URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a anunțat că viitoarea sală de sport va avea numai 5.500 de locuri, mulți orădeni s-au supărat că iar ne-a luat Clujul fața, cu sala lor de 10 mii de locuri. La fel a fost și cu stadionul: de ce o echipă atât de prestigioasă ca FC Bihor să-și etaleze talentul în fața a doar 16 mii de spectatori?
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În urma validării alegerilor parlamentare, mandatul Guvernului în funcție încetează și este nevoie de învestirea unui nou Guvern. Președintele României desemnează un candidat la funcția de prim-ministru în urma consultărilor cu partidele politice reprezentate în Parlament. Nu este obligatoriu ca acest candidat să provină de la partidul cu cele mai multe mandate în Parlament, desemnarea lui fiind atribuția exclusivă a Președintelui.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 August 2017, 13:17

Centrul şi cartierul! Primăria Oradea vrea să amenajeze 4 centre de cartier, adică piaţete care vor putea găzdui evenimente publice

Centrul şi cartierul! Primăria Oradea vrea să amenajeze 4 centre de cartier, adică piaţete care vor putea găzdui evenimente publice PARC VS. CENTRU. Parcul Magnoliei este şi acum un loc de întâlnire pentru locuitorii din cartierul cu cea mai mare densitate de populaţie. El va fi transformat în "centrul Rogeriusului", ocazie cu care va fi şi modernizat
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii obişnuiţi să-şi dea întâlnire "în centru" vor trebui să se exprime mai precis când vor mai face invitaţia: pe viitor ar putea fi victimele unor confuzii.

Primăria vrea să amenajeze încă patru "centre" în oraş, mai exact spus nişte piaţete de cartier, care să servească drept locuri de întâlnire, dar şi ca scene pentru evenimente cu audienţă mai redusă.

"Buricele" târgului

Ilie Bolojan, primar OradeaIdeea amenajării celor patru centre de cartier, câte unul în Rogerius, Ioşia, Nufărul şi în Centrul Civic, îi aparţine primarului Ilie Bolojan (foto). "Fiecare cartier va trebui să aibă un centru în care oamenii să se poată întâlni fără să mai fie nevoiţi să vină până în piaţa centrală", spune edilul.

Un astfel de centru ar urma să fie amenajat în Parcul Magnoliei din strada Transilvaniei, un altul la intersecţia Nufărului - Ciheiului, al treilea pe platoul dintre Arena Antonio Alexe şi Casa de Cultură a Tineretului din strada Cazaban, iar ultimul pe platoul din faţa Catedralei Ortodoxe din Centrul Civic. Acesta din urmă va deveni, astfel, capătul unui coridor pietonal care va porni de pe strada Republicii şi va străbate pieţele Ferdinand şi Unirii, apoi strada Vasile Alecsandri  - care va deveni, de asemenea, pietonală - şi Parcul 1 Decembrie.

Amenajate ca nişte piaţete, cele patru zone vor putea găzdui evenimente cu public mai puţin numeros, de pildă concursuri pentru copii, expoziţii în aer liber ori recitaluri ale unor artişti locali, încă neconsacraţi, dar dornici de afirmare...

Concurs de idei

Felul în care vor fi amenajate cele patru piaţete n-a fost încă stabilit. "Intenţionăm să organizăm o competiţie de soluţii pentru amenajarea acestor pieţe. Probabil în octombrie vom analiza ofertele, în următoarele luni specialiştii vor actualiza proiectele tehnice, după care în ianuarie- februarie se vor aproba indicatorii tehnico-economici. Apoi se vor organiza licitaţiile, astfel încât în primăvară să poată începe lucrările", a explicat primarul.

Cât de realist e planul, rămâne de văzut, mai ales că Primăria încă n-a anunţat oficial concursul de idei şi este greu de crezut că în octombrie vor putea fi stabilite soluţiile de amenajare.

Cert e că regula de bază în amenajare va fi pietonalizarea. În toate piaţetele, accesul autoturismelor va fi interzis, ceea ce evident va genera nemulţumiri. Cu excepţia Parcului Magnoliei, celelalte viitoare trei piaţete sunt în prezent ocupate cu locuri de parcare. O soluţie ar fi ca aceste piaţete să fie prevăzute cu parcări subterane, dar dacă va fi sau nu aşa încă nu e clar.

Multe necunoscute

Arhitecţii care vor participa la concurs vor trebui să prevadă în proiecte şi modelele de mobilier urban propuse, dar şi spaţiile verzi pe care le preconizează, deci deocamdată nu e clar cât beton şi câtă vegetaţie vor avea aceste zone.

Marius Moş (foto), şeful Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria OradeaNu se ştie nici dacă piaţetele vor avea inclusiv terase ori alte unităţi de alimentaţie publică. "Va fi constituită o comisie, probabil la nivelul Instituţiei Arhitectului Şef, care va stabili detaliile", spune Marius Moş (foto), şeful Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primărie. Aşadar, odată cu lansarea concursului de idei, urbaniştii vor trebui să traseze "dotările" şi tot ei vor decide care proiecte vor fi concretizate.

Pe bani europeni

Chiar şi în lipsa acestor detalii, pe 10 august Consiliul Local a votat actualizarea Planului de Mobilitate Urbană şi a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană, care fixează localizarea celor patru centre de cartier. Motivul? Piaţetele trebuiau cuprinse în aceste documente pentru ca amenajarea lor să se poată face cu fonduri europene, condiţia fiind impusă de Comisia Europeană pentru acordarea finanţării în cadrul liniei pentru "Sprijinirea dezvoltării durabile".

Costul viitoarelor amenajări este şi el imposibil de estimat în acest stadiu, de vreme ce municipalitatea încă nu are nici studiile de fezabilitate.

Primarul Ilie Bolojan a promis însă că toate proiectele vor fi supuse dezbaterii publice, aşa că orădenii vor putea veni cu propriile idei şi amendamente. Pentru că, până la urmă, tot ei vor fi şi cei care vor folosi piaţetele...


VOCEA STRĂZII

Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei de a amenaja patru centre de cartier, câte unul în Parcul Magnoliei, Centrul Civic, Nufărul şi Ioşia?

Cred că mai bine s-ar moderniza străzile, cum sunt Arinului, Sofiei, că până le asfaltează facem silicoză de la aşa mult praf!

Dorina Pădure

Dar cum rămâne cu locurile de joacă pentru copii? Că dacă este un loc liber, ori se amenajează o parcare, ori se construieşte o biserică.

Trippa Peter

Centrele astea sunt un pretext pentru marmură şi borduri? Ar putea Primăria să le pună şi pe străzile lăturalnice, că nu ne supărăm.

Marinela Ciceo

Ar fi bine să le doteze şi cu nişte WC-uri publice, că trebuie să umbli mult şi bine prin oraş până când găseşti unul.

Georgeta Petca

Sunt de acord să amenajeze aceste zone, dar să nu defrişeze copacii, aşa cum s-a întâmplat în centru, la amenajarea Pieţei Unirii.

Alexandra Dominic

Cu aceşti bani mai bine ar renova spitalele. Fără aceste amenajări putem trăi, dar fără spitale curate şi dotate n-avem nicio şansă.

Angelina

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON