URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Octombrie 2010, 17:30

Radu Ţîrle: "După fiecare crucificare urmează şi o înviere"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fost senator PD şi apoi europarlamentar, liberalul Radu Ţîrle a devenit cu adevărat cunoscut - şi controversat - din 2008. Ales primul preşedinte uninominal al Consiliului Judeţean, a intrat rapid în „clinciuri" atât cu vicepreşedintele Alexandru Kiss cât şi cu propriul partid, dar mai ales cu patronul firmei Selina, Beniamin Rus, cu care se războieşte pe lucrările publice fără să cedeze niciun pas. BIHOREANUL a fost curios să afle cum de îşi permite atâtea...

Propuneri indecente

- Cu ce vă lăudaţi în cei doi ani de şefie la Consiliul Judeţean?

- Am prins cea mai dificilă perioadă. Din 2008 veniturile scad continuu. În 2009, cu 150 de miliarde de lei vechi, pe primele şase luni din 2010 cu alte 80 de miliarde. Acum Guvernul ne-a mai tăiat încă 95 de miliarde. Într-o perioadă în care e o performanţă să menţii funcţională instituţia, am reuşit să reparăm 130 km de drumuri judeţene, pentru că am avut o strategie nouă, cerând drumarilor să pună covoare asfaltice, nu doar plombări. Dacă strategia mea era aplicată în ultimii 20 de ani, azi cei 1.000 km de drumuri judeţene erau complet reabilitaţi. Din păcate, şi când au fost bani nu am ştiut ce să facem cu ei. La finele lui 2008 am primit de la Guvernul Tăriceanu 250 de miliarde pentru reabilitarea drumurilor comunale. Am intervenit ca Hotărârea de Guvern să prevadă şi reabilitarea druumurilor judeţene, pentru că ştiam că primăriille nu au forţa să cheltuiască toţi banii până la sfârşitul anului, dar primarii au insistat să primească banii şi am rămas cu 34 miliarde necheltuiţi. Bani pe care, repet, îi puteam folosi la drumurile judeţene.

- Vă place ce faceţi? Dacă nu, care e locul unde credeţi că aţi da randamentul maxim?

- Când am preluat funcţia nu eram încântat de ceea ce am găsit. Nu mai lucrasem în administraţie, era ceva complet nou pentru mine. Dar acum începe să-mi placă, în ciuda golurilor legislative. La noi legile sunt alambicate, contradictorii, cu multe scăpări. Dacă ar fi să-mi aleg locul de muncă aş prefera relaţiile externe. Am un dar nativ de a conecta oamenii. În ultimii 6 ani am facilitat schimburi de experienţă pentru 500 de oficiali români în SUA şi pentru 150 de oameni care au venit în schimb de experienţă în Europa Occidentală. Cred că nu mai există o persoană în ţară să fi făcut aşa ceva.

- Aţi cerut vreodată să fiţi numit consul al României la Chicago?

- Singurul loc care mă interesează e Washingtonul. Dacă nu eşti acolo, nu exişti în lume. În 2008 mi s-a propus să fiu consilier cu rang de secretar de stat pentru relaţia cu mediul de afaceri din SUA, la Washington. Cred că eram potrivit. Am cunoscut 22 din cei 100 de senatori ai SUA, de patru ori am luat micul dejun de rugăciune cu preşedintele Americii, am relaţii la Pentagon, la FBI. Dar am refuzat postul din respect pentru bihoreni. De-abia fusesem ales preşedinte la CJ şi nu se făcea să plec, să se organizeze iar alegeri...

- La CJ au venit patroni de firme să vă mituiască?

- Nu ei, ci interpuşi care mi-au făcut propuneri pe care le-am refuzat. Pe de altă parte să nu uităm că CJ e cel mai mare angajator din judeţ. Avem 5.500 de oameni, cu numeroase instituţii în subordine ce au management separat. Ar fi o aventură să spun că nu se fură. Dar mă străduiesc ca lucrurile să meargă mai bine. Am încercat să-i fac pe şefi să fie responsabili de cheltuierea banului public. Poate dacă aveam alt comportament ar fi fost mai puţine cutremure mediatice, dar eu nu mă abat de la crezul meu.

- E adevărat că aţi vrut să vă reîntoarceţi în PDL? În ce relaţii sunteţi cu Petru Filip?

- Am avut o relaţie foarte bună cu toţi liderii PDL, cu excepţia unuia. Din păcate pentru mine, doar părerea lui conta. E vorba de domnul Filip. Problema a început când s-au făcut propunerile pentru Parlamentul European. Deşi dânsul a negat mereu în public că vrea la Bruxelles, până la urmă a făcut-o. Şi asta în detrimentul meu, deşi eu eram singurul propus din Bihor conducerii centrale. Din cei 5 membri PD ai PE doar eu nu am fost reconfirmat, cu toate că mi-am făcut bine treaba. Au fost preferate persoane care mai mult se ocupau cu shoppingul. Să vă dau un exemplu cât de importante sunt contactele la Bruxelles. În preajma aderării la UE aveam o mare problemă la capitolul mediu. Întâmplarea făcea că şeful comisiei, un german, era mare colecţionar de tractoare vechi. Am intrat în vorbă cu el şi i-am zis că-l pot ajuta să-şi completeze colecţia. I-am găsit un tractor vechi, pe la Chişcău, comisarul l-a cumpărat, l-am ajutat să-l ducă acasă. Eu nu zic, evident, că datorită mie am intrat în UE, dar comisarul pe mediu a fost apoi binevoitor.

- Între doi oameni cu calităţi egale, din care unul neoprotestant, pe cine aţi angaja?

- Pe mine mă intereseză oamenii în care mă pot încrede. Mă interesează caracterul şi devotamentul faţă de instituţie. Deci nu ţin cont de religie. Din cei 500 de oameni pe care i-am dus în SUA, 98% nu sunt neoprotestanţi. Alt exemplu: pe doamna doctor Carmen Pantiş, manager interimar la Spitalul Judeţean, nu am numit-o pentru că e neoprotestantă, ci pentru că e competentă.

Adoptat de un milionar

- PNL vă mai sprijină? Care vă sunt aliaţii în CJ?

- E adevărat că au fost discuţii în partid, şi era normal. În CJ se iau decizii zilnic, dar eu cred că nu era corect ca alţii să ia decizii în cadrul partidului, iar apoi eu să răspund de ele. S-a demonstrat că de când sunt eu aici, am avut dreptate de fiecare dată. CJ n-a pierdut nici o contestaţie sau proces pentru licitaţii, am gestionat proiectele astfel încât să nu avem probleme. Iar când m-am opus unor hotărâri şi acestea au fost atacate de Prefectură, consilierii au pierdut în instanţă. Nu cred că sunt izolat. După doi ani am început să ne cunoaştem şi cred că pe viitor vom lucra tot mai bine. Ca să fac o comparaţie, s-a constatat că 80% din divorţuri se pronunţă în primii doi ani de căsnicie. Apoi lucrurile încep să se armonizeze. Asta însă nu înseamnă că voi abdica de la principiile mele.

- Studiile superioare le-aţi făcut în ţară sau afară?

- Am făcut Seminarul Teologic Penticostal la Bucureşti între 1987-1991. Eram trei studenţi şi 15 profesori. Numai la Facultatea de Arte mai exista proporţia asta. Din 1994 până în 1998 mi-am făcut masteratul şi doctoratul, la zi, în SUA, fiind doctor în psihoterapie.

- Cum aţi ajuns să studiaţi în SUA?

- E o întreagă poveste. Eram profesor la Seminarul Penticostal din Arad, când a venit un grup de americani în vizită şi, cum vorbeam engleza, m-am ocupat de ei. Practic, o familie de milionari din Las Vegas m-a "înfiat". M-au întrebat dacă aş vrea să studiez afară şi unde anume. Le-am zis că ştiu o universitate prestigioasă unde mai studiaseră doi români, pe vremea lui Ceauşescu, în statul Tennessee. După trei săptămâni am primit din partea Universităţii o scrisoare că mă acceptă la studii, dar că în prealabil trebuie să dau unele teste. Am plecat în 1994 cu soţia şi cei doi băieţi, iar binefăcătorii mei ne-au ţinut pe toată perioada studiilor. Asta nu înseamnă că n-am lucrat. Acolo s-a născut băiatul cel mic, care e şi cetăţean american. Puteam să rămân, aveam oferte de la două clinici, puteam fi pastor pentru tineri la o biserică. Am preferat să revin acasă, pentru că am promis binefăcătorilor mei că mă voi întoarce să ajut şcolile din România.

- Lumea politică este murdară, dar dvs. trebuie să duceţi o viaţă imaculată. Aţi păcătuit de când sunteţi politician?

- Eu am o anumită concepţie despre politică. Politica nu-i nici murdară, nici curată, ci atât de murdară şi de curată precum oamenii care o profesează. Cred, deci, că un politician trebuie să fie om de caracter, cu frică de Dumnezu şi cu dragoste de oameni. Eu n-am făcut nimic de care să-mi fie ruşine. Sigur, au fost situaţii în care n-am respectat cele convenite cu cineva, dar asta pentru că au apărut elemente noi şi a trebuit să reevaluez lucrurile. Asta nu înseamnă că nu mi-am respectat cuvântul. Totuşi, mărturisesc că am o mare frustrare: n-am reuşit să-i ajut pe toţi cei care mi-au cerut ajutorul.

- Vă veţi continua cariera de politician? În care partid?

- Cred că populaţia e cea care trebuie să decidă ce lideri vrea. Eu n-am probleme să mă prezint în faţa alegătorilor. Am candidat de patru ori. Ca independent în 2000 am reuşit să strâng 14.000 de voturi, mai mult decât toate marile partide la un loc. Şi asta după o campanie uşă la uşă, în care am investit numai 1.200 de dolari. Dar am câştigat alegerile în 2004. În 2008 n-am fost lăsat să particip la europarlamentare, dar apoi am ajuns preşedintele CJ. Cred că după fiecare crucificare urmează şi o înviere. Nu-mi fac probleme cu viitoarea mea carieră de politician, fiindcă mă interesează exclusiv prezentul. N-am avut în viaţa mea frica zilei de mâine. Nu sunt legat de amintiri. De exemplu nu fac poze, nu-mi fac amintiri. Trăiesc în prezent.

07 Tirle.jpgSelina nu-i o ţintă

- Fostul dvs. consilier Dumitru Ţiplea a părăsit corabia. De ce?

- Presa a sărit pe noi pentru drumul Ianoşda-Bicaciu. Eu şi acum susţin că a fost foarte bine făcut. Soţia lui Ţiplea avea 5% dintr-o firmă a grupului de firme care a câştigat licitaţia. Am avut o discuţie cu el. Iniţial a vrut să demisioneze, dar a rămas pentru că aveam nevoie de el. Eram la început şi nu stăpâneam prea bine mecanismele din administraţie. Apoi în viaţa lui au apărut alte priorităţi. Spunea că şi-a neglijat firma şi familia, dorea să-şi facă şi o casă, acum are încă un copil mic. A trebuit să-i accept demisia.

- Este Asfamixt firma de casă a PNL?

- Eu zic că nu. Îi cunosc doar pe doi din cei cinci acţionari, iar singurul liberal din firmă, Dumitru Neag, şi-a şi vândut acţiunile.

- Ce notă v-aţi da pentru prestaţia de preşedinte al CJ?

- Nu că n-aş putea să mă autoevaluez, doar sunt profesor, dar prefer ca nota să mi-o dea bihorenii peste doi ani.

- Din războiul cu Beniamin Rus, patronul firmei Selina, cine câştigă?

- Bihorenii, fără discuţie. Eu nu mi-am propus să fac din domnul Rus o ţintă, dar am acţionat în folosul judeţului. Abordarea cu covoarele asfaltice i-a supărat pe drumari. Practic, la banii aruncaţi anual în trecut pentru plombări, acum am reabilitat peste 100 km de drum. Apoi, cu deszăpezirile, de ce să plătim drumarilor dacă stau? Ei din start aveau 40% beneficii, enorm, doar stând şi aşteptând să ningă. Ce să mai spun de Muzeu? La aşa investiţie de anvergură, contractul a fost suplimentat, ca să zic aşa, cu fix 0%.

- Se poate lucra cu vicepreşedintele Kiss?

- Discut cu dânsul ori de câte ori e nevoie să luăm decizii asupra proiectelor din judeţ. Nu am o problemă să discut cu el, în fond UDMR e în coaliţie cu noi. Să ştiţi că cele mai multe hotărâri de CJ s-au luat cu majoritate de voturi, inclusiv ale UDMR.

- Mai plănuiţi colaborări cu parteneri americani?

- Sigur. Acum se construieşte un campus uriaş la Tinca. Au cumpărat 50 de hectare, se va face un auditorium cu 100 de locuri, un restaurant, un hotel... Noi n-avem bani să organizăm evenimente de anvergură din lipsă de logistică.

- Cine sunt investitorii?

- E vorba de Institutul pentru Principii de Viaţă, condus de domnul Bill Gothard.

- Şi cu americanii de la Bechtel ce facem? Noi i-am aşteptat pe americani şi ne-am trezit cu turci.

- Bechtel lucrează la Autostradă prin subsidiara din Turcia. Am abordat această temă cu partenerii americani. Aceştia spun că dacă avem bani pentru lucrări, nu e nicio problemă. Dar noi dăm bani pe alte lucruri. Eu cred că înainte de investiţii în comune trebuia să terminăm Autostrada, deoarece ea modifică geografia ţării. Apar localităţi noi, dispar altele. Noi am preferat să facem săli de sport şi şcoli în localităţi cu 30-40 de locuitori, şi aceia în vârstă. Bani risipiţi...

Neoprotestanţii şi voturile

- Spitalul Judeţean funcţionează cu pierderi lunare de 250.000 de euro. Totuşi bătălia pentru funcţia de manager e acerbă. Se mai poate fura de acolo?

- Miza e una de imagine. Mulţi cred că a desemna managerul înseamnă capital politic. Eu zic că nu ne putem permite să facem politică pe spinarea pacienţilor. Spitalul Judeţean e mult prea important ca cineva să-l politizeze.

- Sunt neoprotestanţii o turmă uşor de manipulat, de cred toţi politicienii că le pot cerşi voturile?

- Comunitatea evanghelică e ca oricare alta, cu simpatii şi preferinţe diverse. E foarte adevărat că aceste comunităţi îşi susţin reprezentanţii, dar nu oricum şi nu pe oricine. S-a demonstrat la toate alegerile că pe mine nu m-a votat doar comunitatea mea. Am obţinut 74.000 voturi, iar comunitatea evanghelică numără doar 54.000 de oameni. Vă pot da exemple de localităţi unde majoritatea locuitorilor sunt evanghelişti, iar primarul e de altă religie. Dar să ştiţi că nici nu avem complexul minoritarilor. În lume sunt de trei ori mai mulţi penticostali decât ortodocşi. Eu personal n-am privit însă niciodată lucrurile prin prismă confesională.

- Instituţiile de cultură sunt în parohia dvs. Vom vedea reduceri de personal?

- Dacă am făcut reduceri la Spitalul Judeţean, fiţi sigur că voi face şi la cultură. De anul viitor bugetul se împovărează şi mai mult, pentru că trebuie să rambursăm creditele luate în trecut. De aceea se impun comasări gen Teatrul de Stat cu Arcadia. Sau poate vom face un consorţiu din toate aceste instituţii, cu un singur manager şi mai multe departamente.

- Care vă este optica în privinţa Aeroportului?

- Având în vedere conjunctura, fără niciun ajutor de la Guvern nu putem face nimic. De trei ani stau 150 de milioane euro, alocaţi de UE pentru modernizarea aeroporturilor din ţară. Noi am fost primii care am depus un proiect de 20 de milioane, dar din păcate din 2007 niciun ministru n-a finalizat ghidul solicitantului şi banii europeni sunt blocaţi. Din cele 17 aeroporturi din ţară, 11 sunt de interes internaţional, între care şi Oradea. Avem Centrul NATO, dar noi nu putem pune la dispoziţia ofiţerilor un aeroport internaţional. În prezent avem 7-8 investitori interesaţi de aeroport, dar nu le putem oferi garanţii.

- Tăiaţi panglica la Muzeu în mandatul dvs.?

- Sper ca anul viitor să-l dăm în folosinţă. Acum se poate repara şi acoperişul, reparat o dată în 2008, dar prost. Ne mai lipsesc însă 70 de miliarde, plus banii pentru mobilier. Aceştia îi vom atrage din fonduri europene, dar încă nu s-a deschis axa pe care putem accesa sumele.

- Aţi făcut la CJ un lucru pe care îl regretaţi?

- Regret că n-am anulat licitaţia de renovare a Muzeului. Cu acei bani am fi putut avea acum un aeroport internaţional.

- Ce hobby-uri aveţi?

- Lectura. Am o bibliotecă mare, peste 1.000 de cărţi, dar acum nu prea mai am timp să citesc. De când sunt demnitar nu mai am vreme nici pentru familie. Mai am un hobby: vânătoarea. Despre aşa ceva nici nu mai poate fi vorba. O zi la vânătoare e un lux pe care nu mi-l mai permit.


Caracterizări în trei cuvinte:

Ilie Bolojan - Hotărât şi serios, politicianul cel mai apropiat de mine
Cornel Popa - Politician orientat
Petru Filip - Se foloseşte de alţii pentru propriile interese
Gavrilă Ghilea - Un lider politic cu care se poate discuta
Szabo Odon - Foarte versat
Ştefan Seremi - Abil
Kiss Alexandru - Un politician înnăscut

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Nici pocaitii nu l-au votat
Acest individ nu face parte din elita comunitatii neoprotestante, ca P.Negrut de ex.Daca nu ar fi candidat din partea PNL n-ar fi iesit niciodata presedinte de CJ,pt ca neoprotestantii au votat mai mult PD.
Postat 15 Octombrie 2010, 22:28 de Benjamin
Are aceeasi calificare ca si vrajitorul lui Basescu
Ce calificare are omul acesta?Psihoterapeut?A absolvit o facultate de psihologie, sau una de medicina urmand apoi psihiatria?Altfel, se poate pisa pe psihoterapia lui.Ma tem ca singura lui competenta este traseismul politic in scopul de a-si maximiza propriile avantaje.
Postat 15 Octombrie 2010, 17:08 de Rosa
Armagedon
Intr-o singura fraza avem autoclasificarea profesionala ca profesor doctor pastor neoprotestant :"dupa fiecare crucificare urmeaza o inviere...!!!?"Atat a inteles din Noul Testament acest Gigi Becali al neoprotestantilor, cat sa se considere pe el personificarea lui Mesia, iar problemele lui marunte si le vede drept "noi crucificari". Rusine semidoctule!
Postat 15 Octombrie 2010, 11:31 de Popa Tatu
manip
Imi plac articolele din ziarul acesta. Cine plateste sau da comanda mai mare sau mai repede ala are articolul facut ca sa fie in lumina ca si de data aceasta sau sa il murdareasca, sunt multe in trecut. Oameni buni treziti-va si veti vedea o lume noua care exista nu va lasati condusi de alti, veti pierde mai multe daca traiti dormind si programati in aceste feluri.
Postat 15 Octombrie 2010, 10:24 de PSIcorp
succes
Felicitari d-nule Radu ! Sunteti un om calculat,ati facut numai lucruri frumoase pe unde ati fost si sunt convins ca o sa faceti si in continuare indiferent unde o sa fiti ! Nu va lasati intimidat de fel de fel de interese,stiu ca sunteti un mare caracter,daca o sa mai candidati pentru sefia CJ o sa va votez din nou pentru ca judetul are numai de castigat. Nu sunt de aceesi religie cu dvs.sunt ortodox,dar nu conteza confesiunea conteza caracterul fiecaruia.Dumnezeu sa va ajute sa fie alaturi de dvs.si familie ! Mult succes in continuare !!!
Postat 14 Octombrie 2010, 22:32 de localnicul
anooo
bravo tarle cel mai bun presedinte cj care la avut bihoru vreodata
Postat 14 Octombrie 2010, 21:52 de anooo
Un inger alaturi de un drac
Oradea ce mandru ar fi in tara sa ca a studiat in Europa. Degeaba ai numit-o pe Carmen Pantis manager al spitalului jud. daca in spatele ei l-ai plantat pe Hozan cel mai ciubucar din spital.
Postat 14 Octombrie 2010, 21:05 de Narcisa
Un Funeriu mai mic
Cel mai slab presedinte de CJ si cel mai fara de cuvant!Du-te in America si lasa-ne cu religia noastra stramoseasca si cu pacatele noastre!N-am inteles ce liceu si ce facultate a urmat acest personaj.PD-ul are o multime de pocaiti cu studii facute aiurea-vezi si cazul Funeriu-dar neomologate. Sunt si in Occident (Europa de vest, SUA)o multime de facultati de 2 lei.Inchipuiti-va un african cu studii la Vadu Crisului, la Marghita sau chiar la Oradea ce mandru ar fi in tara sa ca a studiat in Europa.
Postat 14 Octombrie 2010, 20:02 de Ben
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON