Cei peste 600 de orădeni care s-au dus vineri seară în parcul Cetăţii Oradea pentru a viziona prima proiecţie a caravanei TIFF n-au aflat cum se încheie urmărirea unui rob ţigan de către zapciul Costandin şi fiul lui.
Asta deoarece filmul "Aferim!" (bravo, în limba turcă), cea mai apreciată producţie românească a anului, pentru care regizorul Radu Jude a fost premiat cu Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de la Berlin, a fost întrerupt după doar 40 de minute, adică înainte de jumătate, pentru că vântul prea puternic a rupt chingile ce ţineau pânza ecranului mobil pe suporţii de fier. Imediat, fiind şi speriaţi de fulgerele tot mai dese şi puternice, orădenii s-au ridicat, şi-au adunat lucrurile şi au plecat spre case.
"Cel mai probabil "Aferim!" va fi proiectat din nou mâine (sâmbătă, n.r.), înainte de filmul programat iniţial pentru acea seară. Vom anunţa mâine oficial în evenimentul creat pe Facebook", a declarat Mihai Jurca, unul dintre organizatori, pentru BIHOREANUL.
Spectatorii au fost cu atât mai dezamăgiţi de vremea neprielnică şi de incidentul pe care aceasta l-a cauzat cu cât, până atunci, s-au bucurat de un cinematograf inedit, în aer liber, şi de o atmosferă boemă.
Organizatorii s-au pregătit cu 360 de scaune din plastic, în spatele cărora au fost puşi şi 50 de baloţi din paie. De asemenea, a fost delimitată şi o zonă unde orădenii s-au putut aşeza pe pături aduse de acasă. Un minus din punct de vedere al organizării a fost faptul că spectatorii au putut să-şi cumpere răcoritoare şi bere, respectiv popcorn, de la câte un singur stand, în jurul acestora formându-se cozi de zeci de persoane.
Numărul mare de orădeni care s-au dus, vineri seară, în Parcul Cetăţii a depăşit toate aşteptările. Spectatorii au umplut toate cele trei zone, au stat şi pe iarbă şi chiar în picioare pentru a putea urmări proiecţia, semn că schimbarea locaţiei din Parcul 1 Decembrie în cel al Cetăţii a fost inspirată. În schimb, e posibil ca logistic prima locaţie să fi fost mai bună, având în vedere că pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor ecranul mobil ar fi fost ceva mai protejat de intemperii.
Ajunsă la ediţia a VI-a, Caravana TIFF s-a oprit la Oradea pentru perioada 17-19 iulie. Pentru sâmbătă seară, de la ora 21.45, a fost programată proiecţia filmului "Nori peste Sils Maria" (Clouds of Sils Maria), însă în condiţiile date, probabil că acesta va putea fi văzut abia după "Aferim!". Duminică, evenimentul se va încheia cu vizionarea peliculei "Poveşti trăsnite" (Wild Tales).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.