Asociaţia Caritas Catolica, aflată sub patronajul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, a deschis, joi, 12 cabinete medicale în noul sediu al asociaţiei, din Piața Creangă, unde doritorii se vor putea programa pentru consultaţii la pediatrie, ortopedie sau dermatologie, pentru care vor plăti o sumă "rezonabilă". Persoanele nevoiaşe vor primi consultaţii gratuite, a explicat directoarea medicală a centrului, Uitz Gyöngyi.
Sediu nou
Detaliile au fost prezentate joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în noul sediu al ONG-ului, în Piaţa Ion Creangă nr. 2, de episcopul Böcskei László, alături de directorul Caritas Catolica, Rajna Jószef, şi medicul de familie Uitz Gyöngyi, directoarea medicală a Societăţii civile medicale Caritas Catolica.
"Aceste cabinete medicale au funcţionat din 1993 şi până în 2017 în mai multe încăperi de pe Şirul Canonicilor, dar de patru ani am muncit ca să le mutăm în acest nou imobil, care în urmă cu un secol a funcţionat ca spital, iar de aproximativ 11 ani este al episcopiei romano-catolice", a explicat doctoriţa Uitz Gyöngyi.
Rolul acestor cabinete a fost încă de la început să asigure consultaţii medicale gratuite pentru sărmanii care nu îşi permit să meargă la medic, dar şi la preţuri modice pentru cei cu o situaţie financiară modestă.
"Cum toate acţiunile noastre vin în sprijinul cetăţenilor aflaţi în situaţii dificile, şi aceasta este menită să-i ajute pe cei care au nevoie de îngrijiri medicale, dar nu şi le permit", a spus episcopul Böcskei László.
În cele 12 cabinete medicale lucrează deja un medic de familie, un pediatru, un psiholog, ortoped, psihiatru, un medic de psihiatrie pediatrică, unul de medicină internă, un stomatolog, un dermatolog, un medic de medicina muncii şi un altul de traumatologie.
Pe lângă acestea, în alte două cabinete se vor putea face ecografii şi masaj terapeutic medical. Acestea au echipamente moderne, cele mai multe fiind donate de mai multe firme care sprijină Asociaţia.
Gratis pentru nevoiaşi
Serviciile medicale vor fi oferite de medici specialişti care sunt colaboratori ai ONG-ului şi care vor avea program la cabinetele medicale de mai multe ori pe săptămână.
Vezi tabelul cu orarul medicilor:
Intrarea în cabinete se face doar pe bază de programare telefonică, la numărul 0771703017 (în zilele lucrătoare între orele 9-12). Cei care vor suna vor primi detalii atât despre locurile libere cât şi despre costurile unei consultaţii.
"Încă nu avem o listă de preţuri, însă pot să vă spun că preţurile sunt rezonabile, mai mici decât la celelalte clinici sau cabinete din Oradea", a mai explicat coordonatoarea Societăţii civile medicale Caritas Catolica.
În plus, nevoiaşii vor primi consultaţii gratuite. "Persoanele care nu îşi permit să plătească consultaţiile trebuie să se adreseze asociaţiei. Voluntarii vor lua legătura cu ele şi vor afla dacă într-adevăr o persoană are nevoie de ajutor", a spus Rajna Jószef, directorul Caritas Catolica.
La finalul conferinţei, jurnaliştii şi câţiva medici prezenţi la eveniment au fost invitaţi să viziteze câteva cabinete medicale, care au fost sfinţite de episcop.
În sprijinul suferinzilor
Pe de altă parte, pe lângă aceste cabinete medicale, de anul trecut, în acelaşi sediu mai funcţionează și un cabinet unde, pe bază de programări, femeile bolnave de cancer la sân primesc consultaţii, dar şi peruci, sutiene oropedice sau masaje terapeutice, în schimbul unor donații simbolice către ONG, dar și un centru de permanență. Cel din urmă funcționează de luni până vineri de la ora 15 până la ora 8 a următoarei zi, iar sâmbăta și duminica programul este non stop.
Într-o altă aripă a clădirii, voluntarii Asociaţiei au mai amenajat şi un centru unde sunt depozitate scaune cu rotile, cârje, paturi de spital sau cadre de mers care pot fi închiriate de bolnavii aflaţi în programul de îngrijire la domiciliu al Carita Catolica.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.