Tema donaţiilor de terenuri făcute către municipalitate de orădenii care doresc să obţină autorizaţie de construire a declanşat din nou discuţii aprinse în Consiliul Local.
În cadrul şedinţei ordinare de joi consilierul PSD Mariana Blaga a cerut lămuriri dacă municipalitatea va continua să încurajeze donaţiile în condiţiile în care tot mai mulţi orădeni care refuză să renunţe la teren câştigă procese în instanţă, aşa cum a scris şi BIHOREANUL recent.
Deşi consilierul a cerut un răspuns arhitectului şef al oraşului, Antonina Buruiană, care îşi căuta cuvintele, acesta a venit din partea primarului Ilie Bolojan. "Cât voi fi eu primar, voi susţine câteva chestiuni legate de consecvenţă şi de dezvoltarea oraşului. E adevărat că nu este plăcut ca în momentul în care ţi-ai cumpărat teren într-o zonă pe jumătate dezvoltată regulamentul de urbanism să îţi impună un aliniament stradal care nu e identic cu ce ţi-ai imaginat şi nu e plăcut să cedezi din teren pentru o retragere de 2-3 metri, dar există raţiuni de dezvoltare pe care indiferent cine va fi în Primărie va trebui să le respecte", a spus edilul.
Exemplu: strada Izvorului!
Primarul a afirmat că municipalitatea este nevoită să uzeze de măsura donaţiilor pentru a putea urbaniza zonele mărginaşe în continuă dezvoltare. Un front stradal îngust, a explicat Bolojan, limitat doar la actualul drumul de acces din proprietatea oraşului, va însemna pe viitor un trafic îngreunat care va afecta în primul rând proprietarii caselor din zonă.
"Este obligatoriu să ne gândim la ce se va întâmpla pe viitor având în vedere ritmul în care se dezvoltă oraşul. Cel mai bun exemplu este strada Izvorului, care are o singură bandă pe sens, iar când se întâlnesc două maşini venind din sens opus, de multe ori una trebuie să urce pe trotuar", a spus edilul.
Nu mai asfaltăm!
Bolojan a subliniat că, în condiţiile în care proprietarii refuză să cedeze din terenul deţinut la stradă pentru lărgirea drumului, municipalitatea ar fi nevoită să îi exproprieze cheltuind banii tuturor orădenilor.
"Nu îmi pare normal ca oraşul să ţi ducă utilităţile, să îţi facă strada, să ţi-o lărgească şi să îţi mai şi dea o jumătate de milion de euro pentru terenul afectat de drum", a declarat primarul.
Bolojan a spus că în zonele în care proprietarii refuză să facă donaţii de terenuri procesul de urbanizare va fi încetinit. "Ne vom duce să investim unde randamentul investiţiei e mai mare".
Când veţi fi la guvernare...
În plus, primarul i-a acuzat pe reprezentanţii opoziţiei de dublu standard. "Ce nu mi se pare corect este că PSD şi UDMR, când au fost la guvernare, au votat toate donaţiile de teren, când nu mai sunt, nu le mai votează".
Edilul şi-a îndemnat colegii de partid să aprobe prin vot donaţiile de terenuri nu doar acum, ci şi când vor intra în opoziţie, şi le-a atras atenţia reprezentanţilor PSD şi UDMR că vor proceda la fel, peste ani, când vor ajunge la putere. "Gândiţi-vă că într-un ciclu electoral, în două, veţi fi la guvernare şi vă veţi aminti această discuţie", a afirmat Bolojan.
Cum până atunci mai este însă destul, opoziţia a refuzat să dea curs cererii primarului. Donaţiile de terenuri de pe ordinea de zi au fost votate exclusiv de liberali, în vreme ce udemeriştii şi social-democraţii au votat împotrivă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.