URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Decembrie 2023, 08:01

Crima din Palat: Povestea unui roman creat în jurul incendiului care a mistuit Episcopia Greco-Catolică din Oradea

Crima din Palat: Povestea unui roman creat în jurul incendiului care a mistuit Episcopia Greco-Catolică din Oradea CRIMĂ DEGHIZATĂ ÎN FOC. Intriga romanului cu valențe „mystery” este declanșată de incendiul care în 2018 a cuprins Palatul Greco-Catolic și care, în cartea Liviei Banu, maschează o crimă. „De la bun început, mi-am propus să scriu un roman polițist și enigmatic, ca să fie atractiv pentru un număr cât mai mare de cititori”, spune autoarea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În seara de 25 august 2018, centrul Oradiei a amuțit, hărmălaia și veselia fiind acoperite de trosnet de flăcări. Palatul Episcopiei Greco-Catolice, o clădire emblematică din Piața Unirii, fusese cuprins de flăcări, locul transformându-se în câmpul unei intervenții care a mobilizat zeci de pompieri. Dar dacă focul era, de fapt, o diversiune menită să mascheze o crimă?

Cu această intrigă își începe Livia Banu romanul de acțiune. „Cazul unui incendiu Art Nouveau”, prima carte a orădencei, o cunoscută specialistă în fonduri europene. 

„Am simțit că Oradea nu are suficiente povești”, explică autoarea, care se declară îndrăgostită de orașul natal. 

IT-istă devenită romancieră 

Pe Livia Banu (foto) o știu mulți bihoreni implicați în ultimele decenii în proiecte cu fonduri europene atrase prin programele transfrontaliere dedicate României și Ungariei. Directoare din 2005 a Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Oradea (BRECO), orădeanca nu și-a „trădat” până acum veleitățile de scriitoare. 

Specializată în ingineria calculatoarelor în anii ’80 la Timișoara, apoi absolventă de masterat în management urban și economie europeană la Rotterdam și la Oradea, nici Livia însăși nu-și imagina că va trece granița de la cititoare la autoare.

„La fel ca mulți alții din generația mea, citesc cărți, pentru că noi așa am fost obișnuiți. În afară de a citi, multă vreme n-am avut ce altceva să facem în timpul liber. Dar n-aș fi spus despre mine că voi ajunge să scriu beletristică”, mărturisește ea. 

Orădeanca, acum în vârstă de 60 de ani, debutează cu romanul „Cazul unui incendiu Art Nouveau”, care are o galerie interesantă de personaje, dar un „erou” aparte: orașul Oradea.

Datoria de orădeancă

Livia a decis să scrie un roman având în centrul acțiunii chiar orașul la finele acelui an 2018 când avusese loc incendiul, după câteva luni, în decembrie, participând la inaugurarea Muzeului istoriei evreilor din Sinagoga Aachvas Rein, de pe strada Primăriei. 

„Am avut un sentiment foarte distinct că ne mândrim cu un oraș pentru care unii au făcut mari sacrificii și mi-am spus că eu nu am făcut destule”, spune Livia Banu. Pe lângă datoria personală pe care a simțit-o, și-a dat seama că orașul natal, în plină ascensiune, nu are suficiente povești de spus. 

Declarându-se îndrăgostită de Oradea și de moștenirea ei Art Nouveau, a decis să scrie un roman cu acțiunea centrată în jurul palatelor monumentale. „Este o poveste în mai multe straturi. Unul dintre ele este filosofic, despre cum frumosul ne hrănește mintea, iar altul este cel despre viața evreilor din Oradea”, explică Livia. 

Trecutul iese la iveală

După ce, vreme de un an, a urmat cursuri online despre scrierea creativă, un domeniu complet nou pentru ea, Livia și-a conturat în minte povestea pe care avea să o aștearnă pe hârtie. A plasat acțiunea cărții în vara anului 2018, când Palatul Episcopiei Greco-Catolice a fost distrus de un incendiu uriaș. 

În cartea Liviei, în clădirea cuprinsă de flăcări este găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat despre care procurorii trebuie să afle cine este, ce căuta în podul palatului și dacă nu cumva el pusese focul. Cititorii descoperă rapid, însă, că era vorba de o crimă, iar cea care va găsi motivul și rețeaua de vinovați este tânăra Eva David, o tânără arhitectă stagiară. 

