O lună au durat deliberările la Tribunalul Bihor în procesul declanşat pe marginea cumplitului caz al tânărului Gabriel Cudi, ucis cu o motocoasă în timpul unei dispute dintre tatăl său vitreg şi un vecin. Autorul, Vasile Oniţa, trimis în judecată pentru omor, a fost condamnat la 10 ani de detenţie, pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru fapta care i-a fost imputată.
Sfârşit crunt
După cum BIHOREANUL a mai scris, tragedia s-a produs pe 19 august 2017. Gabriel, în vârstă de doar 20 ani, a intervenit atunci într-o ceartă dintre tatăl său vitreg, Crăciun Tuşe, şi un vecin, Vasile Oniţa, care tăia iarba cu o motocoasă în grădina lor.
Discuţiile dintre cei doi bărbaţi au degenerat într-o altercaţie, iar băiatul a ajuns în bătaia aparatului ridicat de vecin, care i-a sfârtecat pieptul şi o mână. Familia a sunat imediat la 112, iar medicii au încercat din răsputeri să-l salveze pe Gabriel, însă, deşi au făcut manevre de resuscitare timp de o oră, tânărul a murit din cauza hemoragiei.
La judecată pentru omor
Cazul a născut controverse încă de la început. Vasile Oniţa a fost reţinut şi inculpat pentru omor, însă o zi mai târziu acuzația a fost schimbată în cea de ucidere din culpă, considerându-se că tragedia s-a produs, de fapt, ca urmare a unui accident nefericit.
Câteva luni mai târziu, BIHOREANUL a dezvăluit în premieră faptul că dosarul a luat o nouă turnură. Bărbatul a fost dus în faţa procurorilor, iar apoi şi în faţa instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru omor, solicitare care a fost respinsă, însă, la Curtea de Apel Oradea, bărbatul fiind plasat sub control judiciar.
Sub această acuză, Vasile Oniţa a fost trimis în judecată, pe 12 aprilie 2018, iar după încă un an, judecătorii de Cameră preliminară de la Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea au stabilit că rechizitoriul şi dovezile au fost legal administrate, dispunând începerea judecăţii.
O lună de deliberări
Procesul a continuat, apoi, cu cercetarea judecătorească, procedură care s-a întins până pe 2 martie, în acest an, şi din cauza pandemiei care a suspendat dezbaterile vreme de 3 luni. Verdictul s-a dovedit, însă, greu de stabilit, căci instanţa a prelungit și deliberările timp de o lună, anunţându-l abia vinerea trecută.
Astfel, potrivit datelor de pe portalul instanţei, Vasile Oniţa a fost condamnat la 10 ani de detenţie, minimumul prevăzut de Codul penal pentru infracţiunea de omor, iar instanţa a decis ca bărbatul să achite familiei tânărului ucis daune materiale în valoare de 18.580 lei şi daune morale în sumă de 100.000 euro: 60.0000 euro pentru mamă, 30.000 euro pentru soră şi 10.000 euro pentru bunică.
La acestea, se adaugă cheltuielile judiciare în sumă de 5.250 lei, reprezentând onorariul avocaţial pentru familia victimei, plus încă 6.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Hotărârea Tribunalului nu este, însă, definitivă, căci părţile au posibilitatea să o atace cu apel, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.