URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Iunie 2012, 15:33

Cununaţi cu puterea: UDMR se consideră "căsătorită" cu USL, aşa că vrea viceprimar şi vicepreşedinte la CJ

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La "darea de seamă" de după alegerile locale, luni, într-o conferinţă de presă, Szabo Odon, preşedintele executiv al UDMR Bihor, a lăsat să se înţeleagă că se aşteaptă ca USL să se ţină de cuvânt şi, potrivit protocolului semnat în 2011, Uniunea să obţină un post de viceprimar şi unul de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean.

Să se ţină de cuvânt!

Întrebat dacă în urma rezultatelor, care permit USL să guverneze fără partenerii maghiari, UDMR va face "pasul" spre negocieri cu alianţa pentru a intra în executivele locale, Szabo Odon a declarat că, potrivit protocolului, posturile le sunt, practic, asigurate.

"Eu cred că până la urmă nu noi suntem în acest moment cei care trebuie să ne ţinem de cuvânt. În momentul de faţă, UDMR are semnat un protocol de colaborare cu USL. De ce să cred eu că alţii îşi calcă pe cuvânt? E semnat de preşedinţii celor patru partide politice (PNL, PSD, UDMR şi PC). Eu nu cred că cei patru şefi de partide care au semnat sunt oameni care nu se ţin de cuvânt. Nu am de ce să cred acest lucru", a spus preşedintele executiv al UDMR Bihor.

Szabo Odon a prezentat şi termenii înţelegerii. "Pentru Primăria Oradea, la fel ca pentru CJ, protocolul prevede că, după formaţiunea care câştigă preşedenţia sau Primăria, celelalte două formaţiuni vor avea unul dintre viceprimari sau vicepreşedinţi. Nu este un lucru nou", a spus liderul UDMR.

Bolojan a vorbit "strategic"

Întrebat, concret, dacă UDMR va cere USL o funcţie de viceprimar la Oradea, Szabo Odon s-a lansat în metafore. "Dumneavoastră, dacă sunteţi căsătorită, atunci cereţi soţului în fiecare seară să mai semneze o hârtie cu dumneavoastră? Nu cred că eu trebuie să cer nimic, pentru că ne-am înţeles!", a spus liderul UDMR.

Când jurnaliştii i-au amintit de declaraţiile primarului Ilie Bolojan, care la finalul campaniei a spus că "dacă USL va obţine peste 51% nu vom mai fi în situaţia de a ne alia cu alţii, deci cei doi viceprimari vor fi propuşi de USL", Szabo Odon a lăsat să se înţeleagă că aceste afirmaţii au fost pur strategice.

"Eu cred că domnul Bolojan a avut o strategie foarte bună, strategia câştigătoare. În perioada de campanie spui ceea ce te va face să câştigi. A avut strategia prin care a mobilizat cel mai bine electoratul românesc şi ne-a învins la Oradea. Îl felicit. Are o bază electorală care merge de la votul utilitarist maghiar până la votul extremist PRM-ist", a mai afirmat preşedintele executiv al UDMR.

În schimb, Szabo a ţinut să precizeze că UDMR a dovedit că poate fi un partener stabil şi corect de coaliţie. "Eu sunt un om care spune lucrurilor pe nume şi nu am văzut până în momentul de faţă alianţă stabilă între partidele româneşti care să dureze 4 ani. Dacă îmi arătaţi una din ultimii 22 de ani, eu vă felicit. Nu dau pronosticuri. Am făcut doar o constatare", a spus Szabo Odon.

Protocol unic

USL Bihor şi UDMR Bihor au semnat pe 24 februarie 2011 un protocol de colaborare valabil până în 2016. Potrivit articolului 5 din protocol, cele două părţi s-au angajat să menţină structurile de conducere existente atunci la nivelul Consiliului Judeţean şi al Consiliului Municipal, până în 2012.

De asemenea, conform aceluiaşi articol, "la alegerile locale din anul 2012 cele două Uniuni vor forma majorităţile de guvernare locală atât în cadrul Consiliului Judeţean Bihor, cât şi în cadrul Consiliului Municipal Oradea, reprezentanţii fiecărei uniuni făcând parte din structurile executive ale celor două instituţii la nivel de demnitar public (preşedinte, vicepreşedinţi, respectiv primar, viceprimari)".

La data încheierii sale, protocolul încheiat între USL şi UDMR Bihor a fost unic în ţară, formaţiunea maghiară aflându-se la guvernare alături de PDL. Protocolul a fost semnat de preşedinţii celor patru partide: Cornel Popa (PNL), Traian Bodea (PC), Ioan Mang (PSD) şi Kiss Alexandru (UDMR).

No comment

Contactat de BIHOREANUL pe marginea pretenţiilor emise de UDMR, preşedintele PSD Bihor şi co-preşedinte al USL Bihor, Ioan Mang, a refuzat să se pronunţe.

"Nu facem nicio declaraţie până nu vom şti exact rezultatul final al alegerilor. După ce îl vom cunoaşte, vom discuta în cadrul USL şi acolo vom lua o decizie", a declarat Ioan Mang.

În ciuda insistenţelor, politicianul a refuzat să prezinte o poziţie. "Nu vreau să mă pronunţ înainte să luăm o decizie în cadrul USL Bihor", a spus acesta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
44 Comentarii
rusine ponta
mai bine nu votam cu ponta sa iei in circa pe udmr DEZASTRU
Postat 11 Decembrie 2012, 13:13 de liviu
udemeristi cretini
fara voi, impostorilor !
Postat 13 Iunie 2012, 10:52 de oradean
sugi p.la la bozzzzgori
avem probleme cu bnozzzzzzzgoriii imputiti, cu aia are s au inmultit ca ciupercile, numai autonomie si placute bilingve viseaza, numai drepturi dar nici o obligatie, apropo, singurul incult de pe aici esti matale daca nu stii ce i ala bozzzgor.
Postat 12 Iunie 2012, 23:35 de bai kohl
kein problem
Eu nu sint roman, si nu inteleg un lucru, dar am invatat romana. Deci acuma aveti probleme cu populatia "minoritara", care de fapt poate fi si vecini de la bloc, sau aveti probleme cu partidele minoritare ? Ca sint doua lucruri diferite ! Si nu inteleg postat cuvintul de "****", eu am cautat pe google, dar in vocabularul roman nu am gasit, nu stiu ce inseamna ? S-au poate fi un cuvint de asa zis popular, provedind de la tarani, sau al incultilor ?
Postat 12 Iunie 2012, 19:45 de Kohl
cat valoreaza cuvantul tau primare?
Eu am votat Bolojan, cu singuranta o sa votez o schimbare daca nu isi tine promisiunea de a ne scapa de unguri! A spus chiar el daca se poate fara atunci o sa fie fara Ce mai asteptati? E MOMENTU SA ARATATI CA SUNTETI DIFERITI Opinia mea.... fara unguri ar fi cea mai buna alegere din ultimii 20 de ani Bolojan daca vrei sa mai ai un mandat da-i pe unguri afara
Postat 12 Iunie 2012, 13:08 de cetatean
????????????
"Pentru Primăria Oradea, la fel ca pentru CJ, protocolul prevede că, după formaţiunea care câştigă preşedenţia sau Primăria, celelalte două formaţiuni vor avea unul dintre viceprimari sau vicepreşedinţi.." Care au fost formatiunile? Cornel Popa (PNL), Traian Bodea (PC), Ioan Mang (PSD) şi Kiss Alexandru (UDMR). Deci celelalte dou pot fi PC, PSD, PNL.....?
Postat 12 Iunie 2012, 13:00 de coca
