URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Octombrie 2023, 15:52

Clubul Kiwanis Art Oradea caută 10 copii talentați

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

10.000 de lei este suma pe care o pun la bătaie membrii Clubului Kiwanis Art Oradea (KAO), pentru susținerea a 10 copii talentați.

Suma a fost strânsă în cadrul concertului de binefacere "Kiwanis Art susține excelența în artă", organizat de KAO în luna septembrie, în parteneriat cu Filarmonica de Stat Oradea și CARPO. Evenimentul a avut ca invitați soliste prestigioase ale scenelor lirice naționale și internaționale - Brigitta Kele și Gabriella Varvari -, dar a și promovat tineri aspiranți la faimă artistică: Aron Petruș Boloni, Nadia Sofokleous, Laszlo Bede, Robert Bede.

„Toți cei implicați au venit de la distanță și au cântat pro-bono, în favoarea KAO. Cei 10.000 de lei adunați prin generozitatea publicului orădean și a sponsorilor evenimentului (Kiwanis Men’s Club și florăria Mon Jardin) sunt destinați susținerii celor zece tineri artiști orădeni care se vor înscrie la concursuri sau masterclass-uri în anul școlar și academic 2023-2024”, arată o informare transmisă de reprezentanții clubului.

Practic, copiii vor putea să urmeze aceste cursuri oriunde doresc.

„Pentru concursul de selecție a celor zece talente, profesorii de specialitate, muzicală (muzică clasică) sau plastică, care au în îndrumare un copil/ tânăr talentat și cu resurse materiale modeste, sunt rugați să ne trimită o fișă de înscriere cuprinzând: 1. Prenumele, numele, vârsta, specialitatea artistică și școala/ facultatea candidatului; 2. Motivația propunerii: performanțe, potențial artistic care poate fi dezvoltat etc; 3. Situația socială a candidatului. Asigurăm candidații de confidențialitatea informațiilor transmise”, se mai precizează în informare.

Fișele de înscriere trebuie trimise la adresa [email protected] până pe 15 noiembrie 2023.

Clubul Kiwanis Art Oradea are ca obiectiv declarat și susținut prin acțiunile lor promovarea și susținerea copiilor și tinerilor talentați în efortul lor de perfecționare artistică.

În cei 12 ani de existență, KAO a atribuit anual 5 Premii de Excelență în Artă, burse și a organizat concursuri, concerte și expoziții, vizând promovarea copiilor și tinerilor orădeni talentați, au mai transmis reprezentanții clubului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON