URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Septembrie 2015, 09:37

Controale la instanţele din Bihor: inspectorii judiciari verifică dacă judecătorii au rezolvat neregulile găsite anul trecut

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi reprezentanţi ai Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) se află, începând de luni, la Oradea unde verifică modul în care conducerile instanţelor din Bihor au remediat neregulile descoperite în timpul controlului desfăşurat în perioada 17 martie - 4 aprilie anul trecut. 

"Se analizează dacă s-au luat măsurile dispuse ca urmare a controlului de anul trecut, dacă se respectă metodologia de repartizare a dosarelor, organizarea arhivei şi gestionarea resurselor umane", a declarat luni BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, judecătorul Cristian Monenci.

Controlul de anul trecut a fost unul amplu, iar în timpul acestuia inspectorii au luat la "puricat" întreaga activitate a instanţelor aflate pe raza de competenţă a Curţii de Apel Oradea: de la modul în care se respectă circuitul dosarelor, termenele de pronunţare, modul de redactare şi de comunicare a hotărârilor, până la maniera în care judecătorii şi grefierii respectă regulamentele interne şi la eficienţa şefilor instanţelor, adică felul în care aceştia îşi îndeplinesc obligaţiile asumate odată cu funcţiile.

Raportul final, întins pe câteva sute de pagini, a scos la iveală o serie de probleme, între aspectele negative evidenţiate numărându-se două dintre scandalurile de corupţie care au zguduit Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea: cazul judecătorului Mircea Puşcaş, judecat încă în două dosare penale, şi cel al reţelei care, contra cost, fabrica sentinţe în baza cărora peste 1.000 de maşini second hand au fost scutite de la plata taxei de poluare. 

În opinia inspectorilor, vina pentru respectivele nereguli o purta conducerea Curţii de Apel, care ar fi trebuit să supravegheze şi să controleze periodic activitatea instanţelor din subordine, dar a făcut-o rar şi superficial. "De-a lungul timpului (2013-2014) nu au fost realizate controale periodice la Tribunal şi nici la alte instanţe, ocazie cu care s-ar fi putut identifica unele disfuncţionalităţi şi vulnerabilităţi", se arăta în raport unde preşedinta Curţii, Dana Cigan, era desrisă ca fiind lipsită de iniţiativă, de implicare şi de transparenţă, având o atitudine tiranică faţă de unii colegi.

De altfel, între măsurile propuse pentru remedierea  neregulilor semnalate, s-a aflat şi schimbarea din funcţie a judecătoarei. Însă, înainte ca propunerea să fie luată în discuţia CSM, Cigan s-a pensionat.

Citiţi despre problemele care i-a adus pentru a doua oară la Oradea pe inspectorii judiciari  în articolul: Pensionare de onoare: Inspecţia Judiciară acuză stilul de conducere al şefei Curţii de Apel Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON