Mamă, ce tragedie! Dintre cele patru fântâni din Piața Unirii, în una apa a devenit verde. Așa ne trebuie dacă am lăsat firmele de casă ale actualului premier să facă lucrarea!
Unde mai pui că și apa livrată locuitorilor, care e cea mai scumpă din emisfera nordică, prezintă impurități, altfel nu se explică culoarea de smarald.
După studii ale compoziției apei, am ajuns la concluzia că ar putea fi cinci cauze care au dus la înverzirea ei.
1. Omuleții verzi, trimiși de Rusia în cadrul războiului hibrid, s-au scăldat în fântână. Argumentul principal este că apa mirosea a obiele de soldat sovietic.
2. E vorba de un gest deliberat al iredentiștilor maghiari. Au turnat colorant verde în apa albă, dar n-au mai apucat să pună și din cel roșu.
3. S-ar putea să fie vorba de o persoană din partidul verzilor, care s-a ascuns în fântână în timp ce-și făcea testul barza.
4. Un român verde s-a imersat în apă pentru a discredita actuala conducere a orașului.
5. Un copil a făcut pipi în fântână, că așa a văzut el în vacanța din Italia, unde statuile urinează non stop.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.