În perioada sărbătorilor pascale, poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat şapte bărbaţi care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară.
Primii patru migranţi au fost prinşi în seara zilei de 4 mai, în jurul orei 22, în zona sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta. Aceştia mergeau pe jos spre Ungaria. "Cele patru persoane au fost reţinute şi au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba despre trei cetăţeni pakistanezi şi un cetăţean bangladesh, cu vârste cuprinse între 30 şi 32 de ani", se arată într-un comunicat trimis, luni, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea. Cei patru voiau să ajungă în Italia.
În noaptea de 5 spre 6 mai, în jurul orei 1, poliţiştii de frontieră din Borş au depistat şi reţinut, cu ajutorul aparaturii portabile cu termoviziune, trei bărbaţi care se îndreptau pe jos spre graniţa cu Ungaria.
"Cele trei persoane au fost reţinute la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că cei în cauză sunt trei cetăţeni afgani, cu vârste cuprinse intre 21 şi 23 de ani", se mai arată în informarea ITPF Oradea.
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat în grup.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.