URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Aprilie 2018, 12:37

Braconier în uniformă: Un pompier militar din Beiuş s-a ales cu dosar penal după ce a împuşcat ilegal un căprior

Braconier în uniformă: Un pompier militar din Beiuş s-a ales cu dosar penal după ce a împuşcat ilegal un căprior PRADĂ SUB BUTOI. Încolţit de paznicii fondului cinegetic şi de vânători, Ioan Marinel Şandor a încercat să ascundă căpriorul pe care îl împuşcase într-un şopron părăsit, sub un butoi. Aici a fost găsit de urmăritorii săi şi ridicat, apoi, de poliţişti
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Salvator de profesie, şi braconier în timpul liber! Este vorba despre un bihorean de 48 ani din Remetea, pe nume Ioan Marinel Şandor.

Subofiţer al Detaşamentului de Pompieri din Beiuş, Şandor a poposit pentru o noapte în Arestul Poliţiei Bihor şi s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins în timpul unei partide ilegale de vânătoare pe fondul cinegetic Curăţele. Culmea e că pompierul nici măcar nu are dreptul să poarte ori să folosească o armă letală, "şutind" puşca de la tatăl său...

Urme în zăpadă

Ancheta în cazul subofiţerului a fost declanşată de procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj - Circumscripţia teritorială Oradea, în urma unei sesizări făcute de reprezentanţii Clubului de vânătoare Beiuş al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Bihor.

În după-amiaza zilei de 20 martie a.c., oamenii ieşiseră pe fondul cinegetic din Curăţele, pentru o partidă de vânătoare la dăunători, când, în apropiere de satul Şoimuş, au văzut urme proaspete de om în zăpadă, iar în scurt timp au auzit şi împuşcături. Aveau informaţii de mai mult timp că în zonă "acţionează" un braconier, însă nu reuşiseră să-l dibuiască.

Nu m-aţi văzut…

În după-amiaza cu pricina, însă, pornind pe urmele din zăpadă, au dat nas în nas cu omul lor, găsindu-l tocmai când îndesa într-un rucsac animalul abia împuşcat. Luat la întrebări, bărbatul nu a vrut să spună prea multe. "Fac ce faceţi şi voi. Nu v-am văzut, nu m-aţi văzut", a zis braconierul, îndepărtându-se apoi cu paşi grăbiţi.

Vânătorii l-au lăsat să plece, de teamă să nu reacţioneze violent, asemenea orădeanului Marinel Bacter, cel condamnat la 15 ani de detenţie după ce, în 2013, a împuşcat în cap un tânăr de 27 ani care l-a surprins braconând într-o pădure din Husasău de Tinca şi a încercat să-l filmeze.

În schimb, oamenii i-au sunat imediat pe paznicii fondului şi au pornit, discret, pe urmele braconierului, ajungându-l din urmă la intrarea în satul Şoimuş, la timp cât să vadă cum sare gardul unui şopron părăsit. De acolo, a plecat mai departe, însă fără rucsac, până la una dintre gospodăriile din sat, unde a intrat fără să mai iasă.

Dreptul la tăcere

Aici l-au găsit poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bihor, sesizaţi despre incident în aceeaşi seară. De la oamenii legii au aflat paznicii fondului că braconierul pe care îl "vânau" de luni întregi se numeşte Ioan Marinel Şandor şi e subofiţer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, la Detaşamentul de pompieri din Beiuş.

Fiind militar, cazul a fost preluat de procurorii Parchetului Militar, sub coordonarea cărora, în aceeaşi seară de 20 martie, poliţiştii au ridicat căpriorul ucis de Şandor din şopronul în care îl ascunsese şi au percheziţionat locuinţa braconierului, găsind arma "crimei", o puşcă de vânătoare care, însă, nu-i aparţinea subofiţerului, ci tatălui său.

În timpul cercetărilor s-a descoperit că pompierul nici măcar nu era vânător şi nici nu avea autorizaţie să deţină ori să folosească armă letală. Ridicat cu mandat pentru audieri, în dimineaţa zilei de 21 martie, bărbatul a fost inculpat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept, braconaj cinegetic şi transportul vânatului braconat, dar nu a dat vreo explicaţie pentru ce s-a întâmplat, uzând de dreptul la tăcere.

Cert este că, în baza dovezilor strânse împotriva sa, procurorii militari au dispus reţinerea lui Şandor pentru o perioadă de 24 de ore, iar apoi plasarea sub control judiciar până la finalizarea anchetei.

Pasiuni de Beiuş...

Potrivit surselor BIHOREANULUI, Şandor nu e singurul subofiţer MAI aflat în atenţia procurorilor militari pentru braconaj. Un alt pompier militar din Beiuş, plutonierul adjutant Adrian Gheorghe Ţîrlă, este inculpat pentru aceeaşi faptă, după ce, în 2015, a fost prins într-o parcare de la intrarea în localitatea Nucet, cu două puşti şi două carcase de căpriori într-o maşină cu care venise dinspre un fond de vânătoare şi în care se afla împreună cu trei civili. Dosarul deschis pentru acuzaţii de braconaj a fost clasat în prima fază, din lipsă de probe, întrucât braconierii nu fuseseră surprinşi în pădure şi, evident, nici n-au recunoscut faptele, pretinzând că au găsit animalele... gata împuşcate pe marginea drumului.

Soluţia a fost atacată, însă, de Asociaţia Cinegetica Apuseni, administratoarea fondului de vânătoare, iar pe 14 septembrie 2017 Tribunalul Militar Cluj a desfiinţat soluţia, dispunând reluarea anchetei. Prea miroase a poveste vânătorească...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
he, he, he!
Mutati ISU de la MAI! Daca mai stau mult impreuna cu jandarmii si politistii, se strica si pompierii, numai prostii ii invata!
Postat 02 Aprilie 2018, 17:58 de pinonel
Exact despre asta e vorba...
"Prea miroase a poveste vânătorească...", articolul este o poveste vanatoreasca, fara dovezi. La ziar merge si fara dovezi, zvonul e important. Povestea devine adevarata doar daca schimbati braconierul cu paznicii, atunci paznicii vanau daunatori de porumb si verdeata(caprior) si braconierul i-a deranjat, dar se aplica teoria "cei mai multi detin adevarul" dar fara probe. Urmeaza adevarul braconierului cu probe...sa vezi atunci distractie :))))))))))))))
Postat 02 Aprilie 2018, 16:04 de detectiv
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON