Dacă omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car, politicienii îşi încheie vara aceasta cu gândul la alegerile de la începutul celei viitoare. S-au împiedicat însă la primul pas, desemnarea candidaţilor, atât adversarii din UDMR şi PSD, cât şi liberalii înşişi fiind ţinuţi în şah de un singur om: Ilie Bolojan.
De intenţia edilului de a obţine un nou mandat sau de a-şi încerca puterile la Consiliul Judeţean atârnă în PNL soarta viceprimarului Mircea Mălan, dar şi cariera şefului organizaţiei judeţene, Cornel Popa. Din partea PSD, preşedintele Ioan Mang s-ar aventura la CJ fiindcă oricum nu are ce pierde, iar prefectul Claudiu Pop ar trage la Primărie cu speranţa că o poate câştiga în faţa lui Mălan, dar ştie sigur că de la Bolojan ar lua bătaie. În UDMR, căpetenia lupilor tineri, Szabo Odon, ar folosi alegerile locale pentru răfuieli interne, fiind gata să trimită în luptă taman perdanţii de acum patru ani, Cseke Attila şi Pasztor Sandor, doar pentru a pune punct epocii Kiss.
BIHOREANUL vă prezintă complicatele calcule pe care partidele le fac în funcţie de un singur personaj, care le încurcă aproape în aceeaşi măsură...
Factorul X
Le place sau nu, şefii partidelor din Bihor au ajuns să-şi regleze ceasurile după Bolojan. Politician atipic, necunoscutul din Birtin şi-a început cariera furtunos, ca prefect îndrăznind să se ia de şpăgarii de la Vamă, Paşapoarte şi Înmatriculări de care înainte nu se atinsese nimeni. Ulterior, a condus alţi doi ani Secretariatul General al Guvernului fără să fie amestecat în niciunul din multele mega-dosare deschise pe numele unor colegi.
În 2008, în ciuda unei campanii murdare fără precedent, câştiga spectaculos Primăria Oradea făcând inutil turul II, în care până atunci PD şi UDMR mimau amical confruntarea. După patru ani, răstimp în care orădenii descopereau că edilul nu era nici pocăit, nici „omul fraţilor Micula”, dar mai ales că oraşul se înnoia radical, redevenind atractiv pentru investitorii care îl ocoliseră două decenii, Bolojan câştiga al doilea mandat cu un scor chiar peste cel anterior, spulberând astfel teoria uzurii în funcţie.
Bătut prin neprezentare
În timp ce Oradea a ajuns al doilea oraş din ţară după fondurile UE atrase pentru proiecte de anvergură, Bolojan a consemnat primul insucces major în primăvara acestui an. Pe 10 mai, iar apoi şi pe 14 iunie, deşi majoritatea covârşitoare a alegătorilor din Sînmartin şi din oraş vota pentru Oradea Mare, unificarea a picat din lipsă de cvorum.
Politicienii ştiau că până atunci Bolojan era hotărât să nu se mai înscrie la anul pentru încă un mandat, convins, pe de o parte, că un politician are randament în administraţie fix două cicluri, primul pentru pregătirea proiectelor, celălalt pentru finalizarea lor. Pe de altă parte, în plan personal i s-au deschis noi perspective: câteva companii din Parcul Industrial, dar şi grupul RCS&RDS al orădeanului Zoltan Teszari, l-ar vrea manager şi i-ar oferi venituri mult peste leafa de 4.000 lei de la Primărie.
Satisfacţie la PSD
Până în primăvară, jocurile de putere pentru viitorii 4 ani erau simple, toţi ceilalţi politicieni aşteptând retragerea lui Bolojan. De ce a ajuns să conteze acesta atât de mult? Simplu: fiindcă Primăria e instituţia cea mai vizibilă, dar şi pentru că edilul e singura locomotivă în politica locală. În PNL, candidat la Primărie urma să fie vicele Mircea Mălan, pe care de altfel Bolojan l-a cooptat tocmai pentru a-l pregăti ca succesor. Doar liberalii din jurul lui Cornel Popa erau îngrijoraţi că edilul ar putea ţinti la şefia CJ şi ar răscoli instituţia cum făcuse la Primărie, concediind trepăduşii, pretinzând proiecte şi obligând funcţionarii să le ducă la îndeplinire. Or, în pericol ar fi toţi politicienii care de-a lungul anilor şi-au pus aici clientela la lâncezeală.
Numai pesediştii puteau profita, totuşi, de situaţie. Dacă în privinţa şefului filialei nu e niciun secret că Mang îşi doreşte cu orice preţ conducerea CJ şi plănuia s-o adjudece cu ajutorul prietenului Alexandru Kiss, mai puţin ştiut e că prefectul Claudiu Pop se pregătea de Primărie, văzând în Mălan o pradă uşoară. De altfel, astă-primăvară un sondaj îl dădea pe Pop pe locul II, cam cu 10% după Bolojan şi aproape tot cu atât peste Mălan, aşa că prefectul era optimist: l-ar fi bătut pe vice fluturând eşecul unor proiecte de care acesta s-a ocupat direct, precum modernizarea Pieţei Unirii ori refacerea mozaicului din Pasajul Vulturul Negru...
Plan schimbat
Cel mai comod scenariu a devenit însă de domeniul trecutului la începutul verii, BIHOREANUL aflând că edilul e tentat, ba chiar nevoit - deşi amână să o recunoască încă - să încerce al treilea mandat. Explicaţia? Tocmai faptul că o nereuşită, în loc să-l dezarmeze, îl motivează şi mai abitir, astfel că odată cu alegerile locale ar putea relua proiectul Oradea Mare, cu socoteala că de data aceea cvorumul va fi asigurat şi prin prezenţa la urne a votanţilor PSD, UDMR şi PPMT.
Bolojan mai are un motiv să nu se reorienteze spre CJ: în 2016 primarii vor fi în continuare aleşi uninominal, cum e şi normal, dar preşedinţii de CJ nu vor mai fi votaţi de cetăţeni, ci de consilieri, care îi vor putea şi schimba. Or, Bolojan nu se va pune la cheremul unor consilieri care să-i dicteze ce să facă şi, mai ales, să nu facă. Iar, pe de altă parte, va alege o candidatură uninominală care să îmbunătăţească şi scorul general al partidului.
Popa în pericol
În timp ce Cornel Popa susţine că în PNL numai sondajele vor decide în această toamnă cine şi la ce funcţie va candida, poziţia acestuia la CJ e în pericol şi fără Bolojan, destui colegi fiind nemulţumiţi de randamentul său redus, putându-se lăuda doar cu modernizarea Aeroportului, nu şi cu noi curse externe. Urmarea? Funcţia ar putea fi revendicată de un ex-pedelist. Surprinzător, nu de Gavrilă Ghilea, cum se spune, căci deşi acesta are inclusiv forţa financiară de a-i convinge pe PSD-işti şi UDMR-işti să-l voteze, preferă fie Senatul, fie Prefectura, pe care a mai condus-o.
Liderii PSD fug şi ei de comentarii, dar BIHOREANUL a aflat că aceştia iau deja ca sigură candidatura lui Bolojan la Primărie. Culmea e că şi în acest caz, candidaţii PSD rămân tot Pop şi Mang. Primul pentru că nu are încotro, partidul promiţându-i că dacă-şi pune la bătaie banii şi numele la locale, după câteva luni are garantat un loc de deputat. Celălalt e obligat de însăşi poziţia de şef al filialei să deschidă lista la judeţ şi speră în ajutorul UDMR pentru a deveni preşedinte. Dacă nu-i iese, nu-i bai, având şi el rezervat un loc pentru Senat...
Szabo contra Kiss
În UDMR, alegerile locale sunt folosite, surprinzător, în lupta internă. Protagoniştii? De o parte preşedintele Alexandru Kiss, slăbit de acuzaţiile de corupţie care au mers până la anchetarea şi reţinerea sa de către DNA pentru favorizarea pe şpăgi a firmelor Keviep şi Selina, iar de cealaltă parte preşedintele executiv Szabo Odon, interesat să preia şefia organizaţiei şi să impună candidaţi care să nu colaboreze cu Bolojan, ci dimpotrivă, să-l ţină sub presiune, în speranţa că acesta va face noi concesii „comunităţii”.
BIHOREANUL a aflat că, acum două săptămâni, Szabo a organizat un adevărat complot, convocând primari şi consilieri pentru a-l înlocui pe Kiss cu manevrabilul Cseke Attila, care ar urma să fie, ca acum 4 ani, candidat la Primărie în locul verişoarei lui Kiss, Rozalia Biro, cu sarcina de a-l încurca serios pe Bolojan. La CJ, Szabo l-ar impune tot pe perdantul din 2012, Pasztor Sandor, aflat în dizgraţia aceluiaşi Kiss.
Deşi Szabo neagă vehement, dând vina pe bârfe scornite de o jurnalistă maghiară, surse din UDMR susţin că, după ce a aflat de conspiraţie, Kiss a descins la întâlnirea organizată de cel care odinioară îi căra geanta, şi l-a dat afară din sală, avertizându-l că atât cât va conduce organizaţia acesta nu va mai avea niciun cuvânt de spus.
Dacă va reuşi să se menţină, şi dacă şi omologii lui din partidele româneşti vor izbuti să-şi ţină sub control adepţii, se va afla oficial abia la toamnă, prin noiembrie, când vor fi obligate să le arate alegătorilor cu cine vor defila la anul. Până atunci, în culise se duc lupte grele cu o singură regulă: care pe care...
EXCEPŢIA PPMT
Treimea malefică
Singura formaţiune din Bihor care nu îşi fixează strategiile în funcţie de Bolojan este PPMT, al cărei interes este, în schimb, desfiinţarea monopolului UDMR pe voturile maghiarimii. Şeful PPMT Bihor, Csomortanyi Istvan, afirmă că sondajele relevă că formaţiunea sa va trece sigur de pragul de 5% necesar intrării în consiliile locale şi cel judeţean, astfel că va avea candidaţi proprii şi la funcţiile de primar, şi la cea de şef al CJ în cazul în care UDMR nu va schimba de la propria conducere cele trei persoane în egală măsură vinovate că au transformat maghiarimea în instrument de satisfacere a propriilor interese: Alexandru Kiss, Szabo Odon şi Rozalia Biro.
„Cu aceste trei persoane nu vom colabora niciodată”, a declarat Csomortanyi BIHOREANULUI, adăugând că acestea sunt vinovate nu doar pentru „situaţia în care a ajuns comunitatea maghiară, ci şi pentru multe din problemele Oradiei şi Bihorului”.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.