URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Mai 2019, 15:58

Cei mai buni: Cine sunt elevii care au câştigat premiile concursului de matematică şi IT "Gheorghe Nadiu", din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Oradea a găzduit, în weekend, a doua ediţie a concursului de matematică şi informatică "Gheorghe S. Nadiu", iar premiile s-au împărţit între elevii a cinci colegii şi licee din oraş.

Proiecte bune

La secţiuna Informatică, fiecare echipă a trebui să prezinte un proiect (jocuri, site-uri, aplicaţii web sau mobile), iar cele mai mari punctaje le-a adunat proiectul "Project Manager", al elevilor Flaviu Teodor Balint şi Mihai Tămăşan, de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" (profesori coordonatori Maria şi Adrian Niţă). Pe locul II s-a clasat proiectul "Labirint", al lui Cătălin Petru Lupău, de la aceeaşi şcoală şi cu aceiaşi profesori coordonatori.

Locul III a fost adjudecat de proiectul "Voice command system", realizat de George Pintea, Natanael Pop, Marius Cazan şi Stelian Furtoş, de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" (prof. Nicoleta Turean).

S-au acordat şi trei menţiuni pentru proiectele "SQRT – Robotics" (Cătălin Mociar, Ştefan Szabo, Andrei Iuhas şi Dacian Lucuţa), "Soft didactic – algoritm de drum minim" (Hoszu Adryel Ruben, Mihai Kimpan, David Ienciu şi Cristina Hălmăgean) respectiv "Tenis game" (Vlad Dem, Filip Staniş, Alexandru Bot şi Ionuţ Nistor), toate de la acelaşi Liceu "Onisifor Ghibu", dar cu profesor coordonator fiind Alina Luncan.

Aşi la mate

Concursul de Matematică a fost individual, subiectele fiind concepute de către universitarii Dorel Miheţ de la Universitatea de Vest Timişoara şi Mircea Balaj de la Universitatea din Oradea.

La clasa a IX-a, premiul 1 l-a luat elevul Luca Fechet (CN "Emanuil Gojdu"), premiul 2 George Lung (Colegiul Gojdu), premiul 3 Patrick Gânte ("Onisifor Ghibu"), iar menţiunile Răzvan Ştiru (Liceul Teologic Baptist "Emanuel"), respectiv Briana Olar şi Daria Ciuta (ambele de la CN "Emanuil Gojdu")

La clasa a X-a, premianţii sunt: locul 1 - Bogdan Budura; locul 2 - Marc Smausz; locul 3 Andrei Iancu, toţi fiind de la CN "Emanuil Gojdu"; menţiuni obţinând Henriette Jurca (LT Baptist "Emanuel"), Alexandru Lascu (LT "Onisifor Ghibu") şi Sorina Moza (LT "Aurel Lazăr").

La clasa a XI-a, s-a clasat pe locul 1 Laurenţiu Marchiş (LT German "Friederich Schiller"), pe locul 2 Octavian Trifan, iar pe 3 Filip Tăşădan (ambii de la LT Baptist "Emanuel"). În fine, la clasa a XII-a, câştigătorii sunt toţi de la Liceul Emanuel: locul 1 - Robert Pop; locul 2 - George Indrieş; locul 3 - Alex Balazshazi; locul 4 - Eliza Coroiu; locul 5 - Andrada Tiutin.

La mai mare!

Concursul a fost organizat în parteneriat cu firma Qubiz, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Filiala Bihor a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, şi a avut în juriu cadre didactice universitare şi preuniversitare.

Din comisia de Informatică au făcut parte şi specialişti IT de la firma Qubiz Oradea, recent câştigătoare a premiului naţional "Employer of the Year" (Angajatorul anului) oferit în cadrul galei Business Services Forum & Awards 2019. Tot firma Qubiz a asigurat premiile în bani, oferite elevilor.

Preşedintele Comisiei de Organizare, conf. univ. dr. Ioan Fechete, de la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Oradea, a apreciat nivelul foarte bun al majorităţii concurenţilor. "Concursul i-a atras pe majoritatea olimpicilor de vârf din Bihor. Undeva în luna noiembrie preconizăm să organizăm ediţia a III-a, dar pe care să o extindem şi la judeţele învecinate. Îi vom aştepta cu interes să se înscrie pe toţi tinerii talentaţi, interesaţi, pasionaţi sau inspiraţi de matematică. Ne dorim să avem anual un astfel de concurs memorial, inter-judeţean", a declarat Fechete, conform unui comunicat de presă.

Totodată, la festivitatea de premiere, CEO-ul firmei Qubiz, Marcel Anghel, i-a încurajat pe elevi să studieze matematica şi informatica şi să le privească nu doar ca materii şcolare teoretice, ci şi ca premise pentru fundamentarea unor cariere profesionale deopotrive incitante şi atractive. "Felicit toţi competitorii pentru efort, curaj şi pricepere. Au fost subiecte şi rezolvări frumoase la matematică şi proiecte interesante la informatică, aşa încât apreciez concursul ca o reuşită indiscutabilă. Ne dorim mult să devină o tradiţie, iar noi ne vom strădui să rămânem un partener fidel", a punctat Marcel Anghel, de altfel fost olimpic de matematică, în anii săi de liceu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON