URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 08 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
17 August 2017, 18:00

Bătălia pe flori: Nemulţumiţi că Primăria s-a asociat cu o asociaţie PPMT-istă la Carnavalul Florilor, şefii CJ Bihor îşi fac propria sărbătoare

Bătălia pe flori: Nemulţumiţi că Primăria s-a asociat cu o asociaţie PPMT-istă la Carnavalul Florilor, şefii CJ Bihor îşi fac propria sărbătoare Pe 10 august, CJ Bihor transmitea jurnaliştilor orădeni un comunicat prin care anunţa Carnavalul Florilor, dar şi două fotografii de la ediţia din 2016. Semn clar că şefii de la Judeţ ar fi vrut să fie parte din festival. Nu atât de tare încât să accepte însă asocierea cu ONG-ul PPMT-ului...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orgoliile uriaşe ale politicienilor bihoreni nasc situaţii de-a dreptul penibile, care demonstrează ce preocupări mărunte au cei care conduc destinele bihorenilor.

Supăraţi că Primăria Oradea s-a asociat cu Asociaţia Sfântul Ladislau, condusă de PPMT-istul Zatykó Gyula, pentru organizarea Carnavalului Florilor, eveniment devenit tradiţie pentru Oradea şi Debreţin, şefii UDMR ai Consiliului Judeţean Bihor au pregătit propria sărbătoare, programată taman în zilele de carnaval.

La comun, apoi separat

Sărbătoarea CJ Bihor a fost întâi anunţată joia trecută, printr-un comunicat de presă semnat de purtătorul de cuvânt Adrian Simon şi care semnala că pe 20 şi 21 august instituţia va organiza "Carnavalul Florilor", în cadrul manifestării "Fereastră deschisă spre Europa", în parteneriat cu Primăria.

Conform acelui comunicat, CJ urma să asigure programul artistic, adică o serie de spectacole şi evenimente pentru copii programate duminică în Parcul Bălcescu, dar şi dansatorii însoţitori ai carelor alegorice. De asemenea, comunicatul preciza că mai multe detalii se vor oferi în această săptămână, într-o conferinţă de presă susţinută la comun de reprezentanţii CJ Bihor şi cei ai Primăriei orădene.

Conferinţa comună n-a mai avut loc. În timp ce Primăria a anunţat miercuri o întâlnire cu jurnaliştii pentru joi la ora 13, pe tema Carnavalului Florilor, CJ a anunţat joi, la ora 10.55, că ţine o conferinţă de presă, tot de la ora 13, pe tema "participării Consiliului Judeţului Bihor şi a instituţiilor de cultură, turism subordonate privind programele culturale, artistice şi divertisment din cadrul tradiţionalului eveniment "Fereastră deschisă spre Europa", ediţia XIV, ce va avea loc şi în acest an în zilele de 20-21 august 2017".

Dincolo de limba română aproximativă folosită de acelaşi Adrian Simon, invitaţia CJ dezvăluie că şefii de la judeţ au pregătit, de fapt, propria sărbătoare, renunţând la numele de "Carnavalul Florilor" şi păstrând doar motto-ul festivalului.

Mai mult, demonstrând o totală lipsă de respect faţă de jurnalişti şi faţă de omologii lor de la Primăria Oradea, şefii CJ Bihor au convocat conferinţa de presă la aceeaşi oră. Sperând, probabil, că ziariştii vor merge doar la evenimentul lor...

Carnaval politizat

Rugat de BIHOREANUL să explice de ce CJ Bihor organizează o conferinţă de presă la aceeaşi oră cu cea de la Primărie şi pe aceeaşi temă a festivalului româno-maghiar, Adrian Simon a spus că CJ vrea să se delimiteze de sărbătoarea Primăriei şi organizează propriul eveniment.

Motivul? "Primăria politizează Carnavalul Florilor", a spus Simon, argumentând că municipalitatea a cooptat ca partener Asociaţia Sfântul Ladislau, condusă de Zatykó Gyula, care este şi preşedintele PPMT Bihor. Mai mult, a acuzat Simon, pe afişele în limba maghiară ale Carnavalului se află inclusiv sigla PPMT.

Simon a promis că va reveni cu un comunicat de presă, care detaliază programul manifestării organizate de CJ Bihor, duminică şi luni, în Parcul Bălcescu. Până la ora 17.30, nu a făcut-o însă.

Fiecare cu festivalul lui!

Interpelat de jurnalişti pe această temă, directorul APTOR, Mihai Jurcă, responsabil din partea Primăriei Oradea pentru organizarea Carnavalului Florilor, a declarat că se delimitează complet de programul CJ Bihor, iar această instituţie n-are nicio legătură cu festivalul ce va fi duminică şi luni în Piaţa Unirii.

Jurca a declarat că a solicitat CJ Bihor să fie partener al evenimentului. "Am discutat cu conducerea Agenţiei de Management al Destinaţiei Bihor. Nu am primit niciun răspuns concret şi am interpretat această reacţie drept un refuz", a declarat şeful APTOR.

Totodată, acesta a respins acuzaţiile că evenimentul ar fi politizat. "Asociaţia Sfântul Ladislau organizează unul dintre cele mai importante evenimente pentru comunitatea maghiară, Zilele Sfântului Ladislau. Eu nu discut politică, niciun eveniment organizat de APTOR nu a avut teme politice", a mai spus Jurca.

Cât despre afişul cu sigla PPMT, reprezentanţii Primăriei susţin că acea variantă de afiş nu a fost "oficială". "Afişul evenimentului nu conţine sigla nici unui partid", a spus Jurca, transmiţând jurnaliştilor şi posterul oficial.

Se bagă în alai!

În schimb, şeful Agenţiei de Management al Destinaţiei Bihor, Banto Norbert, a avut o intervenţie la Digi 24 Oradea, în care a explicat că CJ Bihor s-a delimitat doar de conferinţa de presă şi de programul artistic. În schimb, dansatorii instituţiilor subordonate CJ, îndeosebi cei ai Teatrului Szigligeti, vor forma luni alaiul carelor alegorice din Carnavalul Florilor.

"Am fost în discuţii în permanenţă cu APTOR, dar am luat decizia să nu participăm la conferinţa de presă, pentru că am solicitat să fim doar cele două instituţii. Ei (n.r. reprezentanţii Primăriei şi ai APTOR) au dorit să fie prezente şi alte asociaţii partenere. Am considerat că e mai bine să facem o conferinţă separată, dat fiind aportul nostru important la eveniment. Am avut o colaborare foarte bună cu APTOR, sperăm în continuare la o colaborare foarte bună", a declarat Banto.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON