Castelul şi domeniul marelui poet naţional Octavian Goga de la Ciucea, care găzduiesc şi Muzeul Memorial Octavian Goga, rămân în proprietatea Consiliului Judeţean Cluj, după cum a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a respins, săptămâna aceasta, recursul formulat de moştenitorii Veturiei Goga, soţia poetului, decizia fiind definitivă.
Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, Curtea Supremă s-a pronunţat în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra muzeului în cursul zilei de marţi, 8 decembrie.
"Instanţa Înaltei Curţi a dispus, astfel, prin hotărâre, anularea certificatului de moştenitor al pretinşilor moştenitori ai Veturiei Goga, a constatat calitatea Judeţului Cluj/Consiliului Judeţean Cluj de moştenitor al ansamblului muzeal "Octavian Goga" şi a dispus înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al acestuia, acordând forului administrativ judeţean inclusiv cheltuielile de judecată solicitate", arată comunicatul.
Informarea mai arată că voinţa lui Goga a fost ca domeniul să rămână în proprietatea Statului Român, în scopul înfiinţării şi funcţionării la Ciucea a unui muzeu memorial Octavian Goga. În acest sens, mai arată sursa citată, soţia acestuia, Veturia Goga, a întocmit în favoarea statului român atât un testament olograf cât şi o donaţie în formă autentică.
"Anterior, pe parcursul proceselor de revendicare, Consiliul Judeţean Cluj a luat toate măsurile necesare pentru a împiedica înstrăinarea în orice fel a acestui valoros patrimoniu, obţinând în instanţă inclusiv instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile de la Ciucea", mai arată comunicatul CJ Cluj.
Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, arată că decizia instanţei reprezintă "o mare victorie nu doar a Consiliului Judeţean Cluj ci a întregii Românii şi a fiecărui român în parte".
"Miza procesului pe care l-am câştigat DEFINITIV a reprezentat-o acest domeniu, parte a patrimoniului naţional şi care are o valoare inestimabilă nu doar din punct de vedere material ci şi prin simbolistica aparte pe care o are. Castelul şi întreg domeniul sunt strâns legate de personalitatea marcantă a celui care a fost "poetul cântării pătimirii românilor", marele poet şi om politic Octavian Goga, luptător fervent pentru drepturile românilor din Transilvania şi pentru Unire, fost prim-ministru al României", a declarat Tişe.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.