URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Noiembrie 2019, 18:00

Bienala de Arhitectură Transilvania, la Oradea: Expoziţii, ateliere şi prelegeri despre casele pasive

Bienala de Arhitectură Transilvania, la Oradea: Expoziţii, ateliere şi prelegeri despre casele pasive sursa foto: https://builderscrack.co.nz/
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Arhitecţii orădeni, studenţii şi toţi curioşii sunt aşteptaţi la Bienala de Arhitectură Transilvania, care are loc la Oradea.

Vineri, la Biblioteca Universităţii, vor fi expune lucrările înscrise în concursul Bienalei. Vizitatorii vor putea vedea proiecte de locuinţe individuale şi colective, de dotări comunitare, de arhitectură a spaţiului public şi a patrimoniului cultural ori din zona rurală. De asemenea, vor fi vernisate lucrări de microarhitectură, de arhitectura spaţiului interior, de design de obiect şi de proiecte culturale.

Pe 12 noiembrie, de la ora 17, în Cetate (corpul G) va avea loc o dezbatere pe tema impactului microhidrocentralelor asupra mediului şi comunităţii. "Autorităţile ne spun că microhidrocentralele sunt bune, pentru că ele creează locuri de muncă şi rezolvă necesităţile locale în materie de electricitate. Însă care este impactul lor asupra mediului? Vom încerca să găsim toate avantajele şi dezavantajele creării de microhidrocentrale pe râurile din România, într-o discuţie cu lect. dr. Mihai Vasilescu, din cadrul Facultăţii de Fizică a Universităţii Babeş-Bolyai", se arată în comunicatul organizatorilor.

O zi mai târziu, la Muzeul Ţării Crişurilor, se vor dezbate provocările arhitecturale pentru mediul rural şi se va face un inventar al meşterilor pricepuţi în construcţii. 

Pe 14 noiembrie, de la ora 17.30, la Cetate, va avea loc prezentarea Via Transilvanica, o potecă ce porneşte de la Drobeta-Turnu-Severin, locul prin care a intrat în ţară, pentru prima dată, Regele Carol, şi până la Putna, unde se odihneşte Ştefan cel Mare, realizată de asociaţia Tăşuleasa Social. Vineri, 15 noiembrie, de la ora 11, la Şcoala Generală nr. 16 va avea loc un atelier de ceramică pentru copii.

Ultimul eveniment programat în cadrul Bienalei la Oradea va avea loc pe 19 noiembrie, de la ora 11, tot la Cetate, unde Daniel C. Tabacaru va ţine cursul de eficienţă energetică Economie Circulară şi Case Pasive. Tot acolo, de la ora 17, va avea loc un atelier de iniţiere în construcţia cu pământ. 

Bienala de Arhitectură Transilvania 2019, organizată de Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania, în parteneriat cu filialele din Bihor, Satu-Mare, Alba şi Nord-Vest, are loc în perioada 7-24 noiembrie. Scopul acestei ediţii este reflectat de tema aleasă, "Viitorul/Acum", respectiv dorinţa de a implica întreaga comunitate în planurile şi deciziile arhitecţilor, urbaniştilor, peisagiştilor, autorităţilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON