URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Noiembrie 2020, 14:20

Culmea aroganței: Victoraș Micula și-a spălat roata de la Lamborghini cu șampanie scumpă

Culmea aroganței: Victoraș Micula și-a spălat roata de la Lamborghini cu șampanie scumpă foto: Cancan.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Victor Micula, fiul magnatului bihorean Viorel Micula, e din nou vedetă în online, după ce s-a filmat în timp ce spăla roata mașinii sale Lamborghini Urus, de aproximativ 250.000  de euro, cu două tipuri de șampanii, dintre cele mai scumpe.

Potrivit Cancan.ro, moștenitorul „Frutti Fresh” a vrut să vadă care dintre două cele mai scumpe şampanii curăţă mai bine roţile de la maşina sa şi a făcut un test „live”. Pe o jumătate de roată a turnat o şampanie Moët & Chandon, iar pe cealaltă jumătate, o altă şampanie, Cristal, care valorează câteva sute de euro.

„Am avut o curiozitate, care dintre cele două şampanii spală mai bine roţile de la Lamborghini”, a spus Micula junior în filmarea publicată pe contul său de TikTok, pe care ulterior a înlăturat-o.

La sfârşitul „operațiunii”, Victor Micula şi-a scos din buzunar masca de protecție facială şi a început să şteargă roata înspumată de șampanii cu ea. „Bună şi masca de gură la ceva”, a spus afaceristul.

Noua ispravă apare la scurt timp după ce Micula a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului Bihor, alături de patru poliţişti din Oradea, acuzați că au accesat ilegal bazele de date ale Ministerului de Interne, pentru a afla informaţii care-l interesau pe junior.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Cretomanul
Cert este ca nici parintii nu mai pot sa se inteleaga cu acest domn .Un tratament cu o vizita la un psihiatru ,nu i-ar lipsi.Aroganta lui e ca acea a unuia fara bac cum e dlui.Doamne da-ti minte,mai ales ca esti si tata,panarama!
Postat 11 Noiembrie 2020, 21:48 de onuta
si prost si fudul
Va rog nu mai publicati articole despre retarzi, nu ajuta pe nimeni cu nimic, nici macar pe ei. Putea da cu cola ca spala mai bine, sau cu ceva de si mai proasta calitate, cu frutti-fresh. prostul nu e prost destul daca nu e si fudul, zice o vorba veche.
Postat 11 Noiembrie 2020, 01:18 de cchris26
Moștenitorul Frutti Fresh ?!? Post-faliment nu e de moștenit, ci de evitat și să spui asta..
Totuși ... băiatu' ăsta circulă liber încă, după câte infracțiuni are la activ ?!? Asta-i "România Normală" a șefului 'de facto' ... de la PNL ?!?
Postat 10 Noiembrie 2020, 19:43 de CrisDumi
Ignorați-l
Atunci să mai dați știre despre activitatea lui când va face un lucru util, de exemplu: va fi voluntar într-o campanie de igienizare sau va duce cadouri la copii săraci de Crăciun, etc. Toată presa locală vuiește de fapta prostească a lui, că deocamdată doar la astfel de "fapte" se limitează inteligența lui. Bravo. Și el tot între 4 scânduri va ajunge.
Postat 10 Noiembrie 2020, 19:09 de zsizsi
nimic ilegal aici
banii lui, treaba lui. Maturitate nu denota, dar faca-si toaleta din aur sa se c**e in ea, cat timp e pe banii lui. Cu ciuda mori de foame. Macar aici nu e nimic ilegal, precum scandalul cu politia, unde chiar merita puscarie.
Postat 10 Noiembrie 2020, 18:45 de unu
Nu este aroganta.
Nu este nici o aroganta aici. Este fapta unui cocalar debilo-analfabet.
Postat 10 Noiembrie 2020, 17:01 de Citizen
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON