În Primărie chiar se va lucra! Clădirea palatului administrativ al Oradiei, una dintre ultimele clădiri nereabilitate din Piaţa Unirii, va intra din toamnă în lucrări de reabilitare, în vederea introducerii în circuitul turistic.
Din toamnă, şantier!
"Am parcurs deja primele două etape. Studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic au fost finalizate. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei de către Consiliul Local urmează să organizăm licitaţia, astfel încât lucrările să înceapă în toamnă, cel târziu în primăvara anului viitor", a declarat primarul Ilie Bolojan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit edilului, investiţia se va ridica la circa 19,5 milioane lei plus TVA, va avea un termen de finalizare de 24 de luni şi se va desfăşura etapizat.
Obiectivul principal vizează introducerea în circuitul turistic a părţii frontale a palatului administrativ, cu holurile principale, sala mare şi biroul primarului, acestea urmând să fie deschise grupurilor de vizitatori.
În arc de cerc
Lucrările vor cuprinde de la reabilitarea faţadelor, a turnului dinspre Crişul Repede şi a acoperişului de deasupra intrării principale, cu tot cu coiful de deasupra sălii mari, până la refacerea tâmplăriei, a pardoselei şi a decoraţiunilor.
"În interior se reface holul de la parter, casa scării, holul şi coritorul de la etaj, sala mare şi sălile adiacente. La parter vom avea un acces cu rampă pentru ridicarea persoanelor cu dizabilităţi, care va fi amenajată în cabina portarului, fără să se vadă din hol", a explicat realizatorul proiectului de reabilitare, arhitectul Ernest Pafka (foto).
La primul etaj al clădirii vor fi reabilitate de la podele până la decoraţiuni, cu accent pe sala în care se ţin şedinţele de Consiliu Local. "Se va schimba actualul mobilier din Sala Mare cu un mobilier similar celui original din 1903, cu bănci şi pupitre capitonate cu piele, scaune, mese, podiumuri şi altele, pe baza informaţiilor din fotodocumente şi lucrări similare din epocă", a explicat Pafka. Mobilierul va fi dispus în formă de amfiteatru, aşa cum a fost conceput iniţial, dar fără diferenţe de nivel, astfel încât băncile din spate să fie ridicate mai sus.
"Pe domnul primar îl mutăm"
Introducerea clădirii Primăriei Oradea în circuitul turistic va implica strămutarea primarului Ilie Bolojan din actualul birou, care va deveni vizitabil, în una din încăperile alăturate sau chiar în aripa cu vedere la Piaţa Unirii, unde îşi are acum biroul viceprimarul Florin Birta.
"Pe domnul primar îl mutăm din actualul birou. Nu eu i-am impus. Au fost discuţii între proiectant şi primar", a spus arhitectul.
La fel, cele două tablouri din sala mare a Primăriei, cu temele istorice "Împăratul Sigismund de Luxemburg primindu-l pe regele Vladislav Jagello la Oradea" şi "Primirea Regelui Ferdinand şi Reginei Maria la Oradea în 1919", livrate de pictorul Valentin Tănase în urmă cu patru ani, vor fi mutate în Muzeul Cetăţii.
În locul picturilor vor fi amplasate altele, mai mari, cu aceeaşi temă. "Cele două tablouri vor fi refăcute la dimensiunea originală, dată de încadrarea de pe perete", a afirmat Pafka.
De asemenea, cu ocazia lucrărilor vor fi refăcute în foiţă de aur toate ornamentele, în prezent vopsite în galben.
Ferestrele care luminează casa scărilor de la intrarea principală vor fi înlocuite cu vitralii pe care vor trona cele patru steme ale oraşului: din timpul imperiului austro-ungar, perioada interbelică, perioada socialistă precum şi cea din prezent.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.