URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 24 NOIEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt un fan mărturisit al instrumentelor digitale făcute să ne ușureze viața. Nu am mai plătit o factură la ghișeu de câțiva ani, evitând să pierd timp prețios și să văd fețe acre și plictisite dincolo de un geam de sticlă. Cumpăr de pe internet de câte ori am ocazia, comunic fervent prin mesaje și emailuri cu cei pe care nu îi pot întâlni, mă informez de pe diverse site-uri și platforme. Internetul îmi este util, chiar indispensabil, în toate activitățile profesionale, așa că îmi recunosc dependența de el.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre modul în care își face campania electorală Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor pentru Senat?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Având în vedere faptul că în curând chiar se vor desfăşura alegeri parlamentare în România, în ciuda crizei sanitare, cred că este important să se cunoască cele mai importante aspecte prevăzute în Constituţie în legătură cu rolul şi activitatea Parlamentului, precum şi cu statutul senatorilor şi deputaţilor. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
14 Iulie 2011, 18:42

"Captură" ITM: Crescător de ciuperci, prins cu 20 de angajaţi la negru

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nicolae Hoduţ, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, a anunţat joi că, în luna iunie, inspectorii de muncă au descoperit 36 de societăţi care lucrau cu 125 de persoane fără contract individual de muncă.

"Cel mai interesant dintre acestea cazuri a fost al unei persoane fizice din zona Beiuşului, care avea o firmă de cules ciuperci şi lucra cu 20 de persoane, fără să aibă niciun fel de formă de activitate", a afirmat Hoduţ, într-o conferinţă de presă.

Ca atare, persoanele care lucrau pentru el, printre care şi un minor, nu aveau contracte de muncă. "Fiind vorba de mai mult de cinci persoane care lucrau la negru, împotriva acelei persoane s-a început urmărirea penală", a mai precizat şeful ITM Bihor.

În cadrul aceleaşi conferinţe, Hoduţ a afirmat că în luna iunie au fost înregistrate 7.187 de noi contracte individuale de muncă, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 5.000 de contracte.

Totodată, şeful ITM Bihor a precizat că, în luna trecută, s-au primit trei notificări de concedieri colective pentru luna iulie şi august, pentru 524 de persoane. "Este vorba, însă, de firme care deţin puncte de lucru şi în alte judeţe", a spus Nicolae Hoduţ.

