Acoperişul unei case din satul bihorean Cheşereu, comuna Cherechiu, a luat foc miercuri seară, după ce imobilul a fost lovit de un trăsnet.
Din fericire, nicio persoană n-a fost rănită, iar pompierii au reuşit să evite răspândirea incendiului la restul casei.
Intervenţia echipajelor din Săcueni a durat circa 35 de minute, militarii intervenind cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.
Flăcările au distrus circa 50 de metri pătraţi din acoperişul care are o surpafaţă totală de circa 300 mp.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.