În 17 martie, pe strada Nagymező din centrul Budapestei s-a vorbit româneşte masiv. La Teatrul Thalia, trupa Iosif Vulcan din Oradea a jucat "Scripcarul pe acoperiş", titrat pe afişul din faţa intrării drept "Best Romanian musical production". Ca parte din proiectul Zilele Comunităţii Româneşti, iniţiat de Ambasada României la Budapesta şi sprijinit de Institutul Cultural Român, reprezentaţia a adunat în jur de 400 de spectatori, majoritatea români stabiliţi în Ungaria.
Excelenţa Sa Alexandru Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta, a fost amfitrionul discret şi elegant al serii. A făcut oficiile de gazdă, a salutat personal o mare parte a invitaţilor şi a răspuns cu amabilitate oricăror întrebări. M-a impresionat când a ales să urmărească spectacolul de pe un rând din spate, evitând loja care pentru oamenii cu funcţii din România devine a doua casă.
Spectacolul a avut cele mai proaste lumini de teatru pe care le-am văzut vreodată. Deşi teatrul budapestan are o dotare tehnică superioară celui din Oradea, luminile au fost cu mult sub nivelul pe care "Scripcarul" îl cerea. În schimb, sala a compensat printr-o acustică excelentă. Formaţia comunităţii evreieşti din Oradea (aplaudată încă de la intrare, la fel ca orchestrele simfonice) s-a auzit foarte puternic şi echilibrat. Acustica sălii este atât de bună, încât până şi sunetele de fundal (paşii actorilor, spre exemplu) s-au auzit peste nivelul obişnuit.
Reacţia spectatorilor a fost aproape identică cu cea a publicului de la Oradea. Toate momentele muzicale au fost răsplătite în funcţie de complexitate şi calitatea interpretării: de la aplauze complezente, în cazul vocilor mai modeste, până la aplauze prelungite, după cele mai spectaculoase şi elaborate momente de dans. Din păcate, publicul nevorbitor de limba română a trebuit să se bazeze pe o supra-titrare adesea desincronizată. La a doua pauză a spectacolului, în faţa afişului de pe hol erau adunaţi mai mulţi oameni care încercau să-i identifice pe actori: "El e Richard Balint". "Pe ea o cheamă Ioana Gajdo".
Interpretarea actorilor noştri a fost bună, poate cu un uşor aer de relaxare. Nu a bătut chiar vânt de vacanţă pe scenă, să nu vă imaginaţi asta, dar nu a existat nici acea concentrare din festivaluri şi concursuri. Ultima reprezentaţie de la Oradea, din 9 martie, mi s-a părut mai închegată şi mai sigur jucată. Momentele de excelent umor evreiesc au fost gustate din plin, iar cele dramatice au impresionat, astfel că cele 6 minute şi 42 de secunde de aplauze în picioare de la final au fost pe deplin meritate.
O poveste despre drama evreiască (scrisă de Sholem Aleichem), un spectacol regizat de un maghiar (Gyorgy Korcsmaros), jucat în capitala Ungariei, la Zilele Comunităţii Româneşti, exact în ziua alegerilor parlamentare din Israel, de către o trupă românească. Iar cum ţinta organizatorilor a fost promovarea toleranţei şi a multiculturalismului, o reţetă mai amplă şi mai potrivită era greu de găsit.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.