În judeţul Bihor, există înregistrate 200.767 de contracte individuale de muncă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
22 Comentarii
Dan si Anka
Ar trebui sa va dati intalnire sa continuati dialogul fata in fata fara sa ne umpleti capul de logoreea voastra! Anka-fa-ti o firma de consultanta! Dan- fa-te avocat, Costeleeeeee Hodut, cam stie ce vorbeste chiar daca e PDL-ist !
Postat 26 Iulie 2011, 11:10 de Noi
IA joc de glezne ca voi nu aveti ce am eu
in primul rand nu sunt obligata sa scriu cooerent am mentionat si de ce o fac si eu vorbesc o limba pe care voi nu vreti sa o invatati deci limba romana o cunosc milioane limba mea numai cine TREBUIE, ce e asa de greu de inteles! nu totii trebuie sa fie cei mai buni:)))))sa folosesti un limbaj pe care cei de baza nu l inteleg nu merita eu nu vreau sa urc la nivelul vostru BARBAR, nu e telul meu.Eu am nevoie de baza si acolo nu ajung multii:))) BANUL nu e un ideal pentru totii, sa vorbesti cooerent o faci numai si numai in fata legii in rest nu esty la interviu sa castigi un BAN:)) si apropo de gramatica tin sa va aduc la cunostiinta ca am prins perioada comunista unde copii erau marginalizati nu totii erau incurajati spre invatat, deci nu va mai legati de fleacuri ca nu merita, revolutia s a nascut din cauza umiliri continuate a clasei muncitoare si a securistilor, clasa intelectuala, nu va aminititi, asa de usor UITATI de la mana la gura, cum puteti sa aveti pretenti ca generatiile calselor muncitoare sa ajunga ce ati ajunsssss voi intelectuali in cate generati, se face un efort supraomenesc ca sa va intelega, eu ii admir si le apreciez bunul simt cu care va suporta, eu in locul l
Postat 15 Iulie 2011, 22:57 de anca
asta e
@cetatean: nu zic ca nu m-a uns pe suflet comentariul tau dar precis \"anca\" va spune ca l-am postat eu! in fine! am mai scris o data chestia asta, nu ma deranjeaza ca de regula are pareri contrare tuturor opiniilor postate dar sa sa scrie coerent, sa intelegi exact ce vrea sa spuna si mai ales sa scrie corect romaneste. se pare ca cer prea mult...ma rog, cer e prea mult spus si suna cam imperativ dar cred ca ceilalti au inteles ce am vrut sa spun. ANCA, NU!
Postat 15 Iulie 2011, 19:44 de dan justitiarul
ia si citeste laba trista:))
PROST adj., s., adv. 1. adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălâmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!) 2. adj. v. naiv. 3. adj., s. v. incult. 4. adj., s. v. incapabil. 5. adj. v. netalentat. 6. adj. v. nereușit. 7. adv. v. anapoda. 8. adj. v. inferior. 9. adj. v. nefavorabil. 10. adj. v. redus. 11. adj., adv. v. incorect. 12. adj. v. greu. 13. adj. v. neplăcut. 14. adj. v. rău. 15. adv. v. rău. 16. adv. insuficient, puțin, rău. (O muncă ~ plătită.)
Postat 15 Iulie 2011, 16:54 de anca
titlu
Anca asta, pe langa faptul ca e proasta rau, mai si semnalizeaza.
Postat 15 Iulie 2011, 15:55 de cetatean
ha, ha, ha, ha
incet incet se va pune accent pe experienta urmata de o reputaie exemplara, asa ca cine e nascut pentru a invinge va invinge si daca nativ e un BASTARD:))
Postat 15 Iulie 2011, 15:23 de anca
asumati si riscul de a fi corectat de o Proasta
nuuuuuuuuu CORECT era ANGAJATORUL, ha, ha, ha deci toti avem doua maini dar sunt persoane care au doar o mana sau niciuna.PUNCT la acest subiect, IGAS e un politician numit conform legii daca poate fi votat si ales un om fara studii de ce nu poate fi si priministru, ministru daca trebuie sa fie POLITICIAN OBLIGATORIU:))) citeste libertatiile si drepturile fundamentale ale OMULUI, cine OBLIGA si umileste cetateanul : INTELECTUL, sa fim seriosi , nu conteaza EXTERIORUL toaletizat conteaza interiorul: e sincer , altii sunt toaletizati si demagogi, nu le poti avea pe toate, trebuie sa punem accent pe sinceritate si sa acceptam deficiente de vb gramaticala, simplu, nu c ati saturat de DEMAGOCI ca : nasta, ponta,iliescu si in plus totii au dreptul nu doar cei care vb corect gramatical la o functie inalta, de ce credeti voi ca taranaul nu e un bun manager? practic gestioneaza, deci il dam la o parte pentru ca nu are scoala, e discriminare:))) cu conditia sa obtina PROFIT/economii
Postat 15 Iulie 2011, 15:19 de anca
asumati si riscul de a fi corectat de o Proasta
nuuuuuuuuu CORECT era ANGAJATORUL, ha, ha, ha deci toti avem doua maini dar sunt persoane care au doar o mana sau niciuna.PUNCT la acest subiect, IGAS e un politician numit conform legii daca poate fi votata si ales un om fara studii de ce nu poate fi si priministru daca trebuie sa fie POLITICIAN OBLIGATORIU:))) citeste libertatiile si drepturile fundamentale ale OMULUI, cine OBLIGA si umileste cetateanul : INTELECTUL, sa fim seriosi , nu conteaza EXTERIORUL toaletizat conteaza interiorul: e sincer , altii sunt toaletizati si demagogi, nu le poti avea pe toate, trebuie sa punem accent pe sinceritate si sa acceptam deficiente de vb gramaticala, simplu, nu c ati saturat de DEMAGOCI ca : nasta, ponta, si in plus totii au dreptul nu daor cei care vb corect garamatical la o functie inalta, de ce credeti voi ca tranaul nu e un bun manager? practic gestioneaza, deci il dam la o parte pentru ca nu are scoala, e discriminare:)))
Postat 15 Iulie 2011, 15:16 de anca
hai sa ne haidem
@anca; daca tot te-ai apucat de ce nu ai postat in intregime legea 31/90R, ba puteai sa ajungi si la legea 297/2004, la regulamentele CNVM, etc! ideea era ca oricum nu suna bine formularea ITM-ului(e apropiata de "bra(n)conajul"lui igas! din formulare daca o luam strict nu rezulta nici daca e SRL sau SA(desi evident tot SRL trebuie sa fie). nu suna mai corect in limba romana: cazul administratorului unei firme?
Postat 15 Iulie 2011, 13:48 de dan justitiarul
pentru SRL:))
(3) Daca numarul asociatilor trece de 15, numirea cenzorilor este obligatorie. (4) Dispozitiile prevazute pentru cenzorii societatilor pe actiuni se aplica si cenzorilor din societatile cu raspundere limitata. Art. 197 (1) Societatea este administrata de unul sau mai multi administratori, asociati sau neasociati, numiti prin actul constitutiv sau de adunarea generala. (2) Administratorii nu pot primi, fara autorizarea adunarii asociatilor, mandatul de administrator in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca acelasi fel de comert ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sanctiunea revocarii si raspunderii pentru daune. (3) Dispozitiile art. 75, 76, 77 alin. (1) si 79 se aplica si societatilor cu raspundere limitata. (4) Dispozitiile privitoare la administrarea societatilor pe actiuni nu sunt aplicabile societatilor cu raspundere limitata, indiferent daca sunt sau nu supuse obligatiei de auditare.
Postat 15 Iulie 2011, 13:39 de anca
pentru SRL:))
(3) Daca numarul asociatilor trece de 15, numirea cenzorilor este obligatorie. (4) Dispozitiile prevazute pentru cenzorii societatilor pe actiuni se aplica si cenzorilor din societatile cu raspundere limitata.
Postat 15 Iulie 2011, 13:38 de anca
@petre
da petre e munca la negru si apropo multa hotiie sa faca dovada certificatului de producator si vinde conform legii , padurea e a cui? voi intentionat incurajati practica proasta , asa totii culegem ceva ce nu e al nostru si vindem, daca gasesti ceva ce obligatie ai sa inapoiezi, sau ce sa vinzi!!!! asa stiti voi, pacat.
Postat 15 Iulie 2011, 13:22 de anca
la SRL nu
la SRL :))) tu te descurci la SA vad si eu am vechime la SA :))
Postat 15 Iulie 2011, 13:18 de anca
culegatorul si exploatatorul
asta se cheama abuz. daca Gheorghe merge la padure si culege ciuperci, apoi cand coboara in sat si le vinde lu Ion se chema ca e vanzare cumparare si nu ca dl. Ion a prestat o munca in folosul d-lui Gheorghe. itm-ul si specialisti lui au luat-o rau pe artura. la firme se ling pe bot de toate cele si au ajuns sa umble la cersit si la persoane fizice. poate ca daca dl. ion ar fi impartit ce a cules dl. Gheorghe cu alde inspectorul intransigent, stirea asta ar fi fost despre doi cetateni onorabil care au mancat ciuperci si au facut toxiinfectie alimentara.
Postat 15 Iulie 2011, 13:12 de petre
5
@anca:daca sunt cinci e deja Consiliu de administratie care in prima sedinta de la constituire isi alege un presedinte. ghici ce face presedintele?!
Postat 15 Iulie 2011, 13:11 de dan justitiarul
ha, ha, ha, ha
acesta persoana fizica si a facut o firma , el este si asociat si administrator altfel continua in asociere cu X,Y, Z iar caliatate de administrator conform act constitutiv : cine incheie relatiile cu terti daca sunt 5 administratori au stabilit in act sarcinile ce le revin,
Postat 15 Iulie 2011, 13:07 de anca
da, proasto
@anca:da proasto, dar contractele de munca(ca asta discutam) se semneaza de catre un reprezentant legal caruia ii revine raspunderea in domeniu!
Postat 15 Iulie 2011, 11:53 de dan justitiarul
ha, ha, ha, ha
o persoana juridica poate detine si calitatea de administratooooorrr:)))
Postat 15 Iulie 2011, 11:40 de anca
hi hi hi
@anca:bineinteles ca o persoana juridica poate fi asociat(sau poate detine actiuni)intr-o firma. dar aici era vorba despre administratorul acelei firme(cel putin asa se subintelege). chiar daca la ciupercaria descrisa o persoana juridica ar detine partile sociale(ma gandesc ca e totusi un srl)si acea persoana juridica are la randul ei un reprezentant legal.
Postat 15 Iulie 2011, 11:26 de dan justitiarul
felicitari HODUT
nu i scapa tu esti TARUL Codului muncii, salveaza trani de ochiul Banului, prind gustul si vor mai multi:)))
Postat 15 Iulie 2011, 11:11 de anca
@dan JUTITIARUL
tu esti analfabet !da o persoana juridica poate sa fie asociat intr o firma, ha, ha, ha, du te la capre stai langa ele pazeste le si inmulteste le ca ne faci de ras, ha, ha, ha, ha,
Postat 15 Iulie 2011, 11:01 de anca
exprimare
cazul unei persoane fizice care avea o firma! era culmea ca o persoana juridica sa aiba o firma. m-am referit insa doar la exprimare, cazul la prima vedere chiar este de munca la negru spre deosebire de cazul fildan
Postat 14 Iulie 2011, 19:35 de dan justitiarul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1013 RON
  • 1 EUR = 4.8732 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON