Doar moartea pare să-i apropie pe politicieni unul de altul ca oameni. Preocupaţi de declaraţii politice, talk-show-uri, bătălii de imagine, interpelări şi moţiuni, domniile lor par să uite că, până la urmă, sunt doar oameni. Abia la căpătâiul unui coleg sau adversar trecut la cele sfinte şi dezbrăcat de funcţii dau dovadă de compasiune şi eleganţă. Cel mai adesea tardiv.
Politicienii sunt ca fotbaliştii - se aleargă, se contrează, se lovesc mereu, încearcă cu încrâncenare să-şi dea goluri tot timpul. Dar imediat ce meciul se termină, sportivii se bat reciproc pe spate, se felicită unul pe altul şi merg împreună la bere. Din păcate, în cazul politrucilor meciul se termină prea târziu, atunci când berea nu mai e o opţiune şi se înlocuieşte cu coliva. Nu le mai rămân decât vorbele frumoase şi pioşenia publică.
Momentul marii treceri în lumea de dincolo le predă mai-marilor o lecţie pe care cei mai mulţi dintre ei par să o ignore. Şi anume că există multe, foarte multe lucruri mai presus de statutul partidului, de loialitatea de gaşcă, de bătăliile de imagine sau de funcţiile de putere. Dacă ar trăi conştient sub spectrul acestei ameninţări, deciziile lor ar fi mai bune pentru toată lumea, nu doar pentru partidul din care fac parte.
Lauda adversarului nu este permisă în politică decât dacă prezintă avantaje pe termen mediu sau scurt şi, cel mai adesea, este susceptibilă de ipocrizie. În toate celelalte cazuri e semn de slăbiciune sau, mai rău, trădare. Dar, în cimitir, e liber la discursuri: "A fost un om de calitate", "O personalitate care merită tot respectul nostru", "Un om politic deosebit"... Ciudat, nu? Ca politician, pare că e obligatoriu să mori pentru a fi respectat.
Redeveniţi iluzoriu oameni obişnuiţi în preajma unui sicriu, politicienii mai trebuie să treacă testul sincerităţii şi al credibilităţii. E posibil uneori ca vorbele bune să nu fie prea vizibile de sub maldărul de invective adunate în ani de zile şi să nu le fie luate în serios. O motivaţie în plus pentru moderaţie în discursurile viitoare. Căci, la fel ca în cazul fotbaliştilor, nu ştii niciodată când ajungi să joci în aceeaşi echipă cu adversarul de azi. Ori când trebuie să-l conduci pe ultimul drum.
.jpg "Renumita pianistă Gabriela Montero concertează la Sounds of Oradea: „Fiecare notă pe care o cânt vine direct din inimă”")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.