Fotbaliştii de la CSC Sânmartin şi-au aflat luni adversarul din şaisprezecimile de finală ale Cupei României. În urma tragerii la sorţi, efectuată la Casa Fotbalului din București, echipa bihoreană, componentă a Ligii a III-a, se va duela cu Dunărea Călăraşi, echipă de ligă a II-a.
Se poate spune că trupa pregătită de antrenorul Cosmin Bodea a avut noroc, având în vedere că a evitat toţi adversarii din prima urnă valorică şi nici nu a căzut cu un adversar din prima ligă, dar totuşi a dat peste echipa situată pe locul II în Liga a II-a, Dunărea Călăraşi.
Conform regulamentului, meciul se va disputa într-o singură manşă, pe terenul echipei mai slab cotate, respectiv CSC Sânmartin, pe data de 28 noiembrie. Doar dacă partida va fi televizată şi va fi programată seara, ceea ce e mai puțin probabil, jocul va trebui să se desfăşoare în cea mai apropiată localitate care beneficiază de stadion cu instalaţie de nocturnă.
În prezent, echipa bihoreană CSC Sânmartin ocupă locul 6 în Seria a 10-a a Ligii a III-a, cu 11 puncte, după 9 etape, în timp ce formaţia Dunărea Călăraşi se situează pe poziţia a 2-a în Liga a II-A, cu 20 de puncte, după 10 jocuri.
CSC Sânmartin a intrat în actuala ediţie a Cupei României în turul II, când a întrecut, la loviturile de departajare, formaţia Luceafărul Oradea. Apoi, în turul III, elevii antrenorului Cosmin Bodea s-au impus în deplasare, cu scorul de 2-1, la Şimleu Silvaniei, pe terenul celor de la Sportul, pentru ca în cel de-al IV-lea tur să elimine o echipă de liga a II-a, Comuna Recea, cu scorul de 4-3, pe teren propriu.
Fiind echipă de ligă a II-a, Dunărea Călăraşi a intrat în cursa competiţiei în acest sezon în turul IV, când s-a impus cu scorul de 2-1 în deplasare, pe terenul celor de la Mostiştea Ulmu.
Iată programul şaisprezecimilor de finală ale Cupei României la fotbal, în urma tragerii la sorţi de luni:
- Farul Constanţa - Academica Clinceni
- Dinamo - Viitorul Constanţa
- Turris Turnu Măgurele - Sepsi
- Gloria Buzău - FCSB
- Huşana Huşi - U Cluj
- Chindia - Hermannstadt
- Poli Iaşi - CFR Cluj
- FC Voluntari - Gaz Metan Mediaş
- Ceahlăul Piatra Neamţ - Petrolul Ploieşti
- Concordia Chiajna - FC Botoşani
- Ripensia Timişoara - Astra Giurgiu
- Progresul Spartac - Universitatea Craiova
- Viitorul Pandurii Târgu Jiu - FC Argeş
- CS Sânmartin - Dunărea Călăraşi
- ASU Poli Timişoara - U Craiova 1948
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.