Primăria face curăţenie pe marginea drumului spre punctul de trecere a frontierei prin Borş. Reprezentanţii Administraţiei Imobiliare Oradea, ajutaţi de angajaţii OTL, au ridicat luni, sub supravegherea Poliţiei Locale, două chioşcuri amplasate ilegal pe marginea drumului spre vamă.
Acţiunea s-a desfăşurat pe o ploaie măruntă. Construcţiile au fost urcate în bena unui autocamion cu ajutorul unei automacarele, mutarea fiind îngreunată de faptul că tarabele au fost amplasate sub reţeaua de alimentare cu energie electrică a oraşului.
"Cele două chioşcuri erau amplasate pe domeniul public fără a avea autorizaţie de construire. Măsura ridicării lor a fost luată după aplicarea unor sancţiuni contravenţionale repetate", a declarat Cristian Beltechi, directorul AIO.
Tarabele ridicate de angajaţii aparţineau firmei Safe Voyage, care vindea aici vignete şi asigurări.
"Municipiul Oradea nu agreează acest tip de comerţ la marginea drumului, motiv pentru care va continua demersurile legale în vederea desfiinţării tuturor chioşcurilor de acest tip de pe şoseaua Borşului, respectiv va veghea asupra oricăror tentative de amplasare sau reamplasare a acestora", au transmis reprezentanţii AIO.
Chioşcurile ridicate de pe domeniul public au fost depozitate într-un spaţiu al municipalităţii din strada Corneliu Coposu, în vecinătatea Orăşelului de Copii.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.