bolo
bolojane, ai promis ca ne scapi de unguroi....
Postat 12 Iunie 2012, 11:30 de bolo
Bolojan pe leagan !
Bolojan aste ultima data cand te verificam{la cuvant} ,apoi te evaluam.
Postat 12 Iunie 2012, 10:25 de Petre
Noi nu cercseste
nu este frumos la dumneavoastra draghe oedon sa cercseste la noi viceprimaria. nu vrem ase ceva. noi maghiarii vrem sa plecam de aicea. propun sa ne intalnim in Bors, maine dupa amiaza, dupa care sa plecam incolonati spre patria mama (nici stramosi nostri nu stiu de unde am venit aicea). drumul va fi lung, asa ca luati la voi cat mai mult * (ca asta e mancarea preferata).
Postat 12 Iunie 2012, 08:42 de Csaba
ATENTIE
De asemenea, conform aceluiaşi articol, "la alegerile locale din anul 2012 cele două Uniuni vor forma majorităţile de guvernare locală atât în cadrul Consiliului Judeţean Bihor, cât şi în cadrul Consiliului Municipal Oradea, reprezentanţii fiecărei uniuni făcând parte din structurile executive ale celor două instituţii la nivel de demnitar public (preşedinte, vicepreşedinţi, respectiv primar, viceprimari)". Domnule Szabo Odon, se spune clar in protocolul semnat ca veti avea pozitiile de viceprimar si vicepresedinte numai in cazul in care se va forma majoritatea de guvernare locala impreuna cu UDMR. Deci, domnul Bolojan va respecta cu strictete ceea ce s-a semnat si prin urmare nu o sa aiba nevoie de UDMR pentru a forma majoritatea de guvernare locala. Asa ca, la revedere. Ne mai auzim peste 4 ani ca in ultimii ani vi-ati cam facut de cap si pe aici si prin alte locuri. Hai USL !!!!!
Postat 12 Iunie 2012, 08:39 de oradean
Cununati cu purerea...
Daca USL-ul nu-si respecta promisiunea : fara viceprimari UDMR-isti in Oradea sa-si aminteasca ca vom fi chemati la vot si in toamna si vom sti sa pedepsim TRADAREA !
Postat 12 Iunie 2012, 08:18 de LOLA
Acuma ar fi momentul
sa scape Bolojan de clica de santajisti de la CAO, MAO, BAO si alte institutii de sub obladuire udmrista. Rozi e momentul sa mearga in VAma sa se bronzeze pe terenurile pe care le detine, Kiss sa -si bea laptele ca poate nu prinde contracte pe banii statului, Odon sa inceapa sa plateasca si chirie la privat ca prea mult a stat in locuinte sociale....
Postat 12 Iunie 2012, 07:29 de zzz
Putina opozitie nu strica nimanui !
Ar trebui curatata primaria si toate institutiile bugetare de ungurii pripasiti pe acolo, fara nicio treaba, fara sa stie romaneste, pusi doar sa saboteze si sa injure Statul care-i plateste ! Ar trebui sa se revina la legile din '38-'44, adica daca reprezinti 25% din populatie, atat sa reprezinti si in institutiile bugetare. Acum la noi, in Oradea, parca ai fi in ungaria, aproape 2/3 sunt unguri !!! Sa dea cu sapa boii de romani, ungurii se ,,descurca'' ! In fine, daca poanta scoate o lege BUNA, aia cu testul de limba romana pt. functionarii publici, am scapa de multe gunoaie unguresti dar si romanesti !
Postat 12 Iunie 2012, 06:59 de .
MARS IN COTET!
Nene Odon, pai de ce-ti lasasi nevasta pt amanta? In loc sa mergi la bal cu nevasta te dusesi cu amanta si ai vrut sa faci si "impartirea de voturi" Asa ca bace ungure , ramai cu amanta Cseke si pliscu mic! Ca prea te-ai obisnuit la putere! Cu Bolo nu te joci de-a "hopa mitica" :ai tradat si ai jignit ,iti primesti tronfu dupa merit!
Postat 12 Iunie 2012, 00:09 de USL
sunt de acord cu SAFE
Daca Bolojan (siUSL nu se tin de cuvant, va fi o problema pentru toti .... pentru noi - pentru ca i-am votat, pentru ei pentru ca vor pierde increderea alegatorilor.
Postat 11 Iunie 2012, 23:17 de taras
Dezamagirea vulpii
Bolojan e primarul ungurilor cat si al romanilor. Nu au nevoie de viceprimar maghiar....e un moft. Odon e penibil de data asta. Vad ca pe el l-au trimis la cersit. E cel mai abil dintre ei si totusi a fost penibil. Parca vad ca daca o puneau pe Rossi sa vorbeasca, asta plangea la pietul lui Bolojan....s-o faca vitaprimar.
Postat 11 Iunie 2012, 23:04 de Runner
FAra udmr
Fara udmr! E Romania si e tara noastra ....!
Postat 11 Iunie 2012, 22:08 de CTM
Casatorie pe centura
odon, fii domle barbat si nu mai umbla cu cershitul si cu apelul la nu shtiu ce protocoale...vrei acuma casatorie dupa ce partidul vostru s-a tavalit cu toti care au fost la putere? Faci apel acum la onoarea lui Bolojan si a altor romani dupa ce ani si ani v-ati batut joc de ei?Nici cand pierdeti nu stiti sa fiti mai demni! Vai de voi!
Postat 11 Iunie 2012, 22:08 de Piroska Feher Zold
FA CEEA CE AI PROMIS!
Cred ca si damele de pe centura viseaza sa devina femei cinstite printr-o casatorie...UDMR s-a tavalit cu prea multi ca sa o mai ia cineva drept imaculata! Daca BOLOJAN nu se tine de promisiunea de a conduce fara veshnicii oportunisti atunci nu cred ca il va mai suporta cineva inca 4 ani
Postat 11 Iunie 2012, 21:54 de paloma bianca
Sunteti putini si cu pretentii
Haloo ungurilor mai terminati cu apucaturile de copii rasfatati si terminati cu pretentiile nejustificate. Mai cititi rezultatele recensamantului si cele ale alegerilor si ciocu mic.
Postat 11 Iunie 2012, 20:22 de Dan
Roman
Daca USL accepta viceprimar si vicepresedinte la CJ ungur, la alegerile din noiembrie nu vom mai vota USL. Nu vrem sa mai fiti santajati de UDMR. Vrem sa-i vedem in opozitie cel putin 4 ani.
Postat 11 Iunie 2012, 20:17 de Roman
Sah la USL
Test UDMR-ist.
Postat 11 Iunie 2012, 19:28 de Carp III
Sah la gibon
Sa vedem daca Bolojan va trece testul si se va apleca asupra parerilor alegatorilor care nu-i vor pentru acest mandat pe Kiss, Biro, etc.
Postat 11 Iunie 2012, 18:56 de Carp III
UDMR a bagat deja "divortul"!!!
Dupa ce l-au terfelit pe Bolojan in campania electorala si s-au intors impotriva lui(macar daca era ceva constructiv, dar nu era), in ultima sedinta a consiliului local consilierii UDMR i-au trantit proiectele(care vizau comunitatea!!!) vin cu o fata senina ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si invoca o "casatorie" la care tocmai ei au bagat "divortul" inainte de alegeri..Sa-i aduca iar in conducere pe Biro DNA si dinozaurul Kiss, cei care au impartit Oradea in romani si unguri: crese, scoli si teatre separate cum erau pe vremuri in Africa de Sud(si care nu s-au facut vazuti in campania electorala!!!) Ce sa mai vorbim de garnitura "obosita" de "aceiasi" consilieri.Cu oameni perversi ca acestia din UDMR, care iti fac figuri nu poti porni pe un drum batatorit ci unul plin de gropi.
Postat 11 Iunie 2012, 18:54 de Boom
Intre adevar si minciuna
Acum sa vedem daca Bolojan este corect cu cei care l-au votat (si urmare declaratiei cu pricina), sau este acelasi tip de mincinos precum politicienii "clasici" cu care ne-am obisnuit.
Postat 11 Iunie 2012, 18:53 de Carp III
Copy-stul Mang
COPY-stul Mang mai este la conducerea PSD-ului? Asta nu are rusne? Nesimtit ca seful lui ILIESCU
Postat 11 Iunie 2012, 18:42 de scortosul
hgkjh
DOMNULE PRIMAR BOLOJAN A-TI SPUS CA NU VE-TI AVEA VICEPRIMAR DE LA UDMR TIENETI-VA DE CUVANT PENTRU CA ALTFEL NU O SA MAI FITI VOTAT DE CATRE ORADENI SI TOTODATA CREDIBILITATEA D-VOASTRA VA FI O.SPER CA VE-TI VEDEA MESAJUL.
Postat 11 Iunie 2012, 18:28 de fhg
nem vice
la ultima sedinta de consiliu nu erati casatoriti?...cand a-ti fost gica contra?.dnul cseke de la prea multa vit c a vorbit fara el...atunci a uitat de alinta?...va e frica?...ramaneti fara servici?...dnii de la rapas.otl.aio?..si toata clica angajata de ei?..mai lasati si ;la romani....cine v-a conduce bh 02 pmo...ca un bezmetic prin oras?..
Postat 11 Iunie 2012, 18:12 de ungur simplu
sper ca nu ati inebunit!!!
sper ca nu inebuneste USL!!!! USL NU UITA CA UDMR A FOST IMPOTRIVA MOTIUNII PDL DECI SI IMPOTRIVA VOASTRA!!! Sa va fereasca Dumnezeu sa faceti front comun cu leprele de la UDMR!!!!!!!!!
Postat 11 Iunie 2012, 18:08 de Kortes
s-ar cere un pic de coloana vertebrala....
Eu cred ca si ungurii ar trebui sa aiba un pic de demnitate ! Nu ati fost votati, USL-ul are 2/3 din consiliu si nu are nevoie de voi, stati pe tusa ! Nu s-au caciulit asa reprezentantii partidelor romanesti ramase in opozitie in mandatul trecut, cum se caciuleste acum Odon ! Si pe romani ii criticam mereu ca fac compromisuri pt. ciolan ! E cazul sa incerce statul in opozitie, pentru ca altfel ne vom pierde respectul pentru putinii oameni politici care mai faceau o legatura intre "a promite" si "a face" !
Postat 11 Iunie 2012, 18:07 de maria
Stati in banca voastra!
Mai scuti-ne de dorintele voastre!Ati fost partasi cu PDL-ul la jaful national, ramaneti cu ei!Pentru interesele voastre sunteti in stare de orice! Domnilor USL-isti fiti pe faza.Astia nu mai au ce cauta la nici o institutie din Romania!
Postat 11 Iunie 2012, 17:55 de Emil
normalitate
pe vremea lui ceasca aveam colegi si prieteni maghiari, mergeam impreuna la joaca, la chefuri, la scoala pe coridoare ne jucam impreuna....de cand a aparut udmr-ul si a inceput sa atate populatia maghiara impotriva celei romane, sa ceara segregatia in scoli prietenia asta frumoasa intre copii a avut de suferit....asa ca jos udmr-ul...luati o pauza si platiti pentru ura si raul facut tuturor...sper ca oamenii de bun simt dintre maghiari sa nu-i voteze nici la toamna....un parlament fara ei, ce bine ar fi....
Postat 11 Iunie 2012, 17:45 de dana
Erata
Nu merita comentate prostioarele d-lui Szabo.
Postat 11 Iunie 2012, 17:43 de gyorgy tozser
Erori
