URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Iunie 2020, 19:11

Cum staţi cu verdele? Oradea şi Salonta asigură locuitorilor minimumul de spaţii verzi, Beiuş şi Marghita nu

Cum staţi cu verdele? Oradea şi Salonta asigură locuitorilor minimumul de spaţii verzi, Beiuş şi Marghita nu foto: Garda de Mediu Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au verificat cele patru municipii din judeţ, pentru a vedea dacă respectă cerinţele OUG 195/2005, care prevede că acestea trebuie să aibă minimum 26 de metri pătraţi de spaţii verzi pe cap de locuitor.

Concluzia verificărilor făcute în ultima lună este că doar Oradea şi Salonta respectă cerinţa, în timp ce în Beiuş şi în Marghita zonele verzi sunt insuficiente. La Beiuş situaţia este cea mai neplăcută, deoarece fiecărui localnic îi revin doar 15 mp de spaţii verzi. La Marghita, recensământul verde e aproape de limita prevăzută de lege. În plus, autorităţile de aici nu au inventariat ca spaţii verzi cele 15 ha de cimitire, deşi legea prevede că şi acestea sunt zone verzi.

Comisarii de mediu au constatat şi că doar Oradea are un registru actualizat al spaţiilor verzi, aşa cum prevede legea, în timp ce Salonta nu are un asemenea document, iar Beiuş şi Marghita nu l-au actualizat.

Vestea bună a verificărilor este că zonele verzi sunt bine îngrijite. "Spaţiile verzi de pe raza celor 4 municipii sunt întreţinute corespunzător, conform prevederilor art. 12 din Legea 24/2007", se arată într-un comunicat al GNM Bihor.

Primăriile Salonta, Beiuş şi Marghita au primit câte un avertisment pentru neconformităţi şi au termen ca până în luna august să îşi facă, respectiv actualizeze, registrele.

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON