URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Iunie 2018, 11:12

Conferinţă naţională de Urologie cu operaţii transmise în direct la Oradea şi Cluj: „Facem tot ce se face şi la New York, şi în Japonia, şi în Germania” (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Câştigată de-a lungul anilor, în condiţii logistice modeste, dar constant întărită şi poate chiar invidiată mai ales din acest an, de când Oradea are cel mai modern bloc operator la Secţia de Urologie a Spitalului Judeţean, reputaţia medicilor orădeni din această specialitate a făcut ca oraşul să găzduiască încă un eveniment medical de amploare naţională.

De joi, 21 iunie, până sâmbătă, 23 iunie, inclusiv, Oradea este gazda unei conferinţe naţionale pe tema actualităţilor în diagnosticul şi tratamentul patologiei urologice, cu accent pe afecţiunile prostatice.

Organizat de Asociaţia UroGyn, Asociaţia Română de Urologie, filiala Bihor a Colegiului Medicilor din România, Universitatea din Oradea, Clinica de Urologie a Spitalului Judeţean din Oradea şi clinica Endoplus din Cluj-Napoca, evenimentul are două componente legate între ele.

Pe de o parte, în blocul operator al Secţiei de Urologie a Spitalului Judeţean din Oradea şi în clinica din Cluj vor fi făcute intervenţii chirurgicale de către şefii acestora, profesorul Gheorghe Bumbu şi respectiv profesorul Ioan Coman, ce vor fi transmise în direct prin sistem de telemedicină într-o sală de conferinţe a Hotelului Continental din Oradea, iar pe de altă parte operaţiile vor fi analizate şi discutate de zeci de participanţi sosiţi din centre universitare de prestigiu precum Cluj şi Timişoara, dar şi din oraşe ca Satu Mare, Baia Mare, Alba Iulia, Reşiţa, Jimbolia etc.

"Poate o să vă surprindă, dar aceasta este reacţia noastră la Centenar, vrem să facem ceva deosebit, să le punem pe tavă tinerilor medici experienţa noastră, acumulată în peste 30 de ani de profesie. E un fel de a sărbători pragmatic, prin fapte, pentru că suntem şi profesori, şi vrem să transmitem cunoştinţele noastre cât mai multor colegi mai tineri", a explicat BIHOREANULUI profesorul Gheorghe Bumbu înaintea începerii propriu-zise a Conferinţei.

"Aici, la Oradea, facem tot ce se face şi la New York, şi în Japonia, şi în Germania, avem şi aparatura, şi pregătirea necesară, iar prin ceea ce facem vrem ca pacienţii noştri să aibă totală încredere în performanţa medicinei româneşti", a mai spus profesorul Bumbu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON