Declaraţii şocante ale unui martor în cazul şoferului prins, în noaptea de duminică spre luni, că trăgea după maşina pe care o conducea un câine, după toate aparenţele mort. Şoferul făcea ture pe strada Ogorului din Oradea.
"Este inacceptabil aşa ceva, pur şi simplu făcea ture pe centură!", a declarat sursa citată, luni, pentru BIHOREANUL. "L-am depistat pe centură în timp ce se îndrepta spre pe podul înspre Cihei. A oprit înainte să urce pe pod, câinele era deja legat, după care s-a îndreptat înspre Auchan. Numărul de pe faţă era dat jos, maşina nu avea urme de lovire, cum a declarat "omul". La un moment dat, a pornit avariile şi circula cu 70-80 km/oră înspre Auchan", a descris martorul, care a şi sunat la 112 pentru a sesiza întâmplarea.
"L-am urmărit cu maşina până a ajuns Poliţia. Trei maşini l-am blocat, dar lui nu i se părea că a făcut ceva greşit", a mai arătat sursa citată.
Şoferul, Gabriel Onaca pe numele lui, a fost audiat de poliţişti în cursul nopţii de duminică spre luni de poliţişti şi, potrivit surselor BIHOREANULUI, în faţa anchetatorilior a susţinut că a lovit animalul pe şoseaua de centură, a tras pe dreapta, însă, între timp, câinele a mai fost izbit şi de un TIR.
"A spus că ar fi vrut să ducă animalul, să fie identificat şi să-i găsească stăpânul, dar n-a vrut să-şi murdărească maşina. Aşa că l-a legat după maşină", a explicat sursa citată.
Omul s-a ales cu dosar penal pentru rele tratamente aplicate animalelor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.