URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 26 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Un eveniment unic în viaţă, care ar fi trebuit să rămână pe veci în memoria tinerilor căsătoriţi, s-a transformat într-un coşmar. Mi-am imaginat cum trebuie să fi gândit protagoniştii nunţii de pomină care s-a lăsat cu percheziţii la fostul comisar şef Eugen Boc şi cu Covid la nora acestuia.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Da, s-au făcut 20 de ani de BIHOREANUL! Potrivit planurilor noastre de mai an, azi ar fi trebuit să sărbătorim "a la grande", să facem o mare sărbătoare din acest eveniment, o adevărată "Zi a BIHORENILOR", organizată în aer liber, poate la Cetatea Oradiei, deschisă tuturor... N-a fost să fie. În mijloc de toamnă, poate că vremea ne-ar fi îngăduit. Vremurile, însă, nu.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Alegerile interne în PNL Bihor au murit, s-a votat fără comentarii lista impusă de șefu'. Desființarea competiției interne într-un partid poate fi catalogată drept aroganță bazată pe putere și, adeseori, este primul pas către pierzanie. Nu comentez lista lui Bolojan și nici competențele membrilor ei, care sunt convins că se vor descurca în Parlament, ci doar moartea unui principiu simplu, însă esențial, care stătea cândva la baza funcționării partidelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre rezultatul alegerilor locale?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ prevede ce drepturi și ce obligații au consilierii locali și județeni, primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean. Iată care sunt acestea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
03 Decembrie 2012, 18:30

Ce aduc Moşii? Evenimente pentru toţi, în luna cadourilor

Ce aduc Moşii? Evenimente pentru toţi, în luna cadourilor SĂRBĂTOARE ÎN FAMILIE. Între Moş Nicolae şi Crăciun, pe 14 decembrie, orădenii vor putea asculta la Oradea Shopping City un concert de colinde româneşti în interpretarea Cleopatrei Stratan, care va cânta alături de tatăl ei, Pavel Stratan
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Beculeţe, ghirlande colorate, brazi împodobiţi în magazine şi mall-uri, alături de diferite figurine întruchipând alte personaje de iarnă, toate anunţă venirea Crăciunului în Oradea.

Aşteptând sosirea lui Moş Nicolae şi a lui Moş Crăciun, copiii şi părinţii lor se vor putea bucura şi de alte cadouri decât cele pe care le vor primi în ghetuţe şi sub brăduţ. Multe dintre ele muzicale...

Povestea lui Moş Nicolae

Despre Sfântul Nicolae se spune că era un preot bogat care a trăit în secolul IV şi obişnuia să facă daruri mai ales copiilor nevoiaşi. De atunci, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, când cei mici îşi lustruiesc ghetuţele, celor cuminţi le lasă dulciuri şi jucării, iar celorlalţi o nuieluşă. Cum timpurile, însă, s-au schimbat, nimeni nu se mai mulţumeşte cu atât.

Tocmai pentru că aşa stau lucrurile, orădenii sunt invitaţi marţi, pe 4 decembrie, de la ora 18, la Sala Arcadia a Teatrului, să participe la un spectacol oferit gratuit de elevii de la Palatul şi Orăşelul Copiilor cu ocazia lansării CD-ului de colinde "Dar din rai", pe care l-au înregistrat sub îndrumarea profesoarei de canto Dana Oprescu. Şi cum dar din dar se face, încasările din vânzarea albumului vor merge către un băieţel grav bolnav, care aşteaptă ca Moşul să facă pentru el o minune mai specială.

În ziua următoare, pe 5 decembrie, de la ora 15, Lotus Center a dedicat o zi "Poveştii lui Moş Nicolae". La etajul centrului comercial va fi amenajat un loc special, unde picii vor fi invitaţi să picteze oraşul Moşului, vor face decoraţiuni pentru sania acestuia, pentru ca seara, de la ora 20, să asculte un recital de colinde susţinut de micii artişti ai grupului Meda Music. Înainte să plece acasă, copiii vor fi ajutaţi să confecţioneze o felicitare pentru Moş şi vor fi recompensaţi cu dulciuri.

Colindele Cleopatrei

În urma succesului de care s-a bucurat spectacolul "Caragiale în tramvai", jucat în cadrul Toamnei Orădene, Casa de Cultură a Municipiului a decis să-l reia după plecarea lui Moş Nicolae, pe 8 şi 9 decembrie, de la ora 15. Reprezentarea suitei de scene din "Domnul Goe", "Vizită", "Pedagog de şcoală nouă" şi "Bubico" va începe de la capătul liniei de tramvai din Nufărul, iar un bilet va costa 5 lei.

Sărbătoare va fi şi la Oradea Shopping City, unde Moş Nicolae, iar apoi Moş Crăciun vor împărţi cadouri celor mai mici vizitatori, din 5 până în 23 decembrie. La jumătatea acestei perioade, pe 14 decembrie, de la ora 18, Cleopatra Stratan, celebră încă de când avea 3 ani şi interpreta melodia "Ghiţă", va oferi un recital la care accesul va fi liber. Acum în vârstă de 10 ani, micuţa va cânta alături de tatăl ei, Pavel Stratan, atât piese din repertoriul personal, cât şi colinde tradiţionale. În aceeaşi zi, copiii se pot răsfăţa la face-painting, vor primi baloane şi pot participa la jocuri distractive, în timp ce pentru adulţi au fost pregătite filme, cu sucuri şi popcorn gratuit, la Cinema Cortina.

Moş cu caleaşcă

Evenimentele lunii magice a Crăciunului nu se rezumă la atât. Pe 16 decembrie, de la ora 19, orădenii sunt invitaţi la Teatrul Regina Maria, la un concert special de colinde şi cântece rituale din Transilvania susţinut de Ioan Bocşa împreună cu Ansamblul de Muzică Tradiţională Icoane. Preţul biletelor variază între 25 şi 60 de lei, în funcţie de locul în sală, putând fi cumpărate de la sediul Casei de Cultură a Municipiului, care este şi organizatorul evenimentului.

În dimineaţa de Ajun, cei mici îl pot aştepta pe Moş, la fel ca-n fiecare an, la Gara Centrală a oraşului, unde bătrânul darnic va sosi la ora 10, încărcat cu daruri, iar apoi se va plimba cu caleaşca până în faţa Primăriei. Ultimul eveniment al lunii şi al anului va fi spectacolul de Revelion, programat să înceapă pe 31 decembrie de la ora 21. De data aceasta, pe o scenă amplasată în faţa Primăriei, vor cânta Mircea Vintilă şi Compact, alături de care orădenii pot trece în noul an privind un spectacol de artificii. Sperând, ca toată lumea, că 2013 va fi măcar un pic mai bun...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1145 RON
  • 1 EUR = 4.8744 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON