URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Noiembrie 2020, 10:10

CSM a învins clar Dinamo şi Sportul Studenţesc şi se pregăteşte de derby-ul cu Steaua

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parcursul bun al poloiştilor de la CSM Oradea la turneul Superligii Naţionale de la Bucureşti a continuat şi vineri seara, dar şi sâmbătă, în antepenultima, respectiv penultima etapă. Astfel, elevii antrenorului Dorin Costrăş au mai obţinut două victorii, având acum şase succese din şase posibile.  Bihorenii i-au învins clar şi pe dinamovişti, la o diferenţă de zece goluri, cu scorul de 18-8, dar şi pe cei de la Sportul Studenţesc, cu scorul de 15-9.

Vineri, în cea de-a doua reuniune a zilei, în cadrul etapei a 5-a a turneului, CSM s-a confruntat cu Dinamo, într-un meci care a demarat sub semnul echilibrului, dar care a avut-o pe echipa orădeană aproape în permanenţă la conducere pe tabela de marcaj. 

După primele opt minute de joc, CSM conducea cu 4-3, pentru a-şi creşte avantajul la patru goluri, scor 9-5, la jumătatea confruntării.

Sferul al treilea a fost şi mai bun pentru orădeni, ei reuşind în aceste opt minute cinci goluri, timp în care au primit doar două, astfel, au ajuns să conducă cu 14-7 în ultima pauză.

Cum şi finalul de joc a aparţinut vicecampionilor, la finalul jocului s-a consemnat o victorie concludentă pentru CSM, scor 18-8.

În acest meci, Vlad Georgescu a fost cel mai eficace poloist al echipei orădene, cu şase goluri marcate. L-a secondat Nichita Ilisie, cu trei reuşite, în timp ce Alex Popoviciu, Silvian Colodrovschi şi Albert Vătrai au marcat câte două goluri, iar Ferenc Czenk şi Seyia Adachi, câte un gol.

Sâmbătă, în penultima etapă a turneului, CSM Oradea a dat piept cu Sportul Studenţesc, o altă echipă bucureşteană, pe care a reuşit s-o învingă destul de clar, de asemenea, cu scorul de 15-9.

Şi de această dată, partida a demarat echilibrat, cele două echipe succedându-se la conducere de trei ori în primele şapte minute de joc. Totuşi, CSM-ul s-a desprins până la încheierea primei secvenţe, intrând în prima pauză cu un avantaj de două goluri, scor 4-2. Apoi, ecartul s-a dublat după următoarele opt minute, pauza mare consemnând scorul de 8-4 în favoarea elevilor antrenorului Dorin Costrăş.

Cum în sfertul al treilea fiecare echipă a înscris de câte două ori, în ultima pauză CSM-ul avea acelaşi avantaj de patru goluri, scor 10-6.

Ultimul sfert a adus destule goluri, dar, din nou, cele mai multe marcate de orădeni, cinci la număr, faţă de doar trei ale studenţilor bucureşteni, fapt care a consfiinţit victoria la şase goluri a orădenilor, cu scorul de 15-9.

Şi de această dată, Vlad Georgescu a fost principalul marcator pentru CSM, cu patru goluri. Seyia Adachi şi Bogdan Remeş au înscris de câte trei ori, Nichita Ilisie a marcat de două ori, iar Alex Popoviciu, Ramiro Georgescu şi Ferenc Czenk au înscris câte un gol fiecare. 

Tot sâmbătă, următorul adversar al CSM-ului, campioana Steaua Bucureşti a avut o misiune mai dificilă decât se aştepta în compania tinerilor de la Crişul Oradea. Elevii lui Ciprian Cîmpianu au cedat doar cu scorul de 7-13, după ce marcatorii Crişului au fost Nagy, Barbur şi Luncan cu câte 2 gouri şi Insinna, cu un gol.

După aceste două etape, CSM Oradea a acumulat 6 victorii din tot atâtea posibile şi se află acum în faţa ultimului meci cel cu Steaua, de duminică, de la ora 13:30. Va fi din nou un adevărat derby, şi Steaua fiind neînvinsă, la rândul ei, în cadrul acestui turneu. 

Derby-ul campionatului va fi transmis în direct pe LookSport.
 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON