Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au impus joi seară în meciul amical pe care l-au susţinut în Ungaria, în compania celor de la Naturtex SZTE-Szedeak Szeged. Rezultatul final al jocului ce a avut loc la Szeged a fost de 77-73 pentru bihoreni, după ce pe sferturi s-a consemnat: 19-27, 23-21, 16-11 şi 19-14.
Tehnicinaul Cristian Achim a început meciul cu Trotter, Pasalic, Ionescu, Milosevic şi Valeika, dar jocul defensiv al echipei orădene a rămas dator pe tot parcursul primei secvenţe. "Lucru explicabil, parţial, prin prisma absenţelor, însă CSM-ul a cedat multe recuperări sub propriul panou", după cum scrie şi site-ul oficial al echipei bihoren. Astfel, orădenii au avut probleme cu Andrija Ciric, utilizat la poziţia 4 de către Andjelko Mandic. Scorul la prima pauză a fos de 27-19.
În sfertul secund, defensiva orădeană a funcţionat mai bine însă, iar acest lucru a ajutat formaţia antrenată de Cristian Achim să alimenteze ofensiva şi implicit să se apropie pe tabela de marcaj la final de repriză. În acest fel, scorul la jumătatea dispueti a fost 48-42 pentru gazdele de la Szeged.
Repriza secundă a demarat cu Gajovic la poziţia 3, respectiv cu Ţîbîrnă la poziţia 5. Un parţial de 9-2, completat de Milosevic printr-un slam dunk, a adus CSM-ul în avantaj după mult timp. Apoi, gazdele au replicat şi au revenit în atac. Antrenorul CSM-ului, Cristian Achim a rotit jucătorii, "Mihai Gavrilă a avut un aport defensiv remarcabil, iar Gajovic a transformat de pe semicerc pentru a readuce Oradea la conducere", după cum mai precizează site-ul clubului orădean. Totuşi, Szeged a marcat ultimele cinci puncte ale secvenţei a III-a şi au condus cu scorul de 59-58 în ultima pauză.
În această pauză, Milan Mitrovic, antrenorul secund al echipei orădene, a preluat tăbliţa, cedată de Cristian Achim şi a trasat sarcini jucătorilor din punct de vedere tactic în ambele faze.
Maghiarii au început mai bine această perioadă de joc, desprinzându-se la cinci lungimi. Apoi, Milosevic a oprit seria negativă din serviciul lui Stamenkovic, după care Pasalic a transformat de pe semicerc. Acelaşi Milosevic a readus CSM-ul în avantaj, la jumătatea sfertului decisiv, după o acţiune coletivă, scor 65-64. Echilibrul s-a menţinut pe tabela de marcaj, realizările ofensive nefiind impresionante, orădenii "pierzând mai multe posesii în pofida faptului că a jucat cu 2-3 mânuitori de minge pe final de meci", aşa după cum scrie www.csmoradea.ro.
În ultimele minute, cele două echipe au marcat de mai multe ori de la distanţă. Trotter l-a servit impecabil pe Milosevic pentru două puncte cu care Oradea a închis meciul, scor 77-73.
De menţionat că Sebastian Ionescu s-a întors la formaţia de club, după ce nu a fost oprit în lotul echipei naţionale a României pentru meciurile cu Italia şi Olanda. El a făcut joncţiunea cu echipa chiar înaintea plecării în Ungaria pentru acest meci de pregătire.
Pentru CSM CSU Oradea, următorul meci va fi unul oficial, în deplasare, cu U-BT Cluj-Napoca. Jocul va avea loc sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 20.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.