu a fost însă dezbătut de Parlament.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.