Bătălia pentru putere: Cum se alegeau parlamentarii acum 100 de ani și cu cine votau bihorenii

Alipirea Crişanei la Regatul României în 1918-1919 a însemnat, pe lângă schimbările structurale şi administrative, o nouă reprezentare a bihorenilor, de astă dată în Parlamentul de la Bucureşti, precum şi apariţia votului universal.

În noiembrie 1919 aveau loc primele alegeri parlamentare din România Mare, iar judeţul Bihor a trimis în forul legislativ pe unii dintre cei mai buni intelectuali ai momentului. În plină campanie electorală, BIHOREANUL vă arată cine au fost aceştia şi cum s-au desfăşurat alegerile acelor vremuri.

Noua rânduială

În urma Primului Război Mondial, Basarabia, Bucovina şi Transilvania s-au unit cu Regatul Român, astfel că viaţa politică s-a diversificat, iar "partidele istorice", Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănist, şi-au creat filiale în noile teritorii, inclusiv în Bihor. PNL şi PNŢ aveau, de altfel, să alterneze la putere prin "rotativa guvernamentală" impusă de Regele Carol I. Totodată, existau şi partide regionale, în Transilvania cel mai important fiind Partidul Naţional Român.

Din 1864 şi până în 1919, votul în Regatul Român a fost cenzitar, adică votau cei care aveau un venit anual minim calculat în proprietăţi sau stabilit în funcţie de valoarea impozitelor plătite pentru veniturile pe care le încasau. Astfel, aveau drept de vot orăşenii care plăteau statului minimum 110 lei anual şi ţăranii care plăteau cel puţin 48 lei/an. În plus, preoţii, profesorii, doctorii şi inginerii votau indiferent de cuantumul dărilor.

Votau doar bărbaţii

Sistemul electoral a fost reformat prin trei decrete-legi publicate în Monitorul Oficial, în noiembrie 1918 pentru Vechiul Regat şi Basarabia, respectiv în august 1919 pentru Bucovina şi Transilvania, legiferându-se votul universal.

Astfel, dreptul de vot era extins la toţi bărbaţii cu cetăţenia română şi vârsta de minimum 21 de ani. Votul era egal, direct, secret şi obligatoriu, în Transilvania fiind uninominal, iar vârsta minimă pentru a accede în Adunarea Deputaţilor era 25 ani, respectiv 40 ani în Senat.

Prin legiferarea votului universal, numărul alegătorilor a crescut de la circa o sută de mii la două-trei milioane. Dreptul de vot s-a extins pentru femei abia în anul 1938, însă acestea nu au apucat să-l exercite din cauza instaurării regimului autocratic al Regelui Carol al II-lea.

Politica în Bihor

După Marea Unire, Bihorul avea înregistraţi 489.732 de locuitori, dintre care 56% erau români, 35% maghiari, iar 6% evrei.

Conform monografiilor Oradiei şi Bihorului, cel mai important partid al anului 1919 în judeţ era Partidul Naţional Român, care-i reprezenta pe românii ardeleni încă din perioada austro-ungară. În Bihor, PNR era prezidat de avocatul Aurel Lazăr (foto), iar Nicolae Zigre era vicepreşedinte. La alegerile de după 1918, organizaţia a promovat fruntaşi ai mişcării naţionale, făcându-le propagandă prin propriul ziar local, Tribuna.

În Oradea şi în Bihor comuniştii şi social-democraţii aveau o pondere redusă, zona trecând de altfel prin regimul bolşevic în martie-aprilie 1919. Partidele istorice, precum PNL şi PNŢ, ori formaţiuni noi precum Partidul Poporului şi Partidul Comunist din România şi-au creat filiale în Bihor începând din 1920, iar filialele bihorene ale partidelor maghiare au participat în alegeri abia din 1922.

Victorie clară

În 1919, scrutinul s-a desfăşurat în 2, 3 şi 4 noiembrie 1919 pentru Adunarea Deputaţilor, în 7 şi 8 noiembrie pentru Senat, iar în 9 noiembrie pentru colegiile universitare.

Liberalii lui Brătianu - organizatorii alegerilor - au fost înfrânţi, chit că sub ei s-a făcut România Mare, primind doar 19% din sufragii. Pe primul loc s-a situat PNR cu 31%, urmat de ţărănişti cu 23%. În total, la o populaţie de 16 milioane de locuitori, noul Parlament a avut 827 membri (568 deputaţi, 236 senatori, 19 senatori de drept şi 4 aleşi ai universităţilor), aleşi din rândul a peste 20 de grupări politice.

În Bihor au fost votaţi 19 deputaţi şi 8 senatori, marele câştigător fiind PNR, cu 85% din sufragii, între aleşi numărându-se Aurel Lazăr (avocat, candidat în circumscripţia Tinca), Iacob Lazăr (profesor, candidat în Aleşd), Petru E. Papp (protopop, în Răbăgani), Partenie Cosma (avocat), precum şi vicarul episcopal Roman Ciorogariu. Circumscripţia Oradea a trimis în Parlament 2 deputaţi, pe Grigore Egri şi pe Dumitru Ionaş, plus un senator, avocatul Coriolan Pop. Între aleşi s-a remarcat şi contele Károly Nesselrode din Săcueni.

Cu cele 27 de mandate, judeţul Bihor a fost al doilea pe ţară, după Ilfov, ca număr de reprezentanţi (33).

Un parlament "colorat"

În Analele Universităţii din Oradea, istoricul Ion Zainea arată că pe durata campaniei electorale au fost permise adunările publice doar între orele 8-18 şi doar după ce erau anunţate Poliţiei cu 3 zile înainte. În cadrul lor era interzis să se discute probleme militare şi de integritate teritorială, iar funcţionarii nu au avut voie să se implice în campanie.

Aurel Lazăr s-a dovedit popular în rândul alegătorilor, participând la adunări cu localnicii din zona Tinca, aceştia având mari aşteptări de la noul legislativ pentru reforma agrară şi organizarea învăţământului de stat. În majoritatea circumscripţiilor, candidaţii PNR au avut oponenţi independenţi sau social-democraţi, majoritatea localnici priviţi cu încredere de către consăteni. Unii însă s-au retras, astfel că în unele circumscripţii votul a trebuit reluat.

Alegerile din noiembrie 1919 s-au desfăşurat fără incidente în Bihor, maghiarii şi evreii adoptând o atitudine politică pasivă, ca protest faţă de pierderile teritoriale ale Ungariei. Din acest motiv, în zonele majoritar maghiare din judeţ prezenţa la vot a şi fost de numai 10-20%.

Roman Ciorogariu (foto) aprecia, în "Zile trăite", că noul legislativ avea "un aspect colorat", pe lângă "partidele istorice" existând "tovarăşi", socialişti, inclusiv "o simpatică grupă ţărănească în cojoace şi cu plete lungi". El scria că luase mandatul de senator "nu pentru a reveni în politică, ci ca să văd cu ochii miragiul primului parlament al României întregite şi să fiu părtaş la marele act istoric". De altfel, a renunţat la politică în anul următor, când a devenit episcop ortodox al Oradiei, iar în 8 decembrie 1920 şi-a pierdut braţul drept în urma atentatului cu bombă din Senat săvârşit de comunişti.

Mandat scurt

Noua Constituantă s-a întrunit în sala mare a Ateneului Român în 20 noiembrie 1919, iar cel mai important vot al noului Parlament a fost dat pe 31 decembrie, pentru ratificarea Marii Uniri a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat.

Având în vedere diversitatea politică, după o "serie de combinaţiuni ministeriale una mai imposibilă decât alta", cum aprecia ziarul Adevărul, s-a născut un guvern de coaliţie condus de ardeleanul Alexandru Vaida-Voievod, care, însă, a rezistat doar 3 luni şi jumătate.

Acuzat de incompetenţă şi prins în instabilitate politică, legislativul a avut şi el un mandat scurt, astfel că după jumătate de an, în iunie 1920, bihorenii au fost chemaţi din nou la vot, de astă dată campania şi rezultatul fiind complet diferite faţă de 1919: în Bihor a câştigat Partidul Poporului, al Mareşalului Averescu.

Pentru Bihor

Singurul parlamentar care şi-a păstrat mandatul a fost Aurel Lazăr. Reprezentatul bihorenilor a fost activ în Parlament, militând pentru împroprietărirea ţăranilor şi îmbunătăţirea actului medical. A cerut statului să construiască şcoli, iar învăţătorilor să nu facă politică. S-a arătat nemulţumit de starea drumurilor şi a solicitat dotarea judecătoriilor Aleşd, Beliu şi Vaşcău cu sedii proprii.

Primul Parlament al României Mari a însemnat propulsarea în politica mare a unora dintre intelectualii bihoreni ai începutului de secol XX, chiar în condiţiile instabilităţii specifice vremurilor. Bihorul a fost reprezentat pentru prima dată în Bucureşti, dar, fiind pe marginea graniţei, nu s-a bucurat de suficient sprijin în perioada interbelică din partea guvernelor, care parcă vedeau mai greu peste munţi...

ALEGERI INTERBELICE
Câştigătorul ia tot

Alegerile locale şi generale dintre cele două războaie mondiale erau "colorate" de scandaluri, bătăi şi chiar morţi, acuze de fraudă, mită electorală şi înfruntări prin ziarele partidelor. Aproape că nu exista campanie fără ca vreun primar să fie bătut, vreun sediu de partid să scape nedevastat sau alegătorii să nu se încaiere.

Votul universal a generalizat participarea maselor la politică, indiferent de nivelul de educaţie, iar majoritatea votanţilor erau ţărani, mulţi analfabeţi. Astfel, demagogia celor care le cereau voturile a explodat. Exista o paletă largă de partide, de la cele "tradiţionale" până la cele extremiste, precum cel legionar. Partidul care obţinea cel puţin 40% în alegeri beneficia de "prima electorală", adică primea diferenţa de procente cât să aibă majoritatea în Parlament.

Guvernele anilor ’20-’30 au fost instabile, media de funcţionare fiind de 8 luni. Se compuneau şi picau în urma diverselor scandaluri de corupţie ce implicau afacerişti şi instituţii publice, cel mai mare fiind Afacerea Škoda (1933-1936), pentru un contract de înzestrare cu armament a Armatei la preţuri umflate, cu taxe neplătite şi produse sub calitatea standard.