Dorit în funcţia de premier de nume sonore din mass-media după alegerile parlamentare, dar şi de o parte dintre colegii săi din PNL, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a lămurit vineri jurnaliştii orădeni că nu şi-a dorit nicio clipă şefia Guvernului.
"Nu s-a pus problema”, a declarat Bolojan în prima conferinţă de presă susţinută după alegeri, ulterior explicând BIHOREANULUI şi de ce.
Întrebat vineri, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, şi cu prefectul judeţului, Dumitru Ţiplea, pentru a prezenta un protocol privind măsurile luate pentru igienizarea şi menţinerea curăţeniei în tot Bihorul, despre împrejurările în care a fost propus pentru şefia următorului Guvern format de PNL cu USR-PLUS şi cu UDMR, liderul liberalilor bihoreni, Ilie Bolojan, a răspuns edificator că nu şi-a dorit această poziţie, în ciuda speculaţiilor din mass-media şi a susţinerii unor colegi.
„Nu s-a pus problema. Faptul că discutăm acum despre proiecte ale judeţului înseamnă că o să ne mai vedem, dacă ne ţine Dumnezeu sănătoşi”, a spus Bolojan sibilinic.
BIHOREANUL l-a întrebat după conferinţa de presă şi de ce „nu s-a pus problema” ca el să fie premier, aşa cum avansau mulţi formatori de opinie de la Bucureşti şi cum şi-ar fi dorit numeroşi colegi de partid, având, se pare, şi acceptul preşedintelui PNL, Ludovic Orban.
„Nu s-a pus această problemă pentru că eu, fiind preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, trebuie să-mi fac agenda cu care m-am angajat în faţa bihorenilor că vom defila în următorii patru ani de zile la Consiliul Judeţean”, a spus Bolojan, arătând, aşadar, că vrea să-şi respecte cuvântul dat bihorenilor la alegerile locale din 27 septembrie.
„Altfel, ce se întâmplă? Vă daţi seama că anumite proiecte, nu că depind de o persoană, ci pur şi simplu trebuie „împinse”, trebuie susţinute, şi orice fel de defecţiune în susţinerea lor generează riscul ca ele să nu se mai facă. După aceea devii penibil”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.