Alături de aceasta, cititorii vor străbate orașul, trecând pe la cafeneaua Ristretto ori prin alte localuri cunoscute, descoperind detalii arhitecturale pe care probabil mulți orădeni nici nu le-au remarcat până acum. De asemenea, cititorii au ocazia să descopere povești din trecut și din prezent, precum și personaje cu trăsături distinctive: primarul Mihai Golia, cu agenda mereu plină, secretara lui, Mimi, care cunoaște toate secretele funcționării administrației locale și este slobodă la gură, un IT-ist agorafobic, Ratko, ori o divă briliantă, Lilla. Atât intriga, cât și personajele sunt pură ficțiune, spune autoarea. 

Încasările vor fi donate

Livia a terminat de scris cartea anul trecut, iar apoi, cu ajutorul familiei și al prietenilor, a revizuit-o și a rescris-o, acolo unde a simțit nevoia, astfel că varianta finală a fost gata abia în vara acestui an.

Pentru că editurile cunoscute sunt reticente să publice debutanți, nici măcar cu contribuția lor financiară, și-a tipărit cartea pe banii ei, la o tipografie locală. 

Cu romanul în mâini, a dat peste un alt hop: librăriile faimoase din Oradea nu pun pe rafturi cărți decât de la editurile cu care au contracte. Până acum, singura librărie care i-a primit volumul a fost una independentă, din Timișoara.

Cum romanciera era deja decisă ca toate încasările pe care le va avea să le doneze Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Oradea, tot ca o parte a misiunii personale de a-și achita datoria față de oraș, Livia și-a pus cartea în vânzare la obiectivele turistice administrate de Oradea Heritage, precum Casa Darvas-La Roche, Turnul Primăriei, Muzeul Istoriei Evreilor și altele. 

Prima din trei

Pe 21 decembrie, de la ora 17, romanul „Cazul unui incendiu Art Nouveau” va fi lansat oficial, în sala mare a Primăriei, unde scriitoarea îi așteaptă pe toți cei curioși de enigma pe care a născocit-o. Livia are pentru ei și o promisiune: romanul este doar primul dintr-o serie de trei, sub denumirea „Custodes Varadini” (Păzitorii Oradiei, în latină). 

„Prima carte din serie a fost dedicată frumosului, a doua va fi a adevărului, iar a treia - despre bine”, dezvăluie autoarea. Evident, volumele vor avea în comun același oraș: Oradea, un loc de poveste...


LAUDE
Ce spun cei care au citit cartea

Cartea de debut a Liviei Banu a primit laude și din partea unor specialiști care deja au citit-o. Criticul literar Ioan Cristescu, director al Muzeului Național al Literaturii Române, a afirmat că este „un roman cinematografic, alert și, în același timp, concentrat”. „Nu am citit de mult un roman polițist care să te captiveze de la început până la sfârșit cu aceeași intensitate”, a consemnat criticul literar în deschiderea volumului, lăudând și felul în care scriitoarea a creat o lume „a unui oraș care poate și trebuie să fie bântuit nu de trecut, ci de memoria lui”.

Și directorul BIHOREANULUI, Mircea Chirilă, a contribuit la prefața romanului, spunând că „în această carte polițistă, ingenioasă și antrenantă, protagonistul nu este nici criminalul, nici victima, nici vreunul dintre personajele din fundal, ci orașul Oradea”. Autoarea e lăudată pentru că „a reușit performanța de a intra nu doar în istoria, ci și în geografia urbei”, și pentru că „ne plimbă cu talent prin fascinanta zonă centrală a orașului, unde mișună personaje neaoșe: creștini și iudei, români, maghiari, evrei și țigani, persoane onorabile, dar și lepădături postrevoluționare”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Pinonel
E clar ca de la USR era electricianul :::)))) a confundat afișele cu panoul electric ::::)))
Postat 14 Decembrie 2023, 14:58 de Sandu2100
Adevaratul autor ce zice?
Nu al cărții, al incendiului. Știm toți cine este chiar dacă parchetarii l-au făcut scăpat, de scăpat nu va scăpa, Ăl de Sus nu te uită și de dreapta Lui Judecată nu te poți ascunde!
Postat 14 Decembrie 2023, 09:43 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON