URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 24 NOIEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt un fan mărturisit al instrumentelor digitale făcute să ne ușureze viața. Nu am mai plătit o factură la ghișeu de câțiva ani, evitând să pierd timp prețios și să văd fețe acre și plictisite dincolo de un geam de sticlă. Cumpăr de pe internet de câte ori am ocazia, comunic fervent prin mesaje și emailuri cu cei pe care nu îi pot întâlni, mă informez de pe diverse site-uri și platforme. Internetul îmi este util, chiar indispensabil, în toate activitățile profesionale, așa că îmi recunosc dependența de el.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre modul în care își face campania electorală Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor pentru Senat?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Având în vedere faptul că în curând chiar se vor desfăşura alegeri parlamentare în România, în ciuda crizei sanitare, cred că este important să se cunoască cele mai importante aspecte prevăzute în Constituţie în legătură cu rolul şi activitatea Parlamentului, precum şi cu statutul senatorilor şi deputaţilor. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
13 Mai 2019, 19:55

Cartă nouă, neamuri vechi: Senatorii Universităţii din Oradea au votat pentru reducerea mandatelor de şefi la 8 ani, dar nu şi pentru înlăturarea nepotismelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatul Universităţii din Oradea a validat, luni noua Cartă a instituţiei, după ce membrii forului au votat modificările pe care le doresc.

Practic, săptămâna trecută, senatorii au decis, prin vot secret, exprimat pe buletine, care sunt modificările cu care sunt de acord şi care sunt cele pe care nu le susţin. Apoi, o comisie a Senatului a numărat voturile exprimate şi a rescris Carta, ţinând cont de articolele care au adunat numărul minim de voturi necesar, iar luni senatorii s-au reunit pentru a valida această formă finală.

Primenire la facultăţi

Forma finală a Cartei cuprinde câteva din modificările propuse iniţial de conducerea Senatului, dar nu toate.

Senatorii au fost de acord, de pildă, ca toate mandatele şefilor Universităţii (rector, preşedinte de senat, prorectori, decani, directori de departamente) să fie limitate la maxim 8 ani, "indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele şi de întreruperile acestora". Astfel, anul viitor, la majoritatea facultăţilor orădene se va face o primenire, deoarece acum mulţi decani sunt la al doilea mandat.

De asemenea, Senatul a votat pentru articolul care prevede că rectorul Universităţii poate fi demis "în situaţia în care rata execuţiei bugetare înregistrează valori negative doi ani consecutivi, rezervele financiare sunt în descreştere, indicatorii lichidităţii şi ai solvabilităţii patrimoniale precum şi echilibrul financiar relevă o situaţie financiară precară şi o structură de finanţare instabilă". Dacă această prevedere ar fi acum în vigoare, Constantin Bungău ar putea trece prin testul demiterii, deoarece de doi ani consecutivi Universitatea are deficit financiar.

Afară cu corupţii!

Conform noii Carte, decanii nu vor mai fi desemnaţi de rector, ci şi de membrii Senatului. Până acum, decanii erau aleşi printr-o competiţie organizată numai de rector, ceea ce le-a şi permis candidaţilor la funcţia supremă să promită funcţii în schimbul voturilor.

De acum înainte, însă, şefii facultăţilor vor fi selectaţi de o comisie formată în număr egal din rector şi prorectori, respectiv senatori, iar în caz de balotaj diferenţa s-o facă o comisie de divergenţă. Prin urmare, niciun candidat la funcţia de rector nu va mai putea "rezerva" scaunele de decan nimănui.

O altă modificare adusă Cartei prevede că îşi va pierde locul de muncă orice universitar care a săvârşit "acte de corupţie şi infracţiuni contra patrimoniului".

Totodată, nicio persoană care are înscrisuri în cazierul judiciar nu va putea candida la Senatul Universităţii. În plus, viitorii prorectori responsabili de problemele studenţeşti vor putea fi numiţi de rector doar după consultarea studenţilor, prevedere inexistentă până acum.

"Nepotismele" se păstrează

În schimb, senatorii nu au fost de acord cu propunerile privind incompatibilităţile între rudeniile din Universitate.

Conducerea Senatului propusese ca niciun universitar să nu poată deveni decan, prodecan, director de departament dacă are rude sau afini până la gradul III în structura respectivă, ceea ce ar fi produs un adevărat cutremur în Universitate, tocmai pentru că mulţi "grei" au soţi, copii, fraţi, nepoţi în departamentele sau facultăţile pe care le conduc.

Această modificare a picat însă la vot, obţinând doar 21 de voturi pentru, în timp ce avea nevoie de minim 27, ca să treacă.

"Asta vrea comunitatea academică"

Chiar dacă a fost validată de Senat, Carta nu devine lege până nu primeşte avizul de la Bucureşti. "În zilele următoare, Carta va fi transmisă Ministerului Educaţiei. De asemenea, va fi postată pe site", a declarat preşedintele Senatului, Sorin Curilă, luni, pentru BIHOREANUL.

Acesta a ţinut să precizeze că elaborarea noii Carte n-a fost un proces defel uşor. "Am avut peste 500 de propuneri pentru modificare". Comisia anume numită s-a reunit de cel puţin zece ori, în şedinţe de câte cel puţin 3 ore fiecare, a mai spus preşedintele.

Întrebat dacă este mulţumit de forma finală a Cartei, Curilă s-a ferit de un răspuns tranşant. "Eu nu am niciun merit, eu doar am încercat să gestionez actualizarea Cartei pentru care am primit un număr mare de propuneri. Asta îşi doreşte comunitatea academică, de aceea s-a obţinut acest rezultat", a declarat Curilă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ca de la tată la fiu, ca de la unchi la nepot ...
... 8 ani se fqc și 16 chiar !?! Doar legislația incompatibilităților și cea penală o să-i determine pe unii să se trezească din "lăcomie" !?!
Postat 14 Mai 2019, 12:27 de CrisDumi
Saraci cu duhul !
Senatorii nu sunt pe deplin vinovati pentru ratarea articolului contra nepotismelor. Ei sunt saraci cu duhul si speriatii de decanii facultatilor care s-au mobilizat si au folosit tot arsenalul de care dispun pentru a-i ameninta sau a-i cumpara ca sa voteze contra articolului ce condamna nepotismele. Astia sunt senatorii de paie alesi de cadrele didactice sa reprezinte cu onestitate interesele comunitatii academice. La viitoarele alegeri cred ca vor fi taxati cei care s-au vandut pentru interese meschine ... . Tocmai au ratat o ocazie, cu care nu se vor mai intalni curand, ca sa faca curatenia necesara pentru a da o sansa de reabilitare acestei universitati mult blamata. Acesti senatori sunt responsabili pentru ratarea unei sanse istorice! Pacat ... !
Postat 13 Mai 2019, 22:23 de Agatha
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1013 RON
  • 1 EUR = 4.8732 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON