Cum vor deveni orădenii țărani

Unii răuvoitori spun că şi acum încă mai avem orădeni ţărani, care odată cu abandonarea navetei n-au reuşit să lase opincile la barieră şi accentul pe imaş. Dar, să fim realişti, era imposibil ca într-o singură generaţie, care la scara istoriei e o clipă, să renunţi la celebrul "inghi mei" sau la inegalabilul "f… mamă, o ba".

Interesant este că acum avem o şansă să repopulăm satele lăsate de izbelişte şi pentru asta pandemia ne dă o mână de ajutor. Mulţi orădeni înghesuiţi în blocuri suportă din ce în ce mai greu rigorile izolării. Iar fericirea lor se află la doar câţiva kilometri distanţă de oraş. Asta, atât pentru cei activi, care pot lucra de acasă, cât şi pentru pensionarii care vor avea ocazia să iasă la loc cu verdeaţă înainte de recomandările preoţilor.

Există numeroase sate amplasate în zone pitoreşti, unde preţul caselor vechi şi al terenurilor lăsate în paragină sunt rezonabile. Cu puţin efort, locuinţele ar putea fi puse la punct pentru a asigura confortul noilor locuitori.

Numai că orăşeanul nu se va muta niciodată într-o casă cu buda-n curte şi încălzită cu lemne, adesea furate. Introducerea gazului la ţară, obligativitatea racordării la canalizare, generalizarea sistemului de colectare a gunoiului şi o legătură puternică la internet ar putea creşte gradul de civilizaţie în mediul rural şi, implicit, atractivitatea vieţii la ţară.

Să sperăm că planurile anunţate de Ilie Bolojan la Consiliul Judeţean vor prinde viaţă cât mai repede. Prin construirea unor centuri în Zona Metropolitană, în mai puţin de jumătate de oră orădenii ar putea ajunge la căsuţele de la ţară, îmbunătăţindu-şi calitatea vieţii şi totodată dând viaţă satelor care sunt acum în mare parte părăsite.