Dl.Szabo Odon pare-se ca are cosmaruri si vorbeste-n somn .Unul dintre cosmaruri se refera la faptul ca maghiarimea oradeana/bihoreana si-a dat seama ca a fost tradata/furata non-stop exact de catre cei care pretind ca-i reprezinta...Prostiile pe care le povesteste dl.Szabo nu merita comentarii.
Postat 11 Iunie 2012, 17:40 de gyorgy tozser
:)
cununat sunt eu cu sotul meu, auzi, casatoriti, sper dl. szabo ,cunoasteti sensul cuvantului, hai ca sunteti bun :).Poate sunteti casatorit cu doamna szabo :) Nu este adevarat ca nu s-au dus ungurii la vot. S-au dus, dar dl. odon nu ati fost votati, oamenii simplii s-au satuarti de voi. Mergeti in Tg.Mures si faceti acolo politica ieftina, dar nici acolo nu mai merge.Ce ne dati mai mult maghiarimilor voi cei de la UDMR ? , mai mult decat ceilalti.Salariile tot la fel de mizerabile sunt, copii dupa ce termina sectia '' maghiara'' se chinuie la facultate, asa ca.....ciao
Postat 11 Iunie 2012, 17:00 de ro
Nu va mai votam
Nu am votat cu USL-ul ca sa ii luaţi unguri in alianta,nu voi mai vota.
Postat 11 Iunie 2012, 16:59 de eu
sa fie de ajuns
eu sunt maghiara, dl. Bolojan v-am dat votul meu,fiica mea si sotul meu.Sa ne scapati de szabo odon etc...nu sunt membra ( clan ) UDMR, asa ca va rog : respectati cuvantul,ne-am saturat sa tot ne atate intre noi.sa fie de ajuns cea ce au facut, cea ce au primt , mai bine zis cea ce au luat. Ne-am saturat de ei, suntem mai multi maghiar care gandim asa.
Postat 11 Iunie 2012, 16:55 de ro
aha
Asta da gandire europeana, sau balcanica? Intram in Schengen? Pfai!!!
Postat 11 Iunie 2012, 16:47 de Om
strategic sa-i dea afarA
Au fost destul la ciolan, sa mai mearga si la munca..........
Postat 11 Iunie 2012, 16:37 de gimi
am scapat de unguri
Am votat bine sa scapam de unguri.Acum vorbesc de protocoale.Rusine UDMR!!!
Postat 11 Iunie 2012, 16:26 de vasi
fara udmr
motivul pentru care am fost la vot a fost ca primarul a promis ca daca castiga majoritatea nu numeste vice d ela udmr...sper sa-si tina promisiunea sau pe mine si familia mea ne pierde ca votanti...vrem CL fara udmr, aerisit, si nu pentru ca sunt unguri ci pentru ca mereu fac prostitutie politica si asta e rau pentru orasul nostru; nu se intampla nimic daca stau 4 ani in opozitie....hai sa vedem cum e fara ei....si le-ar servi de lectie politica, poate inteleg si ei in final niste lucruri ca pana si etnicii maghiari s-au saturat de lipsa lor de coloana vertebrala...
Postat 11 Iunie 2012, 16:22 de votant
fara udmr
d-le primar , sper sa aveti cuvant si sa nu numiti vice de la udmr; este motivul pentru care am mers la vot, si daca nu va tineti cuvantul m-ati pierdut ca votant si sunt convins ca si pe altiii; e timpul sa aerisiti CL de udmr si nu pentru ca sunt unguri ci pentru ca au facut mereu prostitutie politica si asta dauneaza orasului....sa stea 4 ani in opozitie ca deja devin penibili si sufocanti....vrem fete noi si oameni tineri si cu viziune....
Postat 11 Iunie 2012, 16:01 de eu
Pina aici
Cred si sper ca de data asta veti lua M...E
Postat 11 Iunie 2012, 15:44 de De ajuns
Obligatie asumata.
Bolojan are obligatia sa se tina de cuvant: fara UDMR in Consiliul Municipal.
Postat 11 Iunie 2012, 15:44 de SAFE
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON