Consiliul Judeţean Bihor vrea să găsească un administrator care să conducă Societatea Pază şi Protecţie Bihor, înfiinţată în urmă cu două decenii pe "scheletul" Corpului Gardienilor Publici.
"Eficienţa economică, creşterea calităţii serviciilor şi dezvoltarea competenţelor angajaţilor" sunt obiectivele pe care CJ Bihor le vrea atinse de la viitorul manager.
La interviu
Anunţul privind selecţia pentru ocuparea postului de administrator al Societăţii Pază şi Protecţie Bihor SRL a fost publicat miercuri pe site-ul Consiliului Judeţean, care prezintă şi un calendar conform căruia în luna iunie procedura urmează să fie finalizată.
Potrivit acestuia, în următoarele 20 de zile, persoanele interesate să ocupe acest post trebuie să-şi depună dosarele de candidatură la sediul CJ Bihor, urmând ca acestea să fie evaluate, cele care nu îndeplinesc condiţiile minime legale să fie respinse, după care să fie elaborată o "listă scurtă" a dosarelor acceptate.
Persoanele de pe această listă scurtă vor avea la dispoziţie alte 15 zile pentru a depune declaraţia de intenţie, după care va fi organizată intervievarea acestora şi întocmirea raportului de numire a viitorului administrator.
Eficienţă economică
Pe lângă condiţiile generale prevăzute de lege, candidaţii trebuie să le întrunească pe cele de a fi absolvit studii universitare de licenţă în ştiinţe juridice sau ştiinţe economice şi să fi acumulat o vechime de minimum 5 ani în specialitatea studiilor.
Organizarea procedurii de selecţie a viitorului administrator al Societăţii de Pază şi Protecţie Bihor SRL are loc în baza Hotărârii nr. 43/2021 a Consiliului Judeţean, adoptată în şedinţa din 24 februarie a aleşilor bihorenilor.
Potrivit documentaţiei aferente anunţului făcut de CJ Bihor, de la viitorul administrator al SPP Bihor SRL se aşteaptă "eficienţă economică, creşterea calităţii serviciilor şi dezvoltarea competenţei angajaţilor". Bineînţeles, anunţul conţine şi descrierea aşa-numitului "profil al candidaţilor".
SPP Bihor are în portofoliul de clienţi numeroase instituţii publice, multe subordonate Consiliului Judeţean (ca de pildă Biblioteca Judeţeană), regii ale judeţului (cum este Aeroportul), dar şi companii de stat şi private din diverse localităţi bihorene.
În prezent, SPP Bihor are un administrator provizoriu în persoana fostului consilier judeţean PNL Ioan Sala, cu care a fost înlocuit directorul general Răzvan Puia, membru PSD şi fost consilier al prefectului Ioan Mihaiu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.