De la miezul nopții dintre ani, Bulgaria a renunțat oficial la leva și a adoptat moneda unică europeană, devenind a 21-a țară din Uniunea Europeană care intră în zona euro, la aproape două decenii de la aderarea la UE, în 2007.
Momentul a fost marcat la Sofia printr-un concert de Revelion organizat în fața fostului Palat Regal, unde mii de oameni au ieșit în stradă, în ciuda temperaturilor negative. Pe clădirea Băncii Naționale a Bulgariei, aflată în aceeași piață, un cronometru a numărat ultimele minute până la trecerea în noul an, iar imediat după miezul nopții pe fațadă au fost proiectate simboluri ale monedelor euro, relatează News.ro.
Într-un discurs televizat susținut cu câteva minute înainte de schimbarea oficială a monedei, președintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că „introducerea euro este ultima etapă a integrării Bulgariei în Uniunea Europeană”.
Totuși, șeful statului a criticat faptul că populația nu a fost consultată prin referendum, subliniind că decizia a divizat societatea bulgară. „Refuzul consultării populare este unul dintre simptomele prăpastiei profunde dintre clasa politică și popor”, a spus Radev, făcând referire la protestele din întreaga țară, deși Curtea Constituțională a decis că un referendum nu era necesar.
Trecerea la euro este reflectată diferit în presa bulgară. O parte a publicațiilor consideră adoptarea monedei europene drept o șansă pentru modernizare economică, stabilitate financiară și integrare mai profundă în piața unică. Sunt invocate beneficii precum dobânzi mai mici, creșterea investițiilor străine și facilitarea comerțului, turismului și plăților fără costuri de conversie valutară. Sondajele citate arată că peste două treimi dintre companii susțin trecerea la euro.
Pe de altă parte, presa critică atrage atenția asupra riscurilor, în special asupra scumpirilor „speculative”, mai ales la alimente și servicii de bază, făcând comparații cu experiența Croației după adoptarea euro. Numeroase articole semnalează temerile populației legate de inflație, pierderea unei părți din suveranitatea economică și diminuarea identității naționale asociate cu leva, temeri împărtășite de aproximativ jumătate dintre bulgari, potrivit sondajelor citate.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.