Cum a ajuns Viorel Cataramă, copilul dintr-o mahala a Bacăului, milionar în Top 300: "Am fost mereu printre primii la învăţătură"

Face afaceri din 1990 şi e printre puţinii care a rămas în topul celor mai bogaţi români de-a lungul celor 3 decenii. Puţini ştiu, însă, că milionarul Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor la Senatul României, s-a născut într-o familie modestă, a copilărit într-o mahala de la periferia Bacăului, iar la 10 ani a fost subiect de ştiri în presa comunistă, după ce a tras cu arcul într-un camion, băgându-l în sperieţi pe şofer.

La şcoală, rar a avut nota 10 la purtare, dar a terminat liceul şi facultatea printre primii, iar mai târziu, când a ajuns bogat, a creat un fond de premiere din care, de 25 ani, sunt recompensaţi liceeni cu rezultate la olimpiadele naţionale de la fostul său liceu. "Educaţia e importantă, iar performanţa trebuie răsplătită", spune Cataramă, care condamnă "politica deliberată de a fabrica generaţii slab pregătite" a actualei guvernări şi cere deschiderea şcolilor. "Este o crimă să nu-i laşi pe copii la şcoală", acuză politicianul, într-un nou interviu acordat BIHOREANULUI.

Copilărie în mahala

- Care este povestea lui Viorel Cataramă? Aţi luat Bacalaureatul?

- Am copilărit în Bacău, într-o mahala de la periferie, se chema mahalaua Şerbăneştilor. Am fost singur la părinţi. Mama era casnică, avea 4 clase, tata a terminat 7 clase, lucra la Apă Canal. N-au făcut mai mult pentru că părinţii lor nu au avut posibilităţi. Gimnaziul l-am urmat tot în mahala, la Şcoala generală 7. Am fost un elev bun, dar nu şi foarte cuminte, n-am avut niciodată nota 10 la purtare. Pe la vârsta de 10 ani am apărut şi în presă, la exemple negative, în ziarul numit "Steagul Roşu". Ne jucam cu arcurile şi am tras o săgeată asupra unui camion care trecea pe stradă. Mare lucru nu s-a întâmplat, şoferul s-a speriat şi a oprit, dar pentru că mă văzuse cineva am fost dat exemplu negativ. Tata mă mai altoia, dar atunci nu mi-am luat-o. M-a rugat doar să nu mai fac aşa ceva, şi n-am mai făcut.

Liceul l-am făcut tot în Bacău, azi Colegiul Naţional Gheorghe Vrânceanu. Atunci era pe locul 3 între liceele din Bacău, azi e pe locul 8 pe ţară. Iar asta şi pentru că, din 1995, am instituit un fond de premiere din care sunt răsplătiţi copiii care obţin premii şi menţiuni la olimpiadele şcolare naţionale. Trebuie să recunosc că mi-au făcut o gaură în buzunar destul de mare, pentru că sunt tot mai mulţi...

- Cum aţi ajuns la ASE?

- Am terminat liceul în 1974. În clasa a XII-a, majoritatea băieţilor ne pregăteam de Politehnică, dar, înainte cu câteva luni de admitere, eu am pus mâna pe broşura cu universităţile şi am văzut Academia de Studii Economice - Facultatea de comerţ exterior. Uau, am zis, asta e de mine! Mi-am anunţat părinţii, mi-au spus că acolo intrau doar "piloşii". Profesorii mei, în special cei de matematică şi fizică, l-au chemat pe tata şi i-au spus: "Domnule, ce face copilul ăsta, se distruge?". Dar eu am ţinut-o pe a mea. Am dat examen, am intrat printre primii 5.

Partidul i-a "ras" barba

- Aţi fost, deci, un tocilar...

- Da, recunosc, am fost tocilar. Ca să rămân în Bucureşti, după terminarea facultăţii, aveam două posibilităţi. Fie mă însuram cu o bucureşteancă şi căpătam buletin de Bucureşti, fie terminam în fruntea listei şi primeam repartiţie guvernamentală ca urmare a notelor. Am mers pe varianta 2. În anul I, am luat toate examenele cu 10, fiind singurul cu 10. Ca urmare, am primit o tabără gratuită la Costineşti şi am fost făcut membru de partid, fiind obligat să-mi rad barba şi mustaţa.

În tabăra aceea a fost un incident pe care nu-l uit cât trăiesc. M-am întâlnit cu un coleg, era ghid, venise cu un grup şi stătea la cel mai luxos hotel, Forum. M-am lipit şi eu de grup şi într-o seară am invitat o fată la bar. A cerut vodcă cu Pepsi. În momentul în care a venit nota de plată, 28,5 lei, am constatat că am în buzunar doar 19 lei. A fost momentul de ruşine maximă pentru mine, mi-am jurat că niciodată nu voi ajunge într-o astfel de situaţie. Mi-am dat seama că numai învăţând şi fiind primul nu fac mare lucru. A fost momentul care m-a transformat dintr-un tocilar într-un om de afaceri. Drept pentru care m-am apucat de muncă.

- Ce joburi aţi avut?

- Am făcut, în paralel cu facultatea, 3 şcoli de ghizi, am fost actor figurant (câştigam 45 lei pentru o filmare, inclusiv în Vlad Ţepeş am jucat), am făcut cursuri şi pentru a fi vânzător în shop, acele magazine care vindeau pe valută. Cum în timpul comunismului nu puteai lipsi de la şcoală, am avut în permanenţă adeverinţe că am coloana vertebrală fisurată, ca să pot să lucrez. Colegele mele îmi copiau cursurile cu indigo, iar eu învăţam în autocar, în restaurante, noaptea, pentru că trebuia să iau 10 în continuare, voiam să rămân în Bucureşti. Am terminat facultatea în fruntea listei şi, în acelaşi timp, aveam strânşi din munca mea 250.000 lei, cu care mi-am cumpărat un apartament cu 2 camere şi o Dacie roşie la mâna a doua. Cred că nu am mai trăit acea satisfacţie niciodată, nici când m-am urcat în Maybach.

"Viorele, umflă-l pe olandez!"

- Cum aţi ajuns să lucraţi în comerţ exterior?

- Am primit repartiţie ca economist la Întreprinderea Casete, Radio şi Televizoare. Habar nu aveam despre ce e vorba. De fapt acolo se fabricau carcasele de lemn pentru televizoarele şi aparatele radio din anii 80. Directorul m-a băgat la Biroul de export, desfacere, transporturi. Începeam programul la 6.30 dimineaţa şi plecam la 10 seara, pentru că, pe lângă carcase, făceau export de birouri în Franţa, prin intermediul întreprinderii de comerţ exterior Tehnoforest Export, iar directorul de acolo era foarte supărat pe noi că nu-i livrăm cât vrea. În câteva luni, eu am reuşit să ajung cu comenzile la zi. Între timp, s-a eliberat un loc la Institutul de cercetări pentru comerţ, unde visam eu să ajung. Au vrut să mă angajeze, dar am stricat tot, că am intrat în conflict cu secretarul de partid, care voia să ne scoată să dăm zăpada de pe Pantelimon, iar eu i-am spus că e treaba Primăriei. Aşa că am primit un avertisment pe linie de partid, iar cei de la Institut nu m-au mai vrut.

- Spuneaţi că în anii 80 eraţi practic navetist de Oradea...

- M-au luat cei de la Tehnoforest Export, în 1984, iar prima sarcină a fost să vin la Oradea, unde şeful de export de la CPL Oradea a fost bătut în sediu de un olandez pentru că timp de 6 luni i-a tot promis că-i livrează mobilă şi nu i-a livrat. Directorul mi-a spus: "Măi, Viorele, tu eşti un tip solid, înalt, dacă mai sare la bătaie, rade-l, umflă-l, că e inadmisibil să vină ăştia să ne bată în ţara noastră". După 3 luni, olandezul a hotărât să-l angajeze pe nebunul de Cataramă, să facă el treaba. Şi nu numai în România, pentru toată Europa de Est. A făcut cerere oficială, a durat aproape 2 ani să primesc aprobare să lucrez. Până la urmă am primit-o, în 1987. A venit la pachet cu un Volvo cu benzină nelimitată şi, mai ales, în deplasări, aveam diurnă de 100 dolari.

Oficial eram angajatul Camerei de Comerţ, oficiul ARGUS, dar salariul era plătit de firmă. Şi uite aşa, în decembrie 1989, Viorel Cataramă, pornit dintr-o periferie a Bacăului, fără nicio pilă sau relaţie, avea vilă în Dorobanţi, cumpărată legal, un Volvo, era o persoană realizată din toate punctele de vedere, şi asta numai pe muncă, de dimineaţa până seara, care de altfel m-a şi costat prima căsnicie.

Tranziţie cu profit

- Cum aţi făcut primul milion?

- În prima fază, am făcut export cu maşini şi motociclete de epocă. Apoi m-am reprofilat. Era o legislaţie ciudată, care spunea următorul lucru: dacă eşti întreprindere de stat şi faci export, eşti obligată să schimbi valuta încasată la cursul oficial. Dacă însă eşti firmă privată şi faci export, nu ai nicio restricţie. Şi atunci, fabricile de mobilă care lucraseră cu mine s-au găsit în următoarea situaţie: dacă făceau singure export, încasau 100 lei, dacă făceau export prin mine, încasau 200 lei. Oamenii au spus "facem export prin tine". Am preluat contracte de la multe fabrici, am făcut export şi, cu valuta obţinută, am făcut importuri.

Ştie toată lumea că, imediat după Revoluţie, nu se găsea nimic. Oamenii aveau bani, pentru că în timpul comunismului n-au putut să-i cheltuie, şi s-au pus pe cumpărat. Un aparat video care costa 200 dolari se vindea în România cu 50.000 lei - adică vreo 10.000 dolari. Rata profitului era fabuloasă: 6.000 la sută! Nu am fost singurul, numai că foarte mulţi au făcut bani şi şi-au bătut joc de ei. Eu, cu acei bani, cu 2,4 milioane dolari, am cumpărat în 1991 Fabrica de mobilă de la Beiuş. A fost prima privatizare a unei întreprinderi româneşti. Toată lumea mă întreba de ce trebuie să cheltui eu bani să-mi iau fabrică de mobilă. Uite că azi toate fabricile din Bihor cu care am lucrat nu mai există, cu excepţia Beiuşului, pentru că acolo s-a dus Viorel Cataramă.

- Cât l-a costat pe Viorel Cataramă pandemia?

- O mulţime de bani, câteva milioane. Pentru că dreptul la muncă a fost suprimat, nu s-a mai putut munci. S-au oprit producţia, vânzările, exporturile. În spatele pandemiei şi al efectelor acesteia, drepturile şi libertăţile ne-au fost furate pe nesimţite. Nu mai avem libertate economică, în sănătate, în educaţia copiilor noştri. Închiderea şcolilor este o măsură aberantă, nici ţările cu probleme mai grave decât noi nu au închis şcolile. Nu poate exista o prostie mai mare decât să lipseşti copilul de libertatea de a învăţa. Un copil de clasa I nu poate face cursuri online, trebuie să înveţe să citească şi să scrie. E o politică deliberată de a fabrica generaţii slab pregătite, iar această decizie aduce suferinţă pentru milioane de români şi niciun beneficiu societăţii. Sunt surprins că autorităţile din Bihor susţin absolut necondiţionat toate aberaţiile guvernului Orban. Lipsa de reacţie este condamnabilă, la fel de revoltător ca faptul că multinaţionalele sunt lăsate să muncească pe spinarea românilor care nu pot munci. Eu sunt împotriva acestei frăţii ticăloase dintre partidele politice care nenorocesc oameni. Şi lupt pentru redeschiderea urgentă a şcolilor, redeschiderea pieţelor, a locurilor unde românii pot munci şi câştiga un ban.

Intelectualii, înlocuiţi cu obedienţi

- Într-o scrisoare publică adresată viitorilor parlamentari, un grup de intelectuali de marcă cer ca legislativul să "deparaziteze" viaţa publică de impostorii ajunşi în funcţii publice. Ştiţi despre demers şi, dacă da, îl veţi susţine?

- Am citit acea scrisoare deschisă, sunt perfect de acord şi le voi susţine punctul de vedere. Însă aceşti intelectuali trebuie să se implice în viaţa publică şi politică. Sunt oameni cu bune intenţii, cu idei foarte bune, care trebuie să ajungă în Parlament, ca să poată schimba legislaţia. Acolo se discută de foarte multe legi, dar sunt făcute în aşa fel încât să cadă, ori în Parlament, ori la Curtea Constituţională. Actuala clasă politică nu doreşte schimbarea situaţiei de fapt, iar prin această formă de protest, prin scrisori deschise, nu se poate face mai nimic. În prezent, majoritatea intelectualilor au dispărut din viaţa politică: fie s-au retras, fie au fost înlocuiţi cu obedienţi, care văd politica drept o afacere, promovând interesele de partid sau pe cele proprii, angajându-şi rudele, amantele. E aşa zisa aristocraţie bugetară despre care eu am tot vorbit şi cu care mă lupt.

- Contracandidatul dvs la Senat din partea PSD, senatorul Florian Bodog, este un asemenea caz dovedit de impostură. Acum vi s-a cerut să retrageţi bannerul electoral în care îl numeaţi laş şi fricos...

- Da, am fost reclamat că îl discreditez, deşi am anunţat de când am venit că doresc confruntări publice cu contracandidaţii mei. Nu pentru mine, ci pentru locuitorii acestui judeţ, care să vadă, să asculte şi să aleagă în cunoştinţă de cauză. Am spus că nu voi obosi în a-i ataca, dacă refuză această confruntare, şi m-am ţinut de cuvânt. Dar dl Bodog a mai comis-o şi când s-a ascuns în spatele imunităţii parlamentare, fiind cercetat de DNA pentru corupţie sau fapte asimilate corupţiei. Când a primit acea decizie prin care i s-a retras dreptul de a coordona doctorate, era o datorie morală, de bărbăţie, să vină în faţa electoratului şi să spună "am greşit, nu eu am avut dreptate, îmi cer scuze". Din nou, de frică, n-a acţionat. Sunt fapte evidente, deci eu am făcut o simplă constatare, denigrare înseamnă să afirmi despre o persoană un lucru neadevărat. Sunt foarte liniştit, n-am încălcat legea, am probe concrete că dl Bodog e foarte fricos şi nu voi obosi să susţin acest lucru. La fel şi ceilalţi contracandidaţi. În momentul în care îţi este frică să participi la dezbateri, înseamnă că eşti fricos. Dacă asta e realitatea, de ce să te superi? În loc să se plângă, să-şi arate bărbăţia, să intre în ring. Dar nu vor...

Comandat de Partidul Pro România, filiala Bihor, realizat de SC Pozitiv Mixmedia SRL, Cod mandatar financiar 11200008