Condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 7 ani de închisoare cu executare pentru o fraudă de 20 milioane de euro, petrolistul orădean Racz Attila este de negăsit!
Verdictul a fost dat pe 27 noiembrie, după ce instanţa a amânat pronunţarea de 5 ori consecutiv, însă mandatul de executare a pedepsei nu a mai putut fi pus în aplicare întrucât, între timp, Racz s-a făcut nevăzut.
"Condamnatul a fost căutat la toate domiciliile şi locaţiile cunoscute şi nu a fost găsit. Ca urmare, acesta a fost dat în urmărire naţională", a declarat miercuri BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.
Decizia de condamnare a petrolistului orădean a fost dată într-un dosar al procurorilor DNA şi în care Racz era acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la evaziune fiscală, trafic de influenţă şi instigare la evaziune fiscală.
Concret, în perioada 2009-2010, gruparea coordonată de Racz s-a folosit pentru realizarea fraudei de un antrepozit fiscal din Slobozia, SC Texas Group Oyl SRL. Sub pretextul fabricării unui produs finit, petrotex, pentru care acciza este mult mai mică, firma a achiziţionat motorină tip Euro 5 în regim suspensiv de accize. Concomitent, administratorul a evidenţiat în contabilitate achiziţii fictive de păcură neconformă de la firme fantomă, chipurile ca materie primă necesară fabricării de petrotex.
În continuare, pe baza unor documente contabile false, în contabilitatea Texas Grup Oyl Slobozia au fost înregistrate vânzări de petrotex către firme "fantomă", însă în realitate motorina tip Euro 5 a fost comercializată fără plata accizelor către societăţi comerciale care deţin staţii de distribuţie carburanţi din judeţele Sibiu, Botoşani şi Brăila, prin intermediul unor alte societăţi fantomă cu sedii în România, Bulgaria şi Ungaria.
Banii obţinuţi din tranzacţii erau plimbaţi tot prin conturile unor alte firme fantomă, controlate de grupare, şi scoşi în final pe baza unor justificări fictive cum ar fi achiziţia de cereale sau fier vechi sau ca datorii către persoane fizice.
Racz a fost acuzat, totodată, că a perceput şi taxe de protecţie de la patronul unei societăţi din Slobozia: în prima fază 15.000 de euro lunar, iar apoi 15% din beneficii săptămânal. În schimbul banilor, afaceristul a promis că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Gărzii Financiare şi din cadrul Vămii pentru a-i asigura protecţie cu ocazia controalelor.
Prejudiciul creat de grupare bugetului de stat se ridică la 87.386.308 lei, echivalentul a 20 milioane de euro, reprezentând accize, TVA şi impozit pe profit.
În total, procurorii au trimis în faţa instanţei 15 persoane dintre care, acum, opt au primit pedepse cu executare. Alături de Racz, fraţii Ion şi Stelian Livadariu din Dorohoi, proprietarii unui complex turistic din Mamaia, şi Dumitru Costache, un afacerist din judeţul Argeş, au fost condamnaţi la câte 6 ani de închisoare cu executare, Costel Iordache, Tudor Bodeanu, Florin Ciocoi, administratori ai Texas Grup Oyl SRL Slobozia, contabila firmei, Cristea Viorica respectiv Dumitru Vişan, administratorul unei benzinării, au primit câte 5 ani de închisoare cu executare. Ceilalţi inculpaţi, Corneliu Harasim, Adrian Botescu, şef Birou Controlul Calităţii Serviciului la SC Oil Terminal SA, Carmen Stroie, şef laborator la SC Ecodiesel SRL, Mihăiţă Calcan, Adrian Valentin Constantin, Gheorghe Ion şi Aurelian Cornel Neacşu, au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare.
De asemenea, instanţa i-a obligat pe cei condamnaţi să achite, în solidar, întreaga pagubă de 87.386.308